Autobuzul e-UpCity care va ieşi de zilele următoare pe străzile din Oradea este un prototip gândit să poată fi produs în nu mai puţin de opt variante, în funcţie de necesităţile pieţei.
Potrivit directorului general al ATP Group, Mircea Cirț, autobuzul românesc are cerere înainte chiar să fi fost produs în serie: "În momentul în care am terminat autobuzul am avut ofertă să vindem producţia pe doi ani către nemţi, care ştiu cum să vândă. Adică, ar fi urmat să preia producţia, să îşi pună sigla pe produs şi să meargă la licitaţii. Am zis «Nu»".
Prototipul e-UpCity a ajuns la Oradea marţi după-amiază,18 mai, venind de la Baia Mare pe roţi, iar când a parcat în Piaţa Unirii avea încă disponibilă 35% din capacitatea bateriilor.
Mircea Cirţ spune că autobuzul românesc cu zero emisii are autonomie suficientă pentru a fi folosit o zi întreagă de societăţile de transport în comun.
"Am testat. 12 ore a mers în oraş, iar la finalul zilei mai avea baterie cam 40%. Circulând în oraş porneşti, opreşti la semafor, opreşti în staţie... În două ore faci cam 40 de kilometri. De aceea cei 200 de kilometri făcuţi în oraş nu au o relevanţă foarte bună", a declarat Cirţ.
Potrivit directorului ATP Group, autonomia autobuzului poate fi ridicată, la cerere, de la 200 la 360 de kilometri. La fel, capacitatea garniturii poate urca, configuraţie specială, de la 83 la 95 de locuri.
Prototipul autobuzului e-UpCity a fost obţinut după patru ani de muncă, în urma unei investiţii de circa 25 milioane euro.
"Principalul său avantaj este simplitatea. Puteam să punem pe el 20 de computere, dar n-ar fi făcut decât să încurce şoferul", a spus liderul ATP Group, Mircea Cirţ.
Producătorii au refuzat să divulge preţul unei astfel de garnituri, acesta fiind influenţat de multe variabile, de la configuraţia cerută la mărimea comenzii.
sursa și foto:ebihoreanul