De câte ori apune astrul zilei? De câte ori răsare. Între timp strălucește... încălzește.. susține viața.
Odată cu nașterea nu vine pe lume și știința de sine, copilăria se formează pe criteriul inocenței, adolescența dă tonul unei personalități în formare, maturitatea consumă din depozitul acumulat, iar bătrânețea pune sub semnul întrebării calitatea realizărilor. Sunetul unui sugar încântă urechile cuplului dătător de viață, primele cuvinte scăpătate de un plod scrijelesc retina amintirilor, educația conturează caracterul individului în timp ce simțul sensibil al percepției lumii înconjurătoare materializat în diverse arte se formează în pepiniera lecțiilor asimilate.
Totuși, de ce se pierde acest simț în negura vremii?
Obișnuința este acea latură a omului care nu-i solicită intelectul. Sursele de inspirație de altădată transced filtrul senzitiv îmbâcsit până în străfund cu praful inert al vieții cotidiene. De exemplu, poeziile auzite cândva din gura celor mici au fost înlocuite de jocuri a căror eroi cu chipuri de mutanți le dezvoltă spiritul de răzvrătire observat în relațiile de mai târziu. Sportul , ce altădată contribuia la sănătatea individului , a fost înlocuit cu un trai sedentar, ce schițează un traseu în zig-zag cu aceleași plecări și sosiri . Cititul, adică un furnizor principal de informații privind lumea reală sau fictivă, ce dezvolta în trecut imaginația, îmbogățea vocabularul personal, sau chiar constituia o sursă de alte scrieri, a făcut rocada cu vizionarea filmulețelor ce au un mesaj ilar, frivol , consumatoare de timp și care pun bariere comunicării. Astfel, îndată ce ne obișnuim cu schimbarea valorilor, ne hrănim treptat cu resturile unei mentalități șubrede.
Cum putem dezvolta simțul artistic?
Cel ce scrie o carte își creează propriul univers, dar cel care i-o citește devine savantul acestuia.
În realitate, mulți dintre noi suntem scriitori, fără să conștientizăm acest aspect. În ce sens? Scriind diverse mesaje pe dispozitive electronice, pe bilețele, sau atunci când completăm formulare. Dacă facem câteva schimbări, punem fundația unei viitoare opere. Când avem răbdarea să scriem întregul cuvânt, cu semnele ce-i corespund semnificației din context, când folosim expresii potrivite în locul micilor desene predefinite , când conturăm idei simple la început, apoi mai profunde, chiar și în timpul conversațiilor scrise , vom sfârși posibil prima pagină dintr-un roman.
Cum ne mai putem dezvolta simțul artistic?
În timp ce compozitorul își alege nota potrivită vibrației, interpretul traduce în coarde sonore mesajul melodiei , astfel încât cel ce o ascultă să-i pătrundă sensul.
Vocea umană include tonalități, volum, ritm în funcție de tipul comunicării. Când reușim să scoatem sunetele potrivite, să rostim clar cuvintele, să vorbim cu convingere, ne compunem propriul repertoriu. Interpretul gândurilor profunde ce ne caracterizează stilul de viață transmis prin dicție, gramatică, expresivitate reușește să țină captivă atenția nu prin locvacitate , ci coerență în derularea ideilor, acuratețe în limbaj și elocvență în timbrul vocal. Ne putem dezvolta această aptitudine când citim cu voce tare un manuscris, un dialog, un mesaj.
Fiecare dintre noi are ascuns în el un artist. Încearcă să-l consulți. Ce ne face să fim artiști? Un răspuns l-am găsit în cuvintele unui rege de pe vremea când oamenii obișnuiau să ducă o viață simplă, un rege foarte înțelept care și-a făcut timp să studieze lumea înconjurătoare și care a atribuit meritul , pentru modul în care arătăm noi oamenii, unui artist lăsat în anonimat.
Itinerariul vieții reprezintă o sursă inepuizabilă de inspirație pentru artistul care se formează în mers.
Stelian Deaconu – taximetrist prozator
Foto: arhivă / Laurian Popa
De câte ori apune astrul zilei? De câte ori răsare. Între timp strălucește... încălzește.. susține viața.
Odată cu nașterea nu vine pe lume și știința de sine, copilăria se formează pe criteriul inocenței, adolescența dă tonul unei personalități în formare, maturitatea consumă din depozitul acumulat, iar bătrânețea pune sub semnul întrebării calitatea realizărilor. Sunetul unui sugar încântă urechile cuplului dătător de viață, primele cuvinte scăpătate de un plod scrijelesc retina amintirilor, educația conturează caracterul individului în timp ce simțul sensibil al percepției lumii înconjurătoare materializat în diverse arte se formează în pepiniera lecțiilor asimilate.
Totuși, de ce se pierde acest simț în negura vremii?
Obișnuința este acea latură a omului care nu-i solicită intelectul. Sursele de inspirație de altădată transced filtrul senzitiv îmbâcsit până în străfund cu praful inert al vieții cotidiene. De exemplu, poeziile auzite cândva din gura celor mici au fost înlocuite de jocuri a căror eroi cu chipuri de mutanți le dezvoltă spiritul de răzvrătire observat în relațiile de mai târziu. Sportul , ce altădată contribuia la sănătatea individului , a fost înlocuit cu un trai sedentar, ce schițează un traseu în zig-zag cu aceleași plecări și sosiri . Cititul, adică un furnizor principal de informații privind lumea reală sau fictivă, ce dezvolta în trecut imaginația, îmbogățea vocabularul personal, sau chiar constituia o sursă de alte scrieri, a făcut rocada cu vizionarea filmulețelor ce au un mesaj ilar, frivol , consumatoare de timp și care pun bariere comunicării. Astfel, îndată ce ne obișnuim cu schimbarea valorilor, ne hrănim treptat cu resturile unei mentalități șubrede.
Cum putem dezvolta simțul artistic?
Cel ce scrie o carte își creează propriul univers, dar cel care i-o citește devine savantul acestuia.
În realitate, mulți dintre noi suntem scriitori, fără să conștientizăm acest aspect. În ce sens? Scriind diverse mesaje pe dispozitive electronice, pe bilețele, sau atunci când completăm formulare. Dacă facem câteva schimbări, punem fundația unei viitoare opere. Când avem răbdarea să scriem întregul cuvânt, cu semnele ce-i corespund semnificației din context, când folosim expresii potrivite în locul micilor desene predefinite , când conturăm idei simple la început, apoi mai profunde, chiar și în timpul conversațiilor scrise , vom sfârși posibil prima pagină dintr-un roman.
Cum ne mai putem dezvolta simțul artistic?
În timp ce compozitorul își alege nota potrivită vibrației, interpretul traduce în coarde sonore mesajul melodiei , astfel încât cel ce o ascultă să-i pătrundă sensul.
Vocea umană include tonalități, volum, ritm în funcție de tipul comunicării. Când reușim să scoatem sunetele potrivite, să rostim clar cuvintele, să vorbim cu convingere, ne compunem propriul repertoriu. Interpretul gândurilor profunde ce ne caracterizează stilul de viață transmis prin dicție, gramatică, expresivitate reușește să țină captivă atenția nu prin locvacitate , ci coerență în derularea ideilor, acuratețe în limbaj și elocvență în timbrul vocal. Ne putem dezvolta această aptitudine când citim cu voce tare un manuscris, un dialog, un mesaj.
Fiecare dintre noi are ascuns în el un artist. Încearcă să-l consulți. Ce ne face să fim artiști? Un răspuns l-am găsit în cuvintele unui rege de pe vremea când oamenii obișnuiau să ducă o viață simplă, un rege foarte înțelept care și-a făcut timp să studieze lumea înconjurătoare și care a atribuit meritul , pentru modul în care arătăm noi oamenii, unui artist lăsat în anonimat.
Itinerariul vieții reprezintă o sursă inepuizabilă de inspirație pentru artistul care se formează în mers.
Stelian Deaconu – taximetrist prozator
Foto: arhivă / Laurian Popa