În ediția anterioară a revistei, am început miniseria intitulată „arta fumatului de trabucuri” și am vorbit despre istoria trabucurilor, ajungând undeva pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Iată că a sosit momentul să continuăm povestea, dezvoltând ideea cu care am închis discuția data trecută: inventarea, de către olandezul Gustave Bock, a banderolelor personalizate din hârtie, care, în scurt timp, au generat o adevărată revoluție în lumea trabucurilor.
Acesta, manufacturier de trabucuri fiind, a cerut ca inele de hârtiecu semnătura sa pe ele să fie puse pe toate trabucurile sale care mergeau le export către Europa. În acest fel, produsele sale ar fi beneficiat de o certificare a calității și prestigiului, considera el. Restul producătorilor aveau să-i dea dreptate, întrucât, în mai puțin de 20 de ani, cam toate trabucurile exportate din Cuba aveau banderole de hârtie personalizate cu mărcile lor înregistrate. Da, în 1850, în Cuba, se înregistrau mărci! :)
Ca o paranteză, în România, prima lege care reglementa aceste aspecte a intrat în vigoare abia în 1906.
Folosirea banderolelor personalizate rămâne o parte importantă a producției moderne de trabucuri, existând, mai nou, o tranziție către designuridin ce în ce mai mari și mai complexe. Profitând și de evoluția tehnologiilor de imprimare care permit tăierea unor contururi complexe sau executarea unor reliefuri detaliate, unele banderole din ziua de astăzi, cum ar fi cele mai jos de la Gurkha și Macanudo, pot fi considerate adevărate opere de artă.
Ca dovadă a valorii și importanței banderolelor stă faptul că acestea sunt considerate obiecte de colecție de către unii oameni, ba mai mult, există chiar și o organizație a colecționarilor intitulată „Label, Seal and Cigar Band Society” – Societatea Etichetelor, Sigiliilor și Banderolelor de Trabucuri – fondată în Statele Unite ale Americii acum mai bine de 80 de ani, în 1934. Obiceiul de a colecționa etichete de trabucuri are chiar și o denumire oficială, și anume: vitolfilie.
Inițial, acestea erau colecționate de copii în timpul așa-numitei „Epoci de Aur” a lucrărilor artistice din lumea trabucurilor – între 1890 și 1920 – datorită naturii lor colorate, a varietății și a faptului că existau în abundență. Cele mai frumoase banderole erau puse laolaltă în clasoare care astăzi sunt la mare căutare printre iubitorii de artă folk, una dintre cele mai mari colecții din lume valorând peste 1.000.000 de dolari, în timp ce etichete individuale foarte rare pot costa de la 3.000 până la 150.000 de dolari.
Banderolele au iscat până și discuții între fumătorii de trabucuri referitor la faptul dacă acestea se păstrează sau sunt înlăturate în timp ce se fumează un trabuc. În Marea Britanie banderolele, în mod tradițional, erau înlăturate, păstrarea lor fiind considerată un gest nepoliticos de laudă al unui fumător față de frații săi de viciu. În alte părți ale lumii însă, acest lucru este considerat ca fiind o pură chestiune de preferință personală.
Trebuie să luăm în calcul și faptul că, uneori, înlăturarea banderolei se poate dovedi dificilă atunci când trabucul este proaspăt aprins. Însă, pe măsură ce trabucul este savurat, căldura fumului începe să slăbească adezivul cu care este lipită banderola, înlesnind astfel înlăturarea acesteia.
Încheiem aici acest al doilea episod al miniseriei despre trabucuri și vă invităm să urmăriți cu atenție edițiile viitoare ale revistei pentru a nu rata continuarea poveștii. Până atunci, fum rece!
Marius Porcolean
În ediția anterioară a revistei, am început miniseria intitulată „arta fumatului de trabucuri” și am vorbit despre istoria trabucurilor, ajungând undeva pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Iată că a sosit momentul să continuăm povestea, dezvoltând ideea cu care am închis discuția data trecută: inventarea, de către olandezul Gustave Bock, a banderolelor personalizate din hârtie, care, în scurt timp, au generat o adevărată revoluție în lumea trabucurilor.
Acesta, manufacturier de trabucuri fiind, a cerut ca inele de hârtiecu semnătura sa pe ele să fie puse pe toate trabucurile sale care mergeau le export către Europa. În acest fel, produsele sale ar fi beneficiat de o certificare a calității și prestigiului, considera el. Restul producătorilor aveau să-i dea dreptate, întrucât, în mai puțin de 20 de ani, cam toate trabucurile exportate din Cuba aveau banderole de hârtie personalizate cu mărcile lor înregistrate. Da, în 1850, în Cuba, se înregistrau mărci! :)
Ca o paranteză, în România, prima lege care reglementa aceste aspecte a intrat în vigoare abia în 1906.
Folosirea banderolelor personalizate rămâne o parte importantă a producției moderne de trabucuri, existând, mai nou, o tranziție către designuridin ce în ce mai mari și mai complexe. Profitând și de evoluția tehnologiilor de imprimare care permit tăierea unor contururi complexe sau executarea unor reliefuri detaliate, unele banderole din ziua de astăzi, cum ar fi cele mai jos de la Gurkha și Macanudo, pot fi considerate adevărate opere de artă.
Ca dovadă a valorii și importanței banderolelor stă faptul că acestea sunt considerate obiecte de colecție de către unii oameni, ba mai mult, există chiar și o organizație a colecționarilor intitulată „Label, Seal and Cigar Band Society” – Societatea Etichetelor, Sigiliilor și Banderolelor de Trabucuri – fondată în Statele Unite ale Americii acum mai bine de 80 de ani, în 1934. Obiceiul de a colecționa etichete de trabucuri are chiar și o denumire oficială, și anume: vitolfilie.
Inițial, acestea erau colecționate de copii în timpul așa-numitei „Epoci de Aur” a lucrărilor artistice din lumea trabucurilor – între 1890 și 1920 – datorită naturii lor colorate, a varietății și a faptului că existau în abundență. Cele mai frumoase banderole erau puse laolaltă în clasoare care astăzi sunt la mare căutare printre iubitorii de artă folk, una dintre cele mai mari colecții din lume valorând peste 1.000.000 de dolari, în timp ce etichete individuale foarte rare pot costa de la 3.000 până la 150.000 de dolari.
Banderolele au iscat până și discuții între fumătorii de trabucuri referitor la faptul dacă acestea se păstrează sau sunt înlăturate în timp ce se fumează un trabuc. În Marea Britanie banderolele, în mod tradițional, erau înlăturate, păstrarea lor fiind considerată un gest nepoliticos de laudă al unui fumător față de frații săi de viciu. În alte părți ale lumii însă, acest lucru este considerat ca fiind o pură chestiune de preferință personală.
Trebuie să luăm în calcul și faptul că, uneori, înlăturarea banderolei se poate dovedi dificilă atunci când trabucul este proaspăt aprins. Însă, pe măsură ce trabucul este savurat, căldura fumului începe să slăbească adezivul cu care este lipită banderola, înlesnind astfel înlăturarea acesteia.
Încheiem aici acest al doilea episod al miniseriei despre trabucuri și vă invităm să urmăriți cu atenție edițiile viitoare ale revistei pentru a nu rata continuarea poveștii. Până atunci, fum rece!
Marius Porcolean
4.654 ron
