Prin traiectoria arcuită ce o formează în drumeția sa periodică, luminătorul de zi, consecvent și tăcut, ascunde în desagul plin, cu fiecare experiență filmată de sus, adevăruri pe lângă care noi, cei ce ne creolăm aspectul exterior sau măsurăm timpul, le trecem cu vederea semnificația.

Asemenea unui diamant cu fețele-i șlefuite de un giuvaiergiu meticulos, omul își conturează existența prin căutarea și acceptarea unor principii general valabile, ce-i influențează optica și opiniile. Privind prin lupa propriilor simțuri, gândind prin filtrul rațiunii obiective și nealterate de curente acceptate cu ușurință, testând în timp validitatea  lor prin amprentele lăsate în istorie, calculând foloasele atunci când se iau în seamă, dar și pierderile atunci când se ignoră, deducem că acești piloni existențiali conferă stabilitate, încredere unei societăți pluriculturale.

Nu trebuie să privim adevărul ca un ocean de păreri în care te pierzi înotând fără un obiectiv clar. N-ar trebui să-l vedem asemenea unui deșert interminabil plin cu nisipurile mișcătoare ale confruntărilor la nesfârșit și orbiți de praful aruncat în ochi de dictatura unui influent manipulant și carismatic al gândirii unei obsesii personale. Nu trebuie să țiuie strident la fiecare hotar al generației, ci să-l treacă voluntar pe lista moștenirii acesteia.

Este deja ora degustării unui ceai cald când primele raze roșiatice, asemenea unei torțe a cărei lumină difuză încă pâlpâie, își fac apariția prin fanta unei ferestre deschise.

 Unde îl găsim?

Răspunsul nu reprezintă o dilemă, atâta timp cât te rezumi la ceva concret. Se spune că un om de știință a descoperit, nu inventat, gravitația (o lege deductibilă, un adevăr ce ne ajută să înțelegem semnificația unor fenomene sau acțiuni) printr-o experiență proprie: un măr a căzut din copac pe pământ. Așadar, atracția oricărui obiect de pe suprafața pământului cu o viteză definită determină ca acestea (obiectele) să nu plutească în vid, ci să aparțină la nesfârșit planetei - un adevăr incontestabil, acceptat în unanimitate. Nu toate adevărurile se deduc posteriori. Însă, cele înțelese datorită unei experiențe, unor cercetări conferă o greutate în plus.

Dar ce este mai dificil: să-l găsești sau să-l accepți?

În unele situații, găsirea unui principiu unanim valabil, este mai accesibilă decât acceptarea lui. Să concretizăm: un medic pneumolog îi emite un diagnostic unui pacient. Cancerul la plămâni cauzat de fumat îi pune in pericol viața. Adevărul: dacă nu se va abține de la acel viciu, viața lui va fi pusă un pericol. Aceasta afirmație nu este influențată de prejudecăți, nu constituie o ocazie de a-și arăta supremația, nu reprezintă o răfuială personală. Pentru o persoană cu un istoric îndelungat în privința acestui viciu, probabil influențată de părerea unor binevoitori potrivit cărora au fost și alții care au trăit mult timp, deși nu au renunțat, vocile contradictorii din parlamentul interior îl cufundă într-o decizie greu de luat: acceptarea adevărului ce implică o schimbare de conduită sau resemnare? Să existe și alte situații în care balanța pe care talerul acceptării unui adevăr ce presupune o schimbare a mentalității să cântărească ușor, prea ușor comparativ cu talerul subiectivismului, orgoliului, propriei ambiții, prejudecăților, ignoranței?

Este momentul când ajungem să luăm prânzul. Ne așezăm la masă. Ne uităm pe meniu. Ne este greu să alegem. Oferta se interpune cu starea noastră. Ce alegem? La ce renunțăm?

Uneori, adevărul doare. Stâlpii unui colos clădiți pe o suprafață schimbătoare, cu nenumărate aducțiuni, vor contribui la un risc de prăbușire. Oricât de frumoasă, atrăgătoare ar fi clădirea, nu va dura. Probabil ne lovim de stânca unui regim, de alura impozantă a unei personalități, dar nu ne vom opri să aprindem făclia adevărului ce luminează calea pe o cărare întunecată de o ideologie expirată.

Neputința ființei umane de a se autoguverna este sprijinită de erorile diverselor regimuri totalitare, de imperfecțiunile unor autorități, de lipsurile controlării unor situații apărute spontan, de cauzele multiple ale nemulțumirilor maselor. Adevărul: omul nu se poate guverna singur. Doare? Cu siguranță. Pe cei cu viziuni obscure. Pe cei cu ambiții personale. Pe cei care caută independența absolută. Pe cei măcinați de propria dreptate. Este nevoie de curaj să spui acest adevăr? Cu siguranță. Dacă ai și alternativa.

Adevărul schimbă. Ce? Viitorul, perspectiva, modul de viață. Sentința definitivă dată de o instanță schimbă radical viitorul celui vizat. Toate planurile, obiectivele, idealurile vor fi trecute într-o arhivă personală. Praful timpului se va așterne pe acest dosar închis. Suntem demni să acceptăm schimbările impuse de instanța supremă(divinitatea) în chestiuni legate de viață? Dorim să ne dovedim regretul pentru unele acțiuni făcute inconștient, sau poate deliberat? Schimbarea presupune o renunțare la stigmatul unei personalități incoerente, cu o viață incertă, cu o viziune obturată de incertitudini, și sugrumată de idealuri intangibile.

Să fie adevărul o țintă? În unele situații da. De exemplu: fericirea reprezintă starea omului ce-i oferă un scop și o motivație. Acest adevăr determină un individ să caute diverse fațete ale fericirii. În căutarea sa, el întâlnește mentori, psihologi, teocrați, ce-i direcționează atenția în diverse colțuri ale lumii materiale, ideale, sau spirituale. Ceea ce-l apropie, va fi considerat o țintă atinsă. După aceea? Probabil va căuta să trăiască ținând cont de ea. În realitate, adevărul reprezintă un mod de viață. Însușit, acceptat, trăit, conferă unui individ caracterul atemporal al existenței.

Cum ne putem însuși adevărul?

În geometrie , există o axiomă de bază ( axioma, comparativ cu o teorie, nu este necesar a fi demonstrată): de exemplu, două drepte paralele nu se întâlnesc niciodată. Fiindcă reprezintă o premisă, pe această afirmație ( adevăr) se pot clădi multe teorii. Farmecul geometriei în spațiu, pornește de la această afirmație indubitabilă. Probabil am auzit afirmația (dovedită concret în multe ipostaze) că cineva este paralel cu realitatea. Când interesul privind derularea evenimentelor ce ne influențează destinul se rezumă la o acceptare superficială din partea noastră, dar nepotrivită în profunzime, când deciziile celor cu autoritate nu converg cu așteptările noastre, când viziunile privind existența noastră se derulează paralel cu hotărârile luate la nivelul decizional, punctele comune se vor lăsa așteptate la infinit.

Într-o lucrare de referință, citită de miliarde de oameni, un bun cunoscător al naturii umane,  a scris cândva că va urma o perioadă când omul va stăpâni peste alt om cu urmări dureroase, emoțional, ideologic,  etc. În acest caz, acest adevăr reprezintă o premisă. Demnă de luat in calcul.

Seara, pe o terasă luăm cina la lumina unei lumânări. Apusul aduce cu sine unele concluzii.

Adevărul nu trebuie confundat cu frumosul ... adevăr și artă.. fiecare vizează o parte a ființei. De exemplu, un pictor va încerca să imortalizeze pe pânză o imagine: un sat poluat. Culori adecvate, tonalități ce expun imaginea dintr-un unghi sensibil, un copil îmbrăcat sumar cu o privire tristă și încețoșată de norul unui fum înecăcios, străzi umplute cu glod... Iată cadrul. Oricât de motivantă ar fi textura picturii alese, oricât de regretabil ar fi scenariul, adevărul potrivit căruia un mediu poluant distruge vieți inocente nu va compensa vreodată cu scena zugrăvită. Frumosul , arta, muzica, constituie părți integrante ale percepției senzoriale.

Adevărul reprezintă filtrul rațiunii. Rațiunea trece prin sita discernământului, dar frumosul materializat în diverse ipostaze stimulează simțurile. Deciziile vitale le luăm în primul rând pe baza a ceea ce poate fi verificat. O pictură abstractă, oricât de atrăgătoare  exprimă cumva o realitate verificabilă? Nu neapărat.

Adevărul poate fi enunțat la modul imperativ sau sub forma unei interogații ( de exemplu, îndemnul dat de o autoritate spune: fugi cât mai repede din zonă minată). Într-o regiune în curs de a fi distrusă de răutatea și ambiția omului sau de natura dezlănțuită, viața liniștită nu e în siguranță... Deși presupune sacrificiu, mutarea , cel puțin temporară, va permite existenței să continue. Sau cineva drag, nepărtinitor, te întreabă, când observă o înclinație neadecvată: te poți stăpâni? Merită să digerăm o invitație la meditație. În acest caz, adevărul poate fi perceput în urma unei analize.

Poate fi schimbat adevărul? De fapt, adevărul trebuie să fie complet în sine. El( în integritatea sa) nu se schimbă. Dacă lipsește din angrenaj o piesă aparent nesemnificativă, acesta se va deșira (ca să folosesc un termen comun) în timp. Orice detaliu semnificativ al adevărului trebuie luat în seamă. Rămâne același în posteritate, vizează aceleași aspecte, contribuie la schimbarea perpetuă a personalității individului.

Ne vom deplasa spre casă. Ziua se apropie de sfârșit. Câte experiențe a surprins astrul bolții în vizorul său? Ce concluzii desprindem?

Orice monedă, corespunzătoare valorii unui bun, prezintă 2 fațete. Ambele dovedesc autenticitatea ei. Odată cu emiterea acesteia,  persoane cu ambiții egoiste, cu acțiuni ilicite, caută modalități de a o falsifica. Așadar, dacă este un adevăr, este și falsitate... Tot ceea ce nu corespunde criteriilor considerate adevărat, care nu se aliniază cu sursa adevărului, care prezintă realitatea într-o lupă distorsionată, care ignoră schimbările inerente, reprezintă caracteristici ale falsității.

Să presupunem că înțelegi și accepți adevărul , la un moment dat. Dar poți să te minți cu adevărul ? Răspunsul afirmativ se poate regăsi în următoarele ipostaze:

Când vrei să pari ceea ce nu ești. Când consideri că nu merită să trăiești la nivelul său, fiindcă o majoritate îl ignoră. Când ai așteptări nerealiste. Când lași ca ceața percepției să-ți limiteze acțiunile. Când nu tragi linie după ce astrul din constelație se ascunde în cealaltă parte a Pământului. Când minciuna devine artă, și adevărul, o istorie îngropată.

Ți-a trecut prin minte dilema: autentic, sau...mai puțin autentic? 

Sunt atâtea atracții în lumea noastră. Sunt atâtea înclinații spre cunoaștere. Sunt atâtea modalități de exprimare. Dar ne-am întrebat vreodată cât de autentice sunt?

Geniile se nasc din întâmplare. Nu neapărat adevărul i-a hrănit. Așadar, adevărul în sine, poate fi considerat un geniu. Dar nu găsit din întâmplare.

Următorul ciclu al rotației astrului ceresc aduce cu sine un alt subiect.

Stelian Deaconu, prozator și taximetrist