La data de 1 iunie, în jurul orei 1315, în cadrul unul eveniment organizat în incinta Aeroportului Arad, a avut loc un accident în carea fost implicat un adolescent.
O copertină smulsă de vânt a căzut peste un tânăr. Victima rănită grav a fost transportată la spital. Incidentul s-a produs sâmbătă pe Aeroportul Arad în timpul unui eveniment auto.
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi, în urma primelor verificări, au stabilit că, o copertină ancorată de remorca unui cap tractor, ar fi fost dislocată din cauza unei rafale de vânt, și ar fi căzut.
În urma acestui incident, a fost rănit un minor de 17 ani, din jud. Bacău, care a fost transportat la spital pentru investigații de specialitate și acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit un dosar penal, pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor care au dus la producerea acestui eveniment și luarea măsurilor legale care se impun.
foto: Facebook