Un incendiu a izbucnit duminică în jurul amiezii, la o casă din cartierul Micălacă de pe strada Renașterii.
La incident intervin pompierii militari ai Detașamentului Arad cu două autospeciale de stingere cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.
Update: La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul subsolului, propagat la terasa și la o parte din acoperișul casei.
Se acționează pentru stingere.
Nu sunt înregistrate victime.
Update 17:00 - Incendiul a fost stins. Se acționează pentru îndepărtarea efectelor negative și stabilirea cauzei probabilele de producere a acestuia.
Un incendiu a izbucnit duminică în jurul amiezii, la o casă din cartierul Micălacă de pe strada Renașterii.
La incident intervin pompierii militari ai Detașamentului Arad cu două autospeciale de stingere cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.
Update: La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul subsolului, propagat la terasa și la o parte din acoperișul casei.
Se acționează pentru stingere.
Nu sunt înregistrate victime.
Update 17:00 - Incendiul a fost stins. Se acționează pentru îndepărtarea efectelor negative și stabilirea cauzei probabilele de producere a acestuia.
Astăzi, 22 octombrie, în jurul orei 15:20, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină la un incendiu ce se manifesta la vegetație uscată în proximitatea localității Nădab.
&nbs ...
Azi noapte, 22 octombrie, în jurul orei 01:30, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Cil.
Pentru misiune au ...
Prima fabrică de seringi de unică folosinţă din România, Sanevit Arad, care și-a închis porțile în urmă cu 10 ani a fost vândută la licitaţie publică, cu preţul de 1.680.000 de eur ...
În perioada 17-19 octombrie 2025, pompierii militari arădeni au acționat pentru gestionarea optimă a 49 de situații de urgență produse la nivelul județului Arad.
Cele mai multe intervenții au ...
Marți, 14 octombrie, pompierii militari au intervenit pentru gestionarea optimă a celor 25 de situații de urgență înregistrate la nivelul județului Arad. Cele mai multe intervenții au constat în a ...
În această noapte, 13 octombrie 2025, în jurul orei 01:15, pompierii militari din cadrul Detașamentului Sebiș au intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, pentru stingerea ...
Sâmbătă seară (11 octombrie), în jurul orei 19:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism marca BMW, pe strada Cocorilo ...
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) desfășoară o amplă acțiune de control fiscal la nivel național, vizând peste 3.700 de case de amanet și punctele lor de lucru, în urma alertelo ...
La data de 9 octombrie în jurul orei 20.20, polițiștii Secției 2 Micălaca au depistat un bărbat de 48 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe strada Steagului.
Cu ocazia cont ...
Marți, 7 octombrie, polițiștii Secției 2 Micălaca și cei ai Secției 5 Rurală Ineu au desfășurat fiecare câte o acțiune preventivă, pe raza de competență, cu scopul descurajării fenomenului infra ...
Miercuri seară, în jurul orei 19:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism, pe DN 79, între localitățile Chișineu-Cri ...
O tragedie cutremurătoare a avut loc în dimineața zilei de miercuri, 8 octombrie 2025, în familia unui român plecat la muncă în străinătate, originar din comuna Pietrari, județul D&acir ...
Luni seară, în jurul orei 23:00, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată cu privire la faptul că două minore au plecat voluntar dintr-un centru de ocrotire a minorilor – Case Familiale Orăș ...
În data de 07 octombrie 2025, în jurul orei 02:30, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din localitatea Dieci ...
Un procent semnificativ dintre incendiile produse în gospodării, în sezonul rece, are drept cauză utilizarea coșurilor de fum defecte sau necurățate, precum și folosirea mijloacelor de încăl ...
Un incendiu la un apartament în Municipiul Arad, Calea Aurel Vlaicu bloc A7 a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 20:10. La incendiu intervine Det Arad cu 2 autospeciale de stingere, o autoscar ...
Familia fostului președinte Klaus Iohannis a fost executată silit de ANAF, după ce a refuzat să predea voluntar imobilul din centrul Sibiului pierdut definitiv în instanță.
Inspectorii fiscali a ...
Astăzi în jurul.orei 11.00 Detașamentul de Pompieri Arad a intervenit cu 2 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD pentru protecția personalului propriu pe strada Tiberiu din Arad pentru stingerea unu ...
În data de 30 septembrie 2025, în jurul orei 01:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o camionetă care transporta trei autoturisme ...
În perioada 26-28 septembrie 2025, pompierii militari arădeni au acționat pentru gestionarea optimă a celor 56 de situații de urgență produse la nivelul județului Arad.
Cele mai multe interven ...
În data de 18.09.2025, tânăra în vârstă de 20 de ani, Ticău Ioana Maria, a plecat de la domiciliul său din mun.Arad și nu s-a mai întors. La momentul plecării era îmbr ...
În această noapte, în jurul orei 02:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit în incinta unei societăți comerciale (hală destina ...
Un incendiu a izbucnit la utilaje de construcții (4 remorci de camioane) la intrarea în Vladimirescu dinspre Arad, vizavi de Jumbo.
Au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu ...
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat, în acest sfârșit de săptămână, mai multe controale, la 32 de agenți economici din Arad.
Ca urmare ...
Astăzi, 21 septembrie, la ora 14:47, pompierii militari arădeni au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism, în urma unui incident produs în cadrul competiției sportive auto ...
Joi și-a deschis porțile ”Impact Construct”, un magazin modern cu articole de construcție și bricolaj. Magazinul este situat în Micălaca, pe strada Vasile Boneu, lângă ”Paradisul ...
Un incendiu a izbucnit în cursul dimineții de azi la un apartament de pe strada Voluntarilor din Arad, cu degajări de fum la nivelul balconului.
Au intervenit pompierii militari din cadrul Detașame ...
Un incendiu a izbucnit azi, puțin după ora 11:00, la o casă din municipiul Arad, Zona ”Trei Insule”.
Au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu trei autospeciale de s ...
În ultimele 24 de ore, pompierii militari au intervenit pentru gestionarea optimă a celor 26 de situații de urgență înregistrate la nivelul județului Arad. Cele mai multe intervenții au constat &ic ...
Joi dimineața, în jurul orei 10:30, a izbucnit un incendiu la o anexă gospodărească din Curtici.
Au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad - Punctul de lucru Curtici, cu dou ...
Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentena ...
În data de 14.08.2025,in jurul orei 17.30, pompierii militari arădeni au fost alertați cu privire la o persoană posibil înecată în râul Mureș în zona localită ...
Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" din Arad a organizat seara trecută Gala Premiilor Academice UVVG, un eveniment dedicat recunoașterii meritelor și a efortului depus de membrii marii fami ...
Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.
La sosirea echipajului de in ...
Miercuri dimineața, Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, respectiv Poliția Română, Poliția de Frontieră și Jandarmeria Română, a derulat controale în pro ...
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, vineri, începând cu ora 15:38, traficul feroviar a fost întrerupt în zona HM Albești Târna ...
În total, România a închis anul 2024 cu aproape 201 de kilometri noi de autostradă și drum expres, dintre care, cei mai mulți – 102 km, pe Autostrada Moldovei A7.
...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
În 2025, angajații din România vor beneficia de 17 zile libere legale, dintre care 13 vor cădea în timpul săptămânii și 4 vor fi în weekend. Un aspect remarcabi ...
În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...
Prin art. XXIX alin. (1) al Ordonanței de Urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024 publicată în Monitorul Oficial nr. 1334 din 31 decembrie 2024, în anul 2025, prin derogare de la pr ...
În intervalul 17 octombrie (ora 16.00) - 18 octombrie (ora 8.00), străzile Păstorului, Lipovei și Prutului vor fi tranzitate de câteva transporturi agabaritice constând ...
Azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei Ora 09.30 o mașină s-a răsturnat între Dezna și Buhani.
În urma accidentului au rezultat 2 victime incarcerate conști ...
Începând cu această săptămână, în municipiul Arad se desfășoară programul de colectare gratuită a biodeșeurilor provenite din grădini și parcuri și a deșeuril ...
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.