Azi, 12 aprilie, în jurul orei 111.00 a avut loc un accident rutier, pe A1 - bifurcație Nădlac - Bricostore, în care au fost implicate două autoturisme.
Au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD Terapie Intensivă Mobilă.
În urma accidentului au rezultat două victime, doi bărbați conștienți, cooperanți, neîncarcerați. Aceștia primesc îngrijiri medicale la locul evenimentului.
În urma evaluării medicale, cele două victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare.
Pompierii arădeni au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.
Update:
”În ziua de 12 aprilie a.c., în jurul orei 11,00, pe Autostrada A1 Deva-Nădlac, la bifurcația cu A11, a avut loc un accident rutier.
Din primele cercetări, s-a stabilit că un bărbat de 68 de ani, cetățean german, care efectua o manevră de mers înapoi, a fost acroșat de un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, din județul Maramureș.
În urma coliziunii, cei doi șoferi au fost răniți ușor, fiind transportați la spital pentru evaluarea stării lor și acordarea de îngrijiri medicale. Testarea cu aparatul alcooltest a avut valoarea 0 pentru ambii șoferi.
Traficul a fost blocat aproximativ 30 de minute, fiind deviat de pe A11 pe A1.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă”, transmite IPJ Arad
foto: ISU Arad, Facebook / Chris Lore Precup