Motto: Omătul uitării se așterne vrând-nevrând pe tot ceea ce deranjează sau incomodează.
Supremația unui imperiu s-a născut imediat cu înlăturarea de la bază a oricărei pietre sâcâietoare ce rănea talpa orgoliului unei influențe impunătoare. Umbra gigantului creștea proporțional cu mișcarea liniară în lumina realizărilor de moment răsturnate pe movila resturilor de vieți curmate în luptele cu un inamic lipsit de apărare. Arheologia a desfășurat cu finețea unui ceasornicar „fața de masă” ce a acoperit vreme îndelungată urmele de viață lăsate de predecesorii noștri, adăugând pagini de neșters pe rafturile istoriei ființei umane.
Întrebările, la început puse din curiozitate, apoi stârnitoare de păreri contradictorii, de genul „Cine a fost înaintea noastră pe-aici?” sau „Nu cumva am fost noi primii pe acele meleaguri?”, au stat la baza conflictelor civile dintre vecinii unei comunități sau chiar a luptelor pentru putere dintre unele națiuni vecine. Nu de puține ori s-a apelat la vocea cronicarului contemporan (sau mai puțin) cu evenimentele disputate, pentru a garanta veridicitatea uneia sau a altei păreri. Nu a continuat același conflict și în birourile de cercetare? Dovezile istorice ce constau în documentele vremii, mărturiile unor martori oculari găsite pe fosilele scoase la suprafață cu migala unui chirurg, dovedesc faptele pentru care s-au ridicat la un moment dat supoziții. Dar motivul, modul sau contextul în care s-a petrecut un eveniment ar trebui interpretat obiectiv, indiferent de consecințe.
Schimbările demografice au adus cu sine transformări radicale într-o comunitate sau zonă geografică. Acestea includ învățarea unei limbi noi, însușirea unei alte culturi, acceptarea unor obiceiuri diferite încercând a nu balanța greutatea vreuneia fără un motiv întemeiat. În timp ce obârșia unei etnii rămâne neschimbată în virtutea genei biologice, spiritualitatea unui individ, cu principiile ce o caracterizează, constituie o chestiune de alegere, la care evident se și poate renunța. Simpatiile sau antipatiile pe criterii etnice, religioase, intelectuale atrage sau îndepărtează intenția de cunoaștere, în complexul ei, a naturii umane. În orice eră din istorie, zonă geografică și domeniu de activitate au existat voci acceptate sau mai puțin acceptate. S-a dovedit că rațiunea, discernământul, crezul transcend culorii pielii, educației primite, inteligenței aparente.
De ce ar suprima cineva glasul cuiva ce nu rezonează cu dictatura impusă prin forța acceptării? De ce să curmi viața cuiva care consideră că un lider nu este capabil să salveze specia umană de la distrugere? De ce să nu permiți o apărare obiectivă unei persoane care consideră că toate rasele umane au drepturi egale? De ce să pui căluș vocii firave a unui tânăr care încearcă să-ți explice că arma nu justifică lipsa rațiunii? Au existat în istorie persoane care corespund acestei descrieri? Uitarea s-a așternut vrând-nevrând pe tot ceea ce deranjează sau incomodează.
E nevoie de curaj să scoți la lumină faptele petrecute cu zeci de ani în urmă astfel încât publicul de orice natură să le cunoască? Dacă istoria nu are culoare politică, naționalistă sau religioasă, ar trebui să o cunoaștem așa cum este. Un genocid irațional, cumplit și crud s-a încheiat în 27 ianuarie secolul trecut. Omătul uitării unui grup religios, ai căror membri au refuzat cu amabilitate, dar ferm, înrolarea în armată (și nu vorbim aici doar de o anumită armată) sau fiindcă au refuzat să-i acorde unui conducător uman titlul de „Salvator” (în acest caz, ei nu rosteau salutul „Heil Hitler”), fiind astfel ținta represiunii regimului dictatorial, se va topi complet atunci când ceea ce a incomodat sau deranjat este acceptat ca fapt petrecut în istoria modernă. Deși regimul totalitar a reușit să inoculeze frica de represalii în rândul maselor, nu a reușit să facă același lucru în cazul Martorilor lui Iehova.
Memorialul uitării, în acest caz, ar reprezenta nu doar un flash de moment pentru trezirea conștiinței, ci aprinderea unei lumini astfel încât faptele petrecute să fie analizate echitabil.
de Stelian Deaconu


Motto: Omătul uitării se așterne vrând-nevrând pe tot ceea ce deranjează sau incomodează.
Supremația unui imperiu s-a născut imediat cu înlăturarea de la bază a oricărei pietre sâcâietoare ce rănea talpa orgoliului unei influențe impunătoare. Umbra gigantului creștea proporțional cu mișcarea liniară în lumina realizărilor de moment răsturnate pe movila resturilor de vieți curmate în luptele cu un inamic lipsit de apărare. Arheologia a desfășurat cu finețea unui ceasornicar „fața de masă” ce a acoperit vreme îndelungată urmele de viață lăsate de predecesorii noștri, adăugând pagini de neșters pe rafturile istoriei ființei umane.
Întrebările, la început puse din curiozitate, apoi stârnitoare de păreri contradictorii, de genul „Cine a fost înaintea noastră pe-aici?” sau „Nu cumva am fost noi primii pe acele meleaguri?”, au stat la baza conflictelor civile dintre vecinii unei comunități sau chiar a luptelor pentru putere dintre unele națiuni vecine. Nu de puține ori s-a apelat la vocea cronicarului contemporan (sau mai puțin) cu evenimentele disputate, pentru a garanta veridicitatea uneia sau a altei păreri. Nu a continuat același conflict și în birourile de cercetare? Dovezile istorice ce constau în documentele vremii, mărturiile unor martori oculari găsite pe fosilele scoase la suprafață cu migala unui chirurg, dovedesc faptele pentru care s-au ridicat la un moment dat supoziții. Dar motivul, modul sau contextul în care s-a petrecut un eveniment ar trebui interpretat obiectiv, indiferent de consecințe.
Schimbările demografice au adus cu sine transformări radicale într-o comunitate sau zonă geografică. Acestea includ învățarea unei limbi noi, însușirea unei alte culturi, acceptarea unor obiceiuri diferite încercând a nu balanța greutatea vreuneia fără un motiv întemeiat. În timp ce obârșia unei etnii rămâne neschimbată în virtutea genei biologice, spiritualitatea unui individ, cu principiile ce o caracterizează, constituie o chestiune de alegere, la care evident se și poate renunța. Simpatiile sau antipatiile pe criterii etnice, religioase, intelectuale atrage sau îndepărtează intenția de cunoaștere, în complexul ei, a naturii umane. În orice eră din istorie, zonă geografică și domeniu de activitate au existat voci acceptate sau mai puțin acceptate. S-a dovedit că rațiunea, discernământul, crezul transcend culorii pielii, educației primite, inteligenței aparente.
De ce ar suprima cineva glasul cuiva ce nu rezonează cu dictatura impusă prin forța acceptării? De ce să curmi viața cuiva care consideră că un lider nu este capabil să salveze specia umană de la distrugere? De ce să nu permiți o apărare obiectivă unei persoane care consideră că toate rasele umane au drepturi egale? De ce să pui căluș vocii firave a unui tânăr care încearcă să-ți explice că arma nu justifică lipsa rațiunii? Au existat în istorie persoane care corespund acestei descrieri? Uitarea s-a așternut vrând-nevrând pe tot ceea ce deranjează sau incomodează.
E nevoie de curaj să scoți la lumină faptele petrecute cu zeci de ani în urmă astfel încât publicul de orice natură să le cunoască? Dacă istoria nu are culoare politică, naționalistă sau religioasă, ar trebui să o cunoaștem așa cum este. Un genocid irațional, cumplit și crud s-a încheiat în 27 ianuarie secolul trecut. Omătul uitării unui grup religios, ai căror membri au refuzat cu amabilitate, dar ferm, înrolarea în armată (și nu vorbim aici doar de o anumită armată) sau fiindcă au refuzat să-i acorde unui conducător uman titlul de „Salvator” (în acest caz, ei nu rosteau salutul „Heil Hitler”), fiind astfel ținta represiunii regimului dictatorial, se va topi complet atunci când ceea ce a incomodat sau deranjat este acceptat ca fapt petrecut în istoria modernă. Deși regimul totalitar a reușit să inoculeze frica de represalii în rândul maselor, nu a reușit să facă același lucru în cazul Martorilor lui Iehova.
Memorialul uitării, în acest caz, ar reprezenta nu doar un flash de moment pentru trezirea conștiinței, ci aprinderea unei lumini astfel încât faptele petrecute să fie analizate echitabil.
de Stelian Deaconu
