În data de 04 mai 2023, între orele 12.00 și 13.00, funcționarii Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură, membri ai Federaţiei Naţionale a Sindicatelor APIA nu au mai primit cereri de plată la centrele locale și județene ale agenției.
Protestul se datorează neuniformizării salariilor acestora la nivel central.
APIA este una dintre cele mai performante instituții publice care gestionează fonduri europene, dar singura Agenție din subordinea MADR care nu are salariile aliniate la nivel central.
De la înființare până în prezent, APIA a atras pentru fermierii români peste 2 MLD de euro anual și derulează în momentul de față peste 100 de măsuri în sprijinul acestora.
În cazul în care grila salarială nu va fi uniformizată, Federația Națională a Sindicatelor APIA afiliată la CNS Cartel ALFA anunță blocarea activității pe termen nelimitat.