Prețurile la RCA ar putea să rămână plafonate până la finalul lunii iunie, arată un proiect al Ministerului de Finanțe pus în dezbatere publică.
Astfel, se dorește combaterea creșterilor de prețuri în contextul în care, spun inițiatorii, costurile ridicate ale polițelor i-ar face pe mulți să nu își mai asigure mașina, iar participanții la trafic implicați în accidente ar putea rămâne nedespăgubiți.
„Prin aplicarea acestei măsuri se combate creșterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc pe fondul dezechilibrelor anterior descrise și stabilizarea graduală a pieței de asigurări RCA în vederea evitării propagării efectelor negative în alte sectoare ale economiei naționale”, se arată în textul propunerii.
Guvernul poate interveni pentru o perioadă de timp limitată prin stabilirea modului de determinare a primelor practicate de către asigurătorii RCA astfel încât împrejurările care determină situația de criză să fie depășită.
Potrivit autorităților, la data de 31 decembrie 2023 din numărul total de vehicule din parcul național auto, respectiv 10.333.293 erau asigurate un număr de 7.053.399 de vehicule.
Dacă proiectul este adoptat, va fi a patra intervenție a statului pentru a preveni creșterea prețurilor la RCA.