Ca urmare a comunicatului remis de domnul Gligor Ioan în spaţiul public în data de 18.10.2017, conducerea Aeroportului Internaţional Arad face următoarele precizări.
Pentru a menţine funcţionarea şi mai ales statutul de Aeroport certificat este necesară respectarea anumitor norme impuse de regulamentul european de certificare, implicit angajarea unor sume de bani.
Menţionăm că lista de investiţii a fost aprobată de Consiliul Judeţean Arad odată cu aprobarea bugetului Aeroportului Arad pe anul 2017. Toate poziţiile din listă sunt necesare.
Bugetul alocat serviciului de pază este în conformitate cu Legea nr.333/2003 cu completările şi modificările ulterioare. Fiind un obiectiv de importanţă deosebită este obligatorie paza cu firmă specializată şi autorizată conform legii. Domnul Gligor Ioan ar trebui să ştie acest lucru fiind un fost lucrător al structurii de control AT–AD, pe Aeroportul Arad.
Alte poziţii din lista de investiţii au fost la fel de justificate la momentul aprobării bugetului şi sunt absolut necesare. Pentru menţinerea în stare certificată a Aeroportului este nevoie de un anumit cuantum al finanţării, independent de numărul de zboruri.
Cu această ocazie reamintim că Aeroportul Internaţional Arad are o permanentă preocupare pentru dezvoltarea activităţii, inclusiv negocierea cu operatori pentru includerea Aeroportului într-un calendar de zboruri.