În cadrul proiectului "Exponatul lunii" 2022, în luna iulie prezentăm publicului două exponate din colecția de arheologie a muzeului nostru. Este vorba de două spade care au aparținut unor războinici celți, artefacte descoperite în anul 2010 în cadrul unor cercetări arheologice desfășurate în imediata vecinătate vestică a cartierului Aradul Nou. Cercetările au premers construirea autostrăzii A1, din colectivul de cercetare făcând parte arheologii Sorin Cociș și Adrian Ursuțiu. Alături de alte obiecte (vase din lut, podoabe, accesorii de vestimentație și arme – cuțit, scut), cele două spade au compus inventarele a două morminte de războinici celți, unul dintre morminte fiind de înhumație, celălalt de incinerație. Au fost identificate alte câteva morminte, însă cu un inventar mai puțin bogat.
Text oferit de Drd. Ioan Cristian Cireap, arheolog (Complexul Muzeal Arad)
”Spadele, acum restaurate, se păstrează bine, în special lamele acestora, mânerele păstrându-se doar fragmentar. Ele au fost confecționate din fier. Ambele prezintă câte o nervură mediană a lamei, având astfel un profil lentiliform: lungimile lamelor sunt de 60, respectiv 62 de cm.
Zona în care au fost făcute descoperirile era deja cunoscută în literatura de specialitate, după ce, în anul 1967, cu ocazia săpării unui canal de irigații pentru grădinile C.A.P. Aradul Nou, au fost distruse mai multe morminte ce s-au dovedit a fi celtice. După recuperarea unora dintre piesele ieșite atunci la iveală (vase din lut, podoabe din bronz, arme din fier - cuțite de luptă, un vârf de lance și o spadă), muzeul arădean, prin arheologul Egon Dörner, a întreprins o mică săpătură. Au fost identificate alte două morminte, unul de inhumație și altul de incinerație, acesta din urmă având inventarul specific al unui mormânt de războinic celt.
Se consideră că descoperirile făcute în anii 60 ai secolului trecut (deși fără coordonate precise) și cele mai recente pot fi atribuite aceleiași necropole birituale (adică în cadrul acesteia, se practica atât înhumarea directă a defuncților, cât și incinerarea defuncților urmată de depunerea resturilor în pământ).
Descoperirile se datează, prin analogii cu alte numeroase descoperiri de acest fel, la jumătatea sec. IV î.Hr., adică în jurul anului 350 î.Hr. Necropola celtică de la Aradu Nou poate fi pusă în legătură cu descoperirile celtice de la Pecica, dar și cu cele făcute în amonte pe râul Mureș, acesta fiind una dintre rutele prin care celții au pătruns dinspre vest în Transilvania”.
Artefactele celtice din colecția de arheologie sunt expuse pe parcursul lunii iulie în Muzeul de Istorie din Palatul Cultural Arad (etaj II, intrarea dinspre Parcul Copiilor), program de vizitare marți – duminică: 09.00-17.00 (ultima intrare 16.30), luni – închis.

Vineri, 1 martie 2024, ora 18.00
Palatul Cultural, etaj II (Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor)
Complexul Muzeal Arad, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Arad, vă invit ...
În premieră, începând cu acest an, Complexul Muzeal Arad introduce pachete de abonamente pentru toate expozițiile din Arad și județ și bilete de intrare unice la toate expozițiile muzeului di ...
54487 persoane au vizitat expozițiile muzeului pe parcursul anului 2023
În an aniversar, când muzeul arădean a împlinit 130 de ani de existență (1893-2023), Complexul Muzeal Arad a sta ...
În urma demersurilor echipei manageriale a Complexului Muzeal Arad, muzeul arădean a devenit membru al Consiliului Internațional al Muzeelor. Comitetul Național Român ICOM.
Consiliul I ...
Expoziția de pictură MUNTELE VRĂJIT, a studenților Programului de studiu Arte Plastice – Pictură, Departamentul de Arte Vizuale, Facultatea de Arte, din cadrul Universității Oradea, este unul dintre eve ...
Complexul Muzeal Arad propune ca exponat al lunii iunie un costum popular din localitatea Șicula (județul Arad), obiect de patrimoniu muzeal din colecția de etnografie.
Costumul poate fi admirat de către ...
Exponatul lunii mai la Complexul Muzeal Arad este un tablou semnat de pictorul arădean Vasile Varga (1921-2005). Tabloul „Curtea Muzeului Lipova" face parte din colecția de artă a Muzeul ...
Fotografia, provenită din donația distinsei doamne Adriana Popescu, a fost realizată în anul 1935, în atelierul cunoscutului fotograf orădean Angelo. Ea îl înfățișează pe generalul Ro ...
Anul 2023 marchează multiple aniversări legate de revoluția maghiară pentru libertate din 1848/1849.
În data de 15 martie se împlinesc 175 de ani de la declanșarea acesteia, iar muzeu ...
Complexul Muzeal Arad propune ca exponat al lunii februarie un ”Album cu inovații tehnologice de la Uzina Textilă Arad (UTA)”, din perioada regimului comunist, album aflat în Colecția de Istorie ...
Fotografie: ”Margareta și primul soț Stern József în Grădina de vară din Arad”
Anul: 1925
Colecția de istorie a Complexului Muzeal Arad / Donații și donatori evrei: Familia Goldschm ...
Exponatul lunii octombrie la Complexul Muzeal Arad este pelicanul comun (Pelicanus onocrotalus), expus la Muzeul de Științe ale Naturii. Exemplarele de pelican comun din colecția Gimnaziului Regal Superior d ...
Colecția de Artă a muzeului arădean conține, pe lângă artefactele de sorginte europeană și câteva obiecte de artă extrem orientală, prețioase pentru spațiul nostru geografic. Dintre acestea, u ...
Exponatul lunii august la Complexul Muzeal Arad, este un foto-document cu tematică sportivă, din colecția „Iosif Sârbuț” a muzeului, expus pe parcursul lunii la Muzeul de Istorie din Palatul Cu ...
Complexul Muzeal Arad prezintă valori de patrimoniu din colecția de Științe ale Naturii / “IERBAR” în expoziția “TIPURI DE FRUNZĂ”, deschisă în cadrul Muzeului de Șt ...
În cadrul proiectului muzeal „Exponatul lunii” dorim să evidenţiem importanţa educaţiei pentru formarea şi dezvoltarea personalităţii copiilor din toate timpurile. Astfel, pentru luna iunie ...
Prin proiectul muzeal ”Exponatul lunii” Complexul Muzeal Arad aduce în atenția publicului bunuri de patrimoniu național și european mai puțin cunoscute, ”obiecte care spun o poveste&rdquo ...
Proiectul muzeal ”Exponatul lunii”, organizat de Complexul Muzeal Arad, propune pentru luna martie întâlnirea și familiarizarea publicului larg cu grafica japoneză contemporană.
O ...
Odinioară, oricât de mic ar fi fost interiorul țărănesc, lada de zestre era prezentă ca piesă de mobilier, ea slujind zeci de ani și unei nevoi practice. Dar tot pe atât de importantă era și fun ...
Complexul Muzeal Arad deţine exemplare naturalizate de dropii, unele dintre ele fiind poziţionate în cadrul unei diorame care prezintă un ecosistem specific acestei specii. ”Dropia (Otis tarda) este o ...
Exponatul lunii septembrie relatează două povești arădene de succes din perioada interbelică: cea a familiei Goldschmidt și cea a Aeroportului arădean.
1. Obiectul face parte din generoasa donație oferită ...
Scaunul a fost confecționat în localitatea Bonțești (județul Arad), la începutul secolului XX, de către un localnic, fost muncitor sezonier în America.
Piesa de mobilier face parte di ...
Lucrarea "Vânătoarea de iepuri", semnată de artistul german Johann Elias Ridinger (1698-1767), este expusă la Muzeul de Artă a Complexului Muzeal Arad (strada Gheorghe Popa de Teiuș 2-4, etaj II ...
Complexul Muzeal Arad propune ca exponat al lunii aprilie un obiect din patrimoniul cultural național, aflat în colecția muzeului din Lipova: icoana "Isus Hristos, mare arhiereu între arhangheli", ...
Povestea exponatului lunii martie de la muzeul arădean este strâns legată de o altă poveste de viață, cea a unui personaj care a jucat un rol marcant în Revoluția de la 1848/1849: Kossuth Lajos.
...
Exponatul lunii februarie este un vas ceramic, martor al ultimului asediu asupra fortificației epocii bronzului de la Sântana-Cetatea Veche (județul Arad). Vasul, descoperit în urma cercetărilor ...
Cu prilejul aniversării a 173 de ani de la nașterea scriitorului șirian IOAN SLAVICI (18 ianuarie 1848 - 17 august 1925),
Complexul Muzeal Județean Arad prezintă valori de patrimoniu muzeal na ...
Sala Expozițională a Complexului Muzeal Arad va intra într-un proces de reabilitare.
„Este un moment important pentru toți iubitorii de cultură, care vor avea ocazia să vadă opere de artă ...
Exponatul lunii martie la Complexul Muzeal Arad este un vas de mari dimensiuni, folosit pentru gătit, cu prilejul botezului, nunții sau înmormântării, de întreaga comunitate din lumea satului.
...
Cu prilejul aniversării nașterii marelui scriitor român Ioan Slavici (18 ianuarie 1848 – 17 august 1925), Complexul Muzeal Arad propune ca exponat al lunii ianuarie, albumul "Moții, pentru Ioan Slavic ...
Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor.
&nbs ...
Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...
Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului.
&nb ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...
Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...
Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.