Vineri, 10 septembrie 2021, s-au împlinit cinci ani de când primii clienți au trecut pragul Aquaparkului Nymphaea din Oradea.
Construit într-un an și jumătate, pe locul fostului Ștrand Municipal, cu o investiție de 88,3 milioane lei (aproape 22 milioane de euro), bani proveniți din fonduri europene și de la bugetul local al Municipiului Oradea, complexul acoperă toate necesităţile pentru o zonă de recreere de calitate, întinzându-se pe o suprafață de 6,8 ha.
În partea de interior, vizitatorii au la dispoziție şase bazine, dintre care unul pentru prichindei – Corabia piraților, şi patru tobogane de diverse dimensiuni – „Anaconda”, „Vipera”, „Familia” și „Tornada”. Pe lângă aceste facilități, o atractivitate sporită în interior o repreprezintă zona cu cele șase tipuri de saună, un bazin cu apă rece și zona de relaxare.
De asemenea, vizitatorii se pot relaxa la baia turcească, unde au la dispoziție cinci bazine cu temperaturi de la 28 la 40 de grade, plus o cabină cu aburi și o zonă de relaxare.
Răsfățul poate continua în zona de tip wellness, cu o baie reconfortantă în saloanele jacuzzi vip. Salonul solar, mesele de biliard și locul de joacă pentru copii de la etaj întregesc paleta largă de opțiuni pentru petrecerea timpului liber într-un mod cât mai plăcut. În subsolul clădirii principale, se află dulapurile, garderoba, grupurile sanitare și o cameră „Mama şi copilul”.
În exterior sunt şapte bazine: bazinul care face legătura cu interiorul, numit Meridianul 0, bazinul pentru adulţi „Laguna”, bazinul pentru copii „Prichindel”, bazinul cu valuri, bazinul cu tobogane, cel olimpic de înot şi cel de sărituri. Cea mai mare atracție a Aquaparkului sunt cele şase tobogane exterioare, numite „Fulger”, „Avalanşă”, „Kamikaze”, „Curcubeu”, „Cobra” şi „Magic”.
În cei 5 ani de funcționare, Aquaparkul Nymphaea a atras peste 1,5 milioane de vizitatori din întreaga țară, dar și de peste hotare. Succesul de care se bucură în rândul turiștilor a fost dovedit din nou în această vară, când, în doar trei luni, de la 1 iunie până la finalul lunii august, i-au trecut pragul 176.000 de vizitatori.
Majoritatea clienților aquaparkului au fost din județele învecinate, dar și din alte colțuri ale țării. Mulți turiști au venit din diaspora, dar și turiști din Polonia, Serbia, Ungaria sau Ucraina.
„În toată această perioadă de funcționare, Aquaparkul Nympahea a înregistrat venituri de 85,5 milioane de lei, cheltuieli de circa 51,7 milioane de lei și un profit de 33,8 milioane de lei, circa 7 milioane de euro”, a declarat șeful ADP Oradea, Liviu Andrica.
Accesul în aquapark este limitat la 2.000 de vizitatori pe timpul verii și 1.000 de vizitatori, în sezonul rece, capacitate menită să asigure confortul și distanțarea socială pentru clienți.
Sursa:bihon.ro
Foto:Aquapark Nymphaea