StimaÈ›i cititori, continuăm astăzi incursiunea în „arta fumatului de trabucuri”, începută în urmă cu două ediÈ›ii, printr-un episod în care vom descoperi cum au luat ființă câteva dintre cele mai renumite È™i mai longevive mărci de trabucuri din lume.
Fondată în 1834 de către imigrantul spaniol Ignacio Larañaga, una dintre cele mai vechi mărci de trabucuri, ba chiar cea mai veche ce încă mai există, este Por Larañaga. Un lucru interesant despre această fabrică este că a fost prima din Cuba care a produs în 1925 trabucuri rulate automat cu maÈ™ini importate din SUA, lucru care a dus la scăderea preÈ›urilor, dar È™i la scăderea numărului de angajaÈ›i. Această situaÈ›ie a dus la greve È™i boicoturi, în final fabrica văzându-se nevoită să returneze maÈ™inile furnizorului din SUA, revenind astfel la rularea manuală a trabucurilor. Marca Por Larañaga È™i-a învățat lecÈ›ia È™i mai există È™i astăzi, producând mai multe vitole (modele) de trabucuri rulate manual.
A doua marcă cu care vom face cunoÈ™tință astăzi, a doua È™i în ordinea vechimii, este Punch. Fondată în 1840 de către un neamÈ› pe nume Stockmann, este deseori considerată ca fiind sora mai mică a Por Larañaga. De-a lungul timpului, fabrica a trecut prin mai multe mâini, în 1884 fiind achiziÈ›ionată de către Manuel Lopez Fernandez, al cărui nume este încă prezent pe toate cutiile È™i etichetele Punch. Marca a ajuns să fie È™i încă mai este foarte populară printre rândurile fumătorilor de trabucuri, în special în Marea Britanie, având în gamă o vitolă denumită după unul dintre cei mai cunoscuÈ›i fumători de trabucuri din toate timpurile, fostul prim ministru din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Winston Churchill.
Ultima marcă din trioul cubanez al vechimii este H.Upmann, fondată în 1844 de către întreprinzătorul bancher Herman Upmann, care cu câÈ›iva ani înainte deschisese un fel de serviciu poÈ™tal prin care europenii aflaÈ›i în Cuba puteau trimite trabucuri către bătrânul continent. După aproape 80 de ani de succes, dar È™i multe controverse, în 1922, banca È™i fabrica de trabucuri Upmann au fost nevoite să declare falimentul, schimbând mai mulÈ›i patroni È™i ajungând în cele din urmă în posesia statului cubanez după naÈ›ionalizările ce au urmat RevoluÈ›iei încheiate în 1959. DeÈ™i nu este un fapt confirmat 100%, H.Upmann este creditată deseori cu inventarea împachetării trabucurilor în cutii din lemn de cedru care erau oferite clienÈ›ilor. IniÈ›ial, cutiile erau personalizate cu numele H.Upmann, dar conÈ›ineau trabucuri ale altor producători, până când aceÈ™tia au început să producă propriile trabucuri.
Mai citeÅŸte: Istoria trabucului: Partea I
O altă marcă dintre cele mai longevive este È™i Partagás, fondată de către Donul catalan Jaime Partagás y Ravelo, care a pus în 1845 bazele proprii fabrici de trabucuri în Havana, La Flor de Tabacas de Partagás. Faptul că Don Jaime era proprietarul celor mai bune plantaÈ›ii din regiunea Vuelta Abajo, având astfel posibilitatea de a alege dintre cele mai bune frunze de tutun de pe insulă, a garantat succesul mărcii Partagás, care în 1958 ajungea să fie a doua exportatoare de trabucuri cubaneze, însumând peste un sfert din cantitatea totală de bunuri din tutun exportate.
De-a lungul timpului au existat, È™i încă mai există, sute sau poate chiar mii de mărci de trabucuri – unele mai bune, altele mai puÈ›in bune – dar spaÈ›iul nostru este limitat, astfel că nu putem să le menÈ›ionăm pe toate. TotuÈ™i, pe lângă mărcile menÈ›ionate până acum, trebuie să mai trecem în revistă câteva dintre cele mai cunoscute:
- Hoyo de Monterrey – fondată în 1867 de către spaniolul Jose Gener, marca a ajuns să fie extrem de populară, în special în Marea Britanie, transformând în scurt timp fabrica în una dintre cele mai mari din Cuba.
- Bolívar – fondată în 1927 de către industriaÈ™ul spaniol Jose F. Rocha, după numele celebrului Símon Bolívar, El Libertador.
- Cohiba – fondată în 1966 ca o marcă privată cu producÈ›ie limitată exclusiv pentru Fidel Castro È™i pentru înalÈ›i oficiali ai guvernului cubanez, a ajuns să dezvolte în jurul său un „statut de cult”, trabucurile fiind oferite deseori ca daruri diplomatice. Trabucurile Cohiba au fost oferite spre vânzare publicului larg abia în 1982, iar de atunci obÈ›in constant unele dintre cele mai bune scoruri în review-urile de specialitate.
După atâtea poveÈ™ti presărate cu bucăți de istorie È™i cu tentă de tutun cubanez, m-a lovit o poftă grozavă, de aproape că simt deja gustul fumului delicios de aromat, aÈ™a că închei aici acest episod È™i mă duc să îmi aprind un trabuc ce a reuÈ™it să-È™i croiească drum din bine-cunoscuta insulă caraibiană, preÈ› de câteva mii de kilometri, până în colecÈ›ia personală a subsemnatului. Pe data viitoare!
Marius Porcolean
StimaÈ›i cititori, continuăm astăzi incursiunea în „arta fumatului de trabucuri”, începută în urmă cu două ediÈ›ii, printr-un episod în care vom descoperi cum au luat ființă câteva dintre cele mai renumite È™i mai longevive mărci de trabucuri din lume.
Fondată în 1834 de către imigrantul spaniol Ignacio Larañaga, una dintre cele mai vechi mărci de trabucuri, ba chiar cea mai veche ce încă mai există, este Por Larañaga. Un lucru interesant despre această fabrică este că a fost prima din Cuba care a produs în 1925 trabucuri rulate automat cu maÈ™ini importate din SUA, lucru care a dus la scăderea preÈ›urilor, dar È™i la scăderea numărului de angajaÈ›i. Această situaÈ›ie a dus la greve È™i boicoturi, în final fabrica văzându-se nevoită să returneze maÈ™inile furnizorului din SUA, revenind astfel la rularea manuală a trabucurilor. Marca Por Larañaga È™i-a învățat lecÈ›ia È™i mai există È™i astăzi, producând mai multe vitole (modele) de trabucuri rulate manual.
A doua marcă cu care vom face cunoÈ™tință astăzi, a doua È™i în ordinea vechimii, este Punch. Fondată în 1840 de către un neamÈ› pe nume Stockmann, este deseori considerată ca fiind sora mai mică a Por Larañaga. De-a lungul timpului, fabrica a trecut prin mai multe mâini, în 1884 fiind achiziÈ›ionată de către Manuel Lopez Fernandez, al cărui nume este încă prezent pe toate cutiile È™i etichetele Punch. Marca a ajuns să fie È™i încă mai este foarte populară printre rândurile fumătorilor de trabucuri, în special în Marea Britanie, având în gamă o vitolă denumită după unul dintre cei mai cunoscuÈ›i fumători de trabucuri din toate timpurile, fostul prim ministru din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Winston Churchill.
Ultima marcă din trioul cubanez al vechimii este H.Upmann, fondată în 1844 de către întreprinzătorul bancher Herman Upmann, care cu câÈ›iva ani înainte deschisese un fel de serviciu poÈ™tal prin care europenii aflaÈ›i în Cuba puteau trimite trabucuri către bătrânul continent. După aproape 80 de ani de succes, dar È™i multe controverse, în 1922, banca È™i fabrica de trabucuri Upmann au fost nevoite să declare falimentul, schimbând mai mulÈ›i patroni È™i ajungând în cele din urmă în posesia statului cubanez după naÈ›ionalizările ce au urmat RevoluÈ›iei încheiate în 1959. DeÈ™i nu este un fapt confirmat 100%, H.Upmann este creditată deseori cu inventarea împachetării trabucurilor în cutii din lemn de cedru care erau oferite clienÈ›ilor. IniÈ›ial, cutiile erau personalizate cu numele H.Upmann, dar conÈ›ineau trabucuri ale altor producători, până când aceÈ™tia au început să producă propriile trabucuri.
Mai citeÅŸte: Istoria trabucului: Partea I
O altă marcă dintre cele mai longevive este È™i Partagás, fondată de către Donul catalan Jaime Partagás y Ravelo, care a pus în 1845 bazele proprii fabrici de trabucuri în Havana, La Flor de Tabacas de Partagás. Faptul că Don Jaime era proprietarul celor mai bune plantaÈ›ii din regiunea Vuelta Abajo, având astfel posibilitatea de a alege dintre cele mai bune frunze de tutun de pe insulă, a garantat succesul mărcii Partagás, care în 1958 ajungea să fie a doua exportatoare de trabucuri cubaneze, însumând peste un sfert din cantitatea totală de bunuri din tutun exportate.
De-a lungul timpului au existat, È™i încă mai există, sute sau poate chiar mii de mărci de trabucuri – unele mai bune, altele mai puÈ›in bune – dar spaÈ›iul nostru este limitat, astfel că nu putem să le menÈ›ionăm pe toate. TotuÈ™i, pe lângă mărcile menÈ›ionate până acum, trebuie să mai trecem în revistă câteva dintre cele mai cunoscute:
- Hoyo de Monterrey – fondată în 1867 de către spaniolul Jose Gener, marca a ajuns să fie extrem de populară, în special în Marea Britanie, transformând în scurt timp fabrica în una dintre cele mai mari din Cuba.
- Bolívar – fondată în 1927 de către industriaÈ™ul spaniol Jose F. Rocha, după numele celebrului Símon Bolívar, El Libertador.
- Cohiba – fondată în 1966 ca o marcă privată cu producÈ›ie limitată exclusiv pentru Fidel Castro È™i pentru înalÈ›i oficiali ai guvernului cubanez, a ajuns să dezvolte în jurul său un „statut de cult”, trabucurile fiind oferite deseori ca daruri diplomatice. Trabucurile Cohiba au fost oferite spre vânzare publicului larg abia în 1982, iar de atunci obÈ›in constant unele dintre cele mai bune scoruri în review-urile de specialitate.
După atâtea poveÈ™ti presărate cu bucăți de istorie È™i cu tentă de tutun cubanez, m-a lovit o poftă grozavă, de aproape că simt deja gustul fumului delicios de aromat, aÈ™a că închei aici acest episod È™i mă duc să îmi aprind un trabuc ce a reuÈ™it să-È™i croiească drum din bine-cunoscuta insulă caraibiană, preÈ› de câteva mii de kilometri, până în colecÈ›ia personală a subsemnatului. Pe data viitoare!
Marius Porcolean
4.756 ron
4.194 ron
