Alegerile parlamentare și locale de săptămâna trecută au fost câștigate de partidul președintelui Aleksandar Vucic, dar observatorii internaționali au stabilit că ele au fost incorecte întrucât partidul de guvernământ a fost avantajat de presă, de implicarea președintelui în funcție și de mai multe nereguli în procesul de votare, potrivit Reuters.
Mii de persoane au ieșit duminică, 24 decembrie, în centrul Belgradului și au cerut invalidarea alegerilor parțiale câștigate de Partidul Progresist Sârb cu 46,72% din voturi. Poliția a ripostat cu sprayuri cu piper, potrivit mărturiilor unor martori pentru Reuters, după ce o mulțime de protestatari a încercat să intre în clădirea primăriei unde se află sediul comisiei electorale. Unii dintre protestatari s-au urcat pe clădire și au spart geamuri.
„Vucic este un hoț”, a fost una dintre scandările protestatarilor. Președintele sârb a respins acuzațiile observatorilor și a declarat că alegerile au fost corecte.
Opoziția de centru-stânga formată din alianța „Serbia împotriva violenței” a terminat pe locul doi în alegeri, cu 23,56% din voturi. Socialiștii au fost pe trei, cu 6,56%. Srdjan Milivojevic și Vladimir Obradovic, lideri ai alianței, au încercat să intre în clădirea primăriei, dar nu au fost primiți, în timp ce mulțimea scanda „intrați, intrați” sau „nu ne predăm”.
Alegerile parlamentare anticipate au fost convocate în Serbia după ce președintele Aleksandar Vucic a dizolvat Adunarea la 1 noiembrie 2023, pe fondul protestelor în masă față de „propaganda violenței”.
Sursa: libertatea.ro