Azi, 24 mai, la orele amiezii, a izbucnit un incendiu puternic la o anexă gospodărească de pe strada Șezătorii din Arad.
Au intervenit pompierii Detașamentului Arad cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.
Incendiul, care s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați, la nivelul mai multor anexe gospodărești și construcții, a fost lichidat.
Pe timpul operațiunilor de stingere, pompierii militari arădeni au salvat un pui de iepure din interiorul unei locuințe.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
sursa: ISU Arad foto cu rol ilustrativ / IGSU
Azi, 24 mai, la orele amiezii, a izbucnit un incendiu puternic la o anexă gospodărească de pe strada Șezătorii din Arad.
Au intervenit pompierii Detașamentului Arad cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.
Incendiul, care s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați, la nivelul mai multor anexe gospodărești și construcții, a fost lichidat.
Pe timpul operațiunilor de stingere, pompierii militari arădeni au salvat un pui de iepure din interiorul unei locuințe.
În această dimineață, în jurul orei 07:15, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autotren, pe DN7, între localitățile Vă ...
În ultimele 24 de ore, pompierii militari au intervenit pentru gestionarea optimă a celor 24 de situații de urgență înregistrate la nivelul județului Arad. Cele mai multe intervenții au constat &ic ...
Un incendiu ce se manifesta doar cu degajări de fum a izbucnit la miezul nopții în interiorul unui apartament de pe strada Tribunul Dobra din Arad.
Au intervenit 3 autospeciale de stingere, 1 autosp ...
În perioada 29-31 august 2025, pompierii militari arădeni au acționat pentru gestionarea optimă a 70 de situații de urgență produse la nivelul județului Arad.
Cele mai multe intervenții au con ...
Astăzi, 31 august, un nou contingent format din 40 de pompieri români a sosit în Grecia pentru a înlocui echipele care, timp de două săptămâni, au sprijinit autoritățile elene prin acti ...
Un incendiu la vegetație uscată și deșeuri menajere a izbucnit sâmbătă după amiază între Arad și Horia, cu posibilitate de propagare la mai multe autovehicule din curtea unui operator economic.
...
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad prezintă bilanțul principalelor misiuni și intervenții desfășurate de pompierii militari arădeni în perioada 0 ...
Administrația Națională de Meteorologie a emis COD GALBEN de caniculă, cu temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic accentuat, valabil pentru ziua de vineri (29 august 2025) în intervalul orar ...
Astăzi, 27 august, în jurul orei 12:30, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină la un incendiu ce se manifesta la o casă particulară de pe strada Sever Bocu din Arad.
La locu ...
În perioada 22-24 august 2025, pompierii militari arădeni au acționat pentru gestionarea optimă a 63 de situații de urgență produse la nivelul județului Arad.
Cele mai multe intervenții au con ...
Administrația Națională de Meteorologie a emis COD GALBEN de caniculă, cu temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic accentuat, valabil pentru ziua de joi (21 august 2025) în intervalul orar 12 ...
În cursul dimineții de azi, 19 august, a izbucnit un incendiu la baloți de paie cu posibilitate de propagare la o anexă în localitatea Birchiș.
La locul intervenției s-au deplasat forțe ș ...
În perioada 15-17 august 2025, pompierii militari arădeni au acționat pentru gestionarea optimă a 83 de situații de urgență produse la nivelul județului Arad.
Cele mai multe intervenții au con ...
În ziua de vineri, 15 august, ziua în care în fiecare an, creștinii ortodocși prăznuiesc ziua Adormirii Maicii Domnului, trei pompieri au fost acolo unde a fost nevoie de ei, acolo unde cineva a ...
Joi seara, 14 august, a izbucnit un incendiu de vegetație uscată cu posibilitate de propagare la locuințe în localitatea Mărăuș.
La locul intervenției s-au deplasează forțe și mijloace din c ...
Adormirii Maicii Domnului este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin-ortodox, fiind prăznuită de credincioși în fiecare an pe data de 15 august.
Având în ve ...
Un incendiu a izbucnit azi (14 august), la orele amiezii, la o anexă gospodărească în localitatea arădeană Chelmac.
Au intervenit pompierii militari din cadrul Secției Bârzava cu două aut ...
Administrația Națională de Meteorologie a emis COD GALBEN de caniculă, cu temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic accentuat, valabil pentru ziua de joi (14 august 2025) în intervalul orar 12 ...
Un incendiu s-a produs azi, 13 august, la o fermă dezafectată între localitățile Șagu și Mailat.
Au intervenit forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad cu două autospeciale de stinge ...
Administrația Națională de Meteorologie a emis COD GALBEN de caniculă, cu temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic accentuat, valabil pentru ziua de miercuri (13 august 2025) în intervalul or ...
În această dimineață (12 august), forțe și mijloace din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Vasile Goldiș" al Județului Arad, 1 microbuz, 1 ofițer și 14 subofițeri, au început ...
Luni seara, în jurul orei 22:00, a izbucnit un incendiu la un exhaustor la nivelul acoperișului unei hale industriale din Zona Industrială Vest a Aradului
La locul intervenției s-au deplasat forțe ...
În perioada 08-10 august 2025, pompierii militari arădeni au acționat pentru gestionarea optimă a 89 de situații de urgență produse la nivelul județului Arad.
Cele mai multe intervenții au con ...
În perioada 10–11 august 2025, județul Arad se află sub avertizare meteorologică COD PORTOCALIU, care vizează val de căldură, caniculă și disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime se vor si ...
Un incendiu a izbucnit sâmbătă după-amiaza, în jurul orei 17:30 în localitatea Păuliș, la o anexa gospodărească ce are rol de atelier auto, flăcările fiind propagate și la o magazie de le ...
Pompierii arădeni au intervenit azi dimineață pentru salvarea unei femei căzute în râul Mureș, în apropierea pasarelei pietonale din zona ștrandului Neptun.
La locul evenimentului au ...
În luna iulie a acestui an, pompierii militari au acționat pentru gestionarea optimă a celor 969 de situații de urgență produse la nivelul județului Arad. Cele mai multe intervenții au constat în ...
Azi, 5 august, în jurul orei 13:30 un incendiu a izbucnit la un autobuz în Chișineu-Criș.
Au intervenit pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Chișineu Criș cu o autospecială ...
În perioada 01-03 august 2025, pompierii militari arădeni au acționat pentru gestionarea optimă a 92 de situații de urgență produse la nivelul județului Arad. Cele mai multe intervenții au constat &ici ...
Vineri, 01 august 2025, în cadrul tuturor subunităților de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad au avut loc ceremonialuri militare or ...
Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentena ...
În data de 14.08.2025,in jurul orei 17.30, pompierii militari arădeni au fost alertați cu privire la o persoană posibil înecată în râul Mureș în zona localită ...
Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" din Arad a organizat seara trecută Gala Premiilor Academice UVVG, un eveniment dedicat recunoașterii meritelor și a efortului depus de membrii marii fami ...
Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.
La sosirea echipajului de in ...
Miercuri dimineața, Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, respectiv Poliția Română, Poliția de Frontieră și Jandarmeria Română, a derulat controale în pro ...
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, vineri, începând cu ora 15:38, traficul feroviar a fost întrerupt în zona HM Albești Târna ...
În total, România a închis anul 2024 cu aproape 201 de kilometri noi de autostradă și drum expres, dintre care, cei mai mulți – 102 km, pe Autostrada Moldovei A7.
...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
În 2025, angajații din România vor beneficia de 17 zile libere legale, dintre care 13 vor cădea în timpul săptămânii și 4 vor fi în weekend. Un aspect remarcabi ...
În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...
Prin art. XXIX alin. (1) al Ordonanței de Urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024 publicată în Monitorul Oficial nr. 1334 din 31 decembrie 2024, în anul 2025, prin derogare de la pr ...
În intervalul 17 octombrie (ora 16.00) - 18 octombrie (ora 8.00), străzile Păstorului, Lipovei și Prutului vor fi tranzitate de câteva transporturi agabaritice constând ...
Azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei Ora 09.30 o mașină s-a răsturnat între Dezna și Buhani.
În urma accidentului au rezultat 2 victime incarcerate conști ...
Începând cu această săptămână, în municipiul Arad se desfășoară programul de colectare gratuită a biodeșeurilor provenite din grădini și parcuri și a deșeuril ...
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.