La o lună după izgonirea armatelor maghiare și germane de ocupație din Arad, dar și după eliberarea unor orașe importante din Ardealul de Nord, ziarul local „Credința”, de la Arad (anul V, nr. 1389, duminică, 22 octombrie 1944, p. 1) publica un articol de opinie despre evoluțiile pe front, cu titlul „Cum răspund românii la nelegiuirile maghiare”.
Articolul recapitulează starea de spirit a populației în perioada ocupației militare, în Ardealul de Nord și în județul Arad și face o trecere la marșul armatelor române și sovietice în interiorul teritoriilor controlate de Germania nazistă. Articolul precizează, în final, ca sursă, „(Avântul - ziar de front)”, și are o puternică încărcătură emoțională, cu trimiteri la sentimentele populației ocupate, la abuzurile uneori sângeroase împotriva populației civile și a elitei intelectuale românești. Insistă însă asupra nevoii de reconciliere, a echilibrului și a tratamentului corect în relația cu etnicii maghiari și chiar cu armata maghiară, demonstrând astfel superioritatea spiritului românesc – nu prin gesturi de forță, ci prin înțelepciune și omenie.
Iată textul articolului citat:
„După patru ani de plângere, suferințe și umilințe nedrepte, iată că, din nou, cu ajutorul lui Dumnezeu, Ardealul respiră iară soarele Libertății. Ce au însemnat acești patru ani de chinuri și înăbușirea tot ce este românesc în Ardeal istoria va încrusta cu litere de foc. Nu vom uita niciodată drapelele românești călcate în picioare și sfâșiate de către trufia maghiară, ne vor rămâne veșnic în suflete zecile de biserici batjocorite de către nelegiuiții unguri de-a lungul și de-a latul provinciei românești.
Dar ceea ce vor stărui pentru totdeauna în inimă ca niște răni de apusuri sângerânde sunt sutele de preoți, învățători și țărani ardeleni, cohorte nesfârșite de martirizați schingiuiți, împușcați sau arși în toată temnițele de atâtea ori sfințite și nemurite de oasele și suferințele atâtor înaintași. Răni, răni și iarăși râni sângerează și vor continua încă să sângereze pe trupul României de Nord abandonate sălbăticiei maghiare de către nedreapta poruncă de la Viena. Dar astăzi, prin baioneta ostașului român și a celui sovietic, asupritorii au fost alungați, armatele noastre biruitoare sunt acum la porțile Budapestei, alte trupe proaspete sunt gata să intre în lupta dincolo de Tisa mijlocie și superioară.
Ce este acum în sufletele călăilor maghiari care timp de patru ani ne-au schingiuit, ne-au omorât și ne-au umilit pe cei mai aleși fii ai românismului, dar mai ales ce ar merita aceste brute cu chip de oameni, acum când soarta a întors de partea noastră puterea, este lesne de înțeles.
Dar ceea ce fac și vor face românii în Ungaria o spune limpede ordinul de zi a unui Comandant de mare unitate, român, dat către trupele în subordine, cu ocazia intrării în luptă: „ Prin faptele voastre de arme, pe care le veți începe mâine, prin purtarea voastră corectă față de șefii voștri, cât și prin omenia pe care o veți arăta față de populația țării care de atâtea sute de ani ne-a vrăjmășit, luându-ne pe nedrept cea mai scumpă provincie, leagănul Poporului nostru, veți binemerita de la Patrie. Iată dar care e răspunsul României.”
La o lună după izgonirea armatelor maghiare și germane de ocupație din Arad, dar și după eliberarea unor orașe importante din Ardealul de Nord, ziarul local „Credința”, de la Arad (anul V, nr. 1389, duminică, 22 octombrie 1944, p. 1) publica un articol de opinie despre evoluțiile pe front, cu titlul „Cum răspund românii la nelegiuirile maghiare”.
Articolul recapitulează starea de spirit a populației în perioada ocupației militare, în Ardealul de Nord și în județul Arad și face o trecere la marșul armatelor române și sovietice în interiorul teritoriilor controlate de Germania nazistă. Articolul precizează, în final, ca sursă, „(Avântul - ziar de front)”, și are o puternică încărcătură emoțională, cu trimiteri la sentimentele populației ocupate, la abuzurile uneori sângeroase împotriva populației civile și a elitei intelectuale românești. Insistă însă asupra nevoii de reconciliere, a echilibrului și a tratamentului corect în relația cu etnicii maghiari și chiar cu armata maghiară, demonstrând astfel superioritatea spiritului românesc – nu prin gesturi de forță, ci prin înțelepciune și omenie.
Iată textul articolului citat:
„După patru ani de plângere, suferințe și umilințe nedrepte, iată că, din nou, cu ajutorul lui Dumnezeu, Ardealul respiră iară soarele Libertății. Ce au însemnat acești patru ani de chinuri și înăbușirea tot ce este românesc în Ardeal istoria va încrusta cu litere de foc. Nu vom uita niciodată drapelele românești călcate în picioare și sfâșiate de către trufia maghiară, ne vor rămâne veșnic în suflete zecile de biserici batjocorite de către nelegiuiții unguri de-a lungul și de-a latul provinciei românești.
Dar ceea ce vor stărui pentru totdeauna în inimă ca niște răni de apusuri sângerânde sunt sutele de preoți, învățători și țărani ardeleni, cohorte nesfârșite de martirizați schingiuiți, împușcați sau arși în toată temnițele de atâtea ori sfințite și nemurite de oasele și suferințele atâtor înaintași. Răni, răni și iarăși râni sângerează și vor continua încă să sângereze pe trupul României de Nord abandonate sălbăticiei maghiare de către nedreapta poruncă de la Viena. Dar astăzi, prin baioneta ostașului român și a celui sovietic, asupritorii au fost alungați, armatele noastre biruitoare sunt acum la porțile Budapestei, alte trupe proaspete sunt gata să intre în lupta dincolo de Tisa mijlocie și superioară.
Ce este acum în sufletele călăilor maghiari care timp de patru ani ne-au schingiuit, ne-au omorât și ne-au umilit pe cei mai aleși fii ai românismului, dar mai ales ce ar merita aceste brute cu chip de oameni, acum când soarta a întors de partea noastră puterea, este lesne de înțeles.
Dar ceea ce fac și vor face românii în Ungaria o spune limpede ordinul de zi a unui Comandant de mare unitate, român, dat către trupele în subordine, cu ocazia intrării în luptă: „ Prin faptele voastre de arme, pe care le veți începe mâine, prin purtarea voastră corectă față de șefii voștri, cât și prin omenia pe care o veți arăta față de populația țării care de atâtea sute de ani ne-a vrăjmășit, luându-ne pe nedrept cea mai scumpă provincie, leagănul Poporului nostru, veți binemerita de la Patrie. Iată dar care e răspunsul României.”