Societatea freamătă. Ocupațiile semenilor se învârt în jurul comerțului, în cea mai mare parte. Grijile se concentrează spre cadouri(diverse și colorate), îmbinate cu încercarea de a trece examenul la vizitele restante nefăcute încă rudelor, cunoștințelor, prietenilor. Traficul intens pe sub luminițele aciuiate prin centrul tranzitat în direcții opuse lasă în urmă regretul unor dezamăgiri, obiective neatinse, dar cumulate desigur și cu realizări personale, profesionale. Ce ne-am mai dori? Ce le-am mai dori altora? Ce am putea include în călătoriile noastre?
O remarcă bine-cunoscută a unui scriitor din literatura noastră face referire și la etica unui drumeț aventurier: ”Călătorului îi șade bine cu drumul”.
Faptul de a colinda(cu sensul de a peregrina, hoinări, cutreiera) ne poate deschide alte orizonturi.
În ce direcție am putea colinda
Îmbrăcați corespunzător, cu rucsacul plin de amintiri și toiagul în care să ne sprijinim obiectivele, ne vom deplasa spre inima unui singuratic, ce-i tresaltă chiar și la un simplu salut însoțit de un zâmbet, când cineva se interesează de el. Sau, ne vom reîntâlni cu un prieten atât de drag descărcând din bagajul comun experiențele ce au scrijelit în memoria noastră urmele neșterse ale comuniunii a două personalități diferite ce s-au pliat perfect într-un duet al șlagărului de peste ani. Ori, am putea peregrina pe culoarele întortocheate asemenea unui șirag de perle la gâtul coloșilor împăduriți cu un șal verziu ce se transformă cameleonic într-un strai roșu-argintiu. În dansu-i veșnic presărat de piruetele cadențate cu mare precizie, bătrâna planetă ne oferă un spectacol magnific atunci când îi privim acoperișul plin de beculețe aprinse treptat, nu doar pe câteva străzi.
Ce ne-ar putea determina să ne pierdem timpul (aparent) colindând pe meleagurile societății
Universul inepuizabil al cunoașterii se compune dintr-o galaxie de detalii aparent necunoscute în materie de viață, cu găurile negre ale trecutului unor civilizații apuse, dar care poate fi înțeles dacă am alege drumul spre sursa acestuia. Să colindăm pe traseul informațiilor veridice, să căutăm sensul existenței, să înțelegem speranța comună, iată unele motive solide pentru a cheltui din timpul nostru. Oricât de palpitantă este intriga unui roman, nu putem face cunoștință în realitate cu eroii acestuia. Dar, viața ascunde sub coperta anonimatului oameni cu un raft de trăiri existențiale ce d-abia așteaptă să le ștergem de praful sentimentului de inutilitate. Când ne oprim să-i cunoaștem, rămânem surprinși.
Care ar fi perioada cea mai potrivită pentru a colinda experimentând o astfel de perspectivă
Sudoarea de pe frunte într-o zi călduroasă descrie efortul unui călător care luptă cu disconfortul pentru a păși în liniștea aventurii cu necunoscutul.
Dar, și atunci când omătul ce se lasă așteptat asemenea unui musafir prețios și care-ți inspiră puritatea rar întâlnită, ar reprezenta o ocazie excelentă să întâlnim bucuria albului imaculat pe fondul scrâșnetului fin sub pașii făcuți pe dunele neatinse.
Dar ce putem spune de urmele lăsate pe glia sătească de un copilaș jucăuș, ale cărui piciorușe încălțate cu opinci zburdă seara în care mirosul florilor de mai și-au făcut apariția prin ramurile golașe? Acestea anunță hoinăreala inocentă de cercetaș în devenire.
Într-o zi însorită de toamnă târzie, când bilanțul roadelor culese de pe urma unor proiecte finalizate se conturează la orizont, reușim să ne plimbăm pe sub cupola aprobării de sine.
Așadar, putem colinda oricând.
Deci, cum am putea colinda
Fără un repertoriu învățat dinainte. Improvizația, adică spontaneitatea, contribuie la faptul de a fi naturali, adică să rămânem noi înșine. Fără costuri, fără datorii. Grija achitării unor costuri pentru o bucurie de moment aduce cu sine dezamăgirea neîmplinirii.
Planificat, sau nu, colindatul însoțit cu obiective clare, și cu o minte lucidă atât la plecare cât și la sosire, va aduce satisfacții nelimitate.
Cu cine să facem echipă
În primul rând cu noi personal. Pe drumul ales dialogăm cu vocea propriei conștiințe. Pentru ce ne aplaudă? Pentru ce ne mustră? De ce nu zâmbește? Cum o putem mulțumi?
Itinerariul complet se termină și cu cel drag. Împărtășind din lecțiile învățate pe drum, vom face cunoștință cu ceea ce ne completează.
Ce foloase avem dacă alegem să colindăm o viață întreagă
Nenumărate. Tolba cu săgeți ale drumețului cu timp integral va fi plină de cele trase în direcția corectă.
În timp ce un anumit colindat, periodic, contribuie la un extaz stins la scurt timp, acesta înglodează factori externi, dar faptul de a colinda pe aleile sinuoase ale vieții oricând, oriunde, cu obiectivul clar al desăvârșirii, desenează un grafic cu puncte pline de sens.
Un tânăr păstor cu o voce sensibilă, a cărui cântat la harpă liniștea inima greu de modelat a unui rege din vechime, când se odihnea la sfârșitul unei zile pline de activități, hoinărind prin pustiul orientului apropiat, a spus cândva: Când văd cerurile tale, lucrările degetelor tale, luna și stelele pe care le-ai făcut, îmi spun: Ce este omul muritor ca să-ți amintești de el și fiul omului ca să te îngrijești de el?
Deci, orașul freamătă. Lumea freamătă. Dar, drumețului îi stă bine cu alegerea itinerariului.
Stelia Deaconu – taximetrist prozator
Societatea freamătă. Ocupațiile semenilor se învârt în jurul comerțului, în cea mai mare parte. Grijile se concentrează spre cadouri(diverse și colorate), îmbinate cu încercarea de a trece examenul la vizitele restante nefăcute încă rudelor, cunoștințelor, prietenilor. Traficul intens pe sub luminițele aciuiate prin centrul tranzitat în direcții opuse lasă în urmă regretul unor dezamăgiri, obiective neatinse, dar cumulate desigur și cu realizări personale, profesionale. Ce ne-am mai dori? Ce le-am mai dori altora? Ce am putea include în călătoriile noastre?
O remarcă bine-cunoscută a unui scriitor din literatura noastră face referire și la etica unui drumeț aventurier: ”Călătorului îi șade bine cu drumul”.
Faptul de a colinda(cu sensul de a peregrina, hoinări, cutreiera) ne poate deschide alte orizonturi.
În ce direcție am putea colinda
Îmbrăcați corespunzător, cu rucsacul plin de amintiri și toiagul în care să ne sprijinim obiectivele, ne vom deplasa spre inima unui singuratic, ce-i tresaltă chiar și la un simplu salut însoțit de un zâmbet, când cineva se interesează de el. Sau, ne vom reîntâlni cu un prieten atât de drag descărcând din bagajul comun experiențele ce au scrijelit în memoria noastră urmele neșterse ale comuniunii a două personalități diferite ce s-au pliat perfect într-un duet al șlagărului de peste ani. Ori, am putea peregrina pe culoarele întortocheate asemenea unui șirag de perle la gâtul coloșilor împăduriți cu un șal verziu ce se transformă cameleonic într-un strai roșu-argintiu. În dansu-i veșnic presărat de piruetele cadențate cu mare precizie, bătrâna planetă ne oferă un spectacol magnific atunci când îi privim acoperișul plin de beculețe aprinse treptat, nu doar pe câteva străzi.
Ce ne-ar putea determina să ne pierdem timpul (aparent) colindând pe meleagurile societății
Universul inepuizabil al cunoașterii se compune dintr-o galaxie de detalii aparent necunoscute în materie de viață, cu găurile negre ale trecutului unor civilizații apuse, dar care poate fi înțeles dacă am alege drumul spre sursa acestuia. Să colindăm pe traseul informațiilor veridice, să căutăm sensul existenței, să înțelegem speranța comună, iată unele motive solide pentru a cheltui din timpul nostru. Oricât de palpitantă este intriga unui roman, nu putem face cunoștință în realitate cu eroii acestuia. Dar, viața ascunde sub coperta anonimatului oameni cu un raft de trăiri existențiale ce d-abia așteaptă să le ștergem de praful sentimentului de inutilitate. Când ne oprim să-i cunoaștem, rămânem surprinși.
Care ar fi perioada cea mai potrivită pentru a colinda experimentând o astfel de perspectivă
Sudoarea de pe frunte într-o zi călduroasă descrie efortul unui călător care luptă cu disconfortul pentru a păși în liniștea aventurii cu necunoscutul.
Dar, și atunci când omătul ce se lasă așteptat asemenea unui musafir prețios și care-ți inspiră puritatea rar întâlnită, ar reprezenta o ocazie excelentă să întâlnim bucuria albului imaculat pe fondul scrâșnetului fin sub pașii făcuți pe dunele neatinse.
Dar ce putem spune de urmele lăsate pe glia sătească de un copilaș jucăuș, ale cărui piciorușe încălțate cu opinci zburdă seara în care mirosul florilor de mai și-au făcut apariția prin ramurile golașe? Acestea anunță hoinăreala inocentă de cercetaș în devenire.
Într-o zi însorită de toamnă târzie, când bilanțul roadelor culese de pe urma unor proiecte finalizate se conturează la orizont, reușim să ne plimbăm pe sub cupola aprobării de sine.
Așadar, putem colinda oricând.
Deci, cum am putea colinda
Fără un repertoriu învățat dinainte. Improvizația, adică spontaneitatea, contribuie la faptul de a fi naturali, adică să rămânem noi înșine. Fără costuri, fără datorii. Grija achitării unor costuri pentru o bucurie de moment aduce cu sine dezamăgirea neîmplinirii.
Planificat, sau nu, colindatul însoțit cu obiective clare, și cu o minte lucidă atât la plecare cât și la sosire, va aduce satisfacții nelimitate.
Cu cine să facem echipă
În primul rând cu noi personal. Pe drumul ales dialogăm cu vocea propriei conștiințe. Pentru ce ne aplaudă? Pentru ce ne mustră? De ce nu zâmbește? Cum o putem mulțumi?
Itinerariul complet se termină și cu cel drag. Împărtășind din lecțiile învățate pe drum, vom face cunoștință cu ceea ce ne completează.
Ce foloase avem dacă alegem să colindăm o viață întreagă
Nenumărate. Tolba cu săgeți ale drumețului cu timp integral va fi plină de cele trase în direcția corectă.
În timp ce un anumit colindat, periodic, contribuie la un extaz stins la scurt timp, acesta înglodează factori externi, dar faptul de a colinda pe aleile sinuoase ale vieții oricând, oriunde, cu obiectivul clar al desăvârșirii, desenează un grafic cu puncte pline de sens.
Un tânăr păstor cu o voce sensibilă, a cărui cântat la harpă liniștea inima greu de modelat a unui rege din vechime, când se odihnea la sfârșitul unei zile pline de activități, hoinărind prin pustiul orientului apropiat, a spus cândva: Când văd cerurile tale, lucrările degetelor tale, luna și stelele pe care le-ai făcut, îmi spun: Ce este omul muritor ca să-ți amintești de el și fiul omului ca să te îngrijești de el?
Deci, orașul freamătă. Lumea freamătă. Dar, drumețului îi stă bine cu alegerea itinerariului.
Stelia Deaconu – taximetrist prozator
4.756 ron
4.194 ron
