STIRI - NATIONALE

  • Este posibil ca în luna iunie, românii să mai primescă o minivacanţă ! AFLĂ care sunt aceste zile

    Este posibil ca în luna iunie, românii să mai primescă o minivacanţă ! AFLĂ care sunt aceste zile

    Marti, 04 Aprilie, 2017 14:08

    VEŞTI BUNE pentru români ! AFLĂ ce zile sunt libere în luna iunie ! Românii ar putea avea o minivacanță de 5 zile !  Începând cu acest an, 1 iunie, de Ziua Copilului, va fi liberă, iar imediat după această zi, urmează Rusaliile, care de asemenea este o sărbătoare legală.  Românii se pot bucura de o m ...

  • Află cum va fi VREMEA în următoarele zile şi de Florii !

    Află cum va fi VREMEA în următoarele zile şi de Florii !

    Marti, 04 Aprilie, 2017 12:36

    Vremea se va schimba de miercuri, şi va fi capricioasă în perioada următoare. Miercuri ploile vor fi prezente mai ales în regiunile sudice şi vestice, apoi la mijlocul săptămânii vor cuprinde aproape întreagaţara. Vor fi tunete, fulgere şi chiar condiţii de grindină, iar pe arii mai restânse se vor acumula cantităţi ...

  • DIETA care ajută la dereglările hormonale ! CE trebuie să mănânci ca să te simţi echilibrat?

    DIETA care ajută la dereglările hormonale ! CE trebuie să mănânci ca să te simţi echilibrat?

    Marti, 04 Aprilie, 2017 11:01

    În rândul femeilor, poblemele hormonale au devenit foarte . O dietă corectă te poate scăpa de pericolul şi efectele dereglărilor hormonale. Hormonii feminini principali sunt estrogenul şi progesteronul. Ei fac parte din categoria steroizilor, deoarece sunt compuşi din colesterolul produs la nivelul ficatului. Testosteronul ...

  • Căutarea Elodiei a luat sfârşit ! AICI se află trupul ei !

    Căutarea Elodiei a luat sfârşit ! AICI se află trupul ei !

    Luni, 03 Aprilie, 2017 21:22

    Dezvăluiri neaşteptate, legate de moartea Elodiei ! O cunoştință a familiei Cioacă a indicat locul unde este ascuns trupul Elodiei. VEZI unde este acestaPersoana apropiată familiei Cioacă, face dezvăluiri legate despre locul unde se află trupul Elodiei. Această persoană este convinsă că Elodia a fost legată cu multe greutăți la picioare, apo ...

  • Accident cumplit produs de un tânăr de 19 ani! Două persoane au murit carbonizate. Şoferul a fugit de la locul tragediei!

    Accident cumplit produs de un tânăr de 19 ani! Două persoane au murit carbonizate. Şoferul a fugit de la locul tragediei!

    Luni, 03 Aprilie, 2017 11:30

    Accident cumplit duminică seara în localitatea timișeană Fibiș. Două persoane au murit carbonizate după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un copac și a luat foc.   Tragedia s-a produs după ce șoferul unui autoturism marca Audi, în care se mai aflau prietena lui și încă doi pasageri pe bancheta din spate, a pie ...

  • Atenţie dăcă plecaţi peste graniţă! Se vor forma cozi la frontieră din cauza  noilor modificări ale Codului Frontierelor Schengen

    Atenţie dăcă plecaţi peste graniţă! Se vor forma cozi la frontieră din cauza noilor modificări ale Codului Frontierelor Schengen

    Luni, 03 Aprilie, 2017 09:14

    Ca urmare a intrării în vigoare a Regulamentului 458/2017 de modificare a Codului Frontierelor Schengen (Regulamentul 399/2016), adoptat de către Parlamentul European și Consiliul Europei, autoritățile de control la frontieră din statele Uniunii Europene, inclusiv Poliţia de Frontieră Română, vor efectua, începând cu dat ...

  • (FOTO) Emeric Ienei, cetăţean de onoare al comunei Şiria

    (FOTO) Emeric Ienei, cetăţean de onoare al comunei Şiria

    Duminica, 02 Aprilie, 2017 16:27

    Înaintea fluierului de start, de pe stadionul ”Otto Greffner” din Şiria, dintre UTA – Luceafărul Oradea, în faţa celor aproximativ 1.000 de spectatori, autorităţile locale şi clubul UTA au organizat un eveniment special în care l-au felicitat pe singurul antrenor român care a câştigat cu o echipă din ţ ...

  • Celebrul săpun românesc „Cheia” a renăscut şi costă 14 lire sterline bucata

    Celebrul săpun românesc „Cheia” a renăscut şi costă 14 lire sterline bucata

    Duminica, 02 Aprilie, 2017 08:59

    Cu investiţii de 170.000 de euro şi opt angajaţi, Alin Laslo, noul proprietar al mărcii de săpun Cheia a ajuns în patru ani să exporte în opt ţări europene, iar acum se pregăteşte intens pentru Australia.    „Suntem cu 11 ani mai bătrâni ca brandul Dracula şi suntem din Transilvania", spune Alin Laslo făc&acir ...

  • Bogdan Branc, arădeanul de 17 ani care a uimit juriul de la “Românii au talent” (Video)

    Bogdan Branc, arădeanul de 17 ani care a uimit juriul de la “Românii au talent” (Video)

    Sambata, 01 Aprilie, 2017 17:36

    Arădeanul de doar 17 ani, Bogdan Branc, a uimit atât spectatorii din sală, cât şi juriul de la “Românii au talent” format din Andra, Andi Moisescu, Mihaela Rădulescu şi Florin Călinescu. Nici Smiley şi Pavel Bartoş nu au rămas indiferenţi la prestaţia uimitoare a lui Bogdan de pe scenă, reacţia acestora este grăito ...

  • Polițiştii au tras 12 focuri de armă, pentru a opri un şofer băut ! Urmărire ca în filme !

    Polițiştii au tras 12 focuri de armă, pentru a opri un şofer băut ! Urmărire ca în filme !

    Sambata, 01 Aprilie, 2017 15:56

    Polițiştii au reuşit să-l oprească cu 12 focuri de armă. Agenții l-au urmărit pe suspect mai mulți kilometri până l-au oprit. AFLĂ mai multe detalii. În noaptea de vineri spre sâmbătă, soferul de 27 de ani conducea băut şi cu permisul suspendat, o maşină neînmatriculată. Polițiştii au tras focuri de armă , după ...

  • Aprilie începe cu scumpiri la gaze, şi nu este o păcăleală

    Aprilie începe cu scumpiri la gaze, şi nu este o păcăleală

    Sambata, 01 Aprilie, 2017 14:26

    De astăzi, gazele naturale se scumpesc în medie cu 2 la sută pentru consumatorii casnici, potrivit deciziilor luate în ultima şedinţă a Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei.   De 1 Aprilie, românii nu primesc o păcăleală, ci o scumpire la gaze cu aproximativ 2 la sută. Este vorba de gazele pent ...

  • Vali Cioban a reprezentat moda arădeană la Paris Fashion Week

    Vali Cioban a reprezentat moda arădeană la Paris Fashion Week

    Vineri, 31 Martie, 2017 11:15

    Chic by Vali Cioban este un brand cu o istorie de 25 de ani în viata arădenilor, evoluând de la lucrul în serie şi lohn la comenzi personalizate şi colecţii prezentate naţional şi internaţional. După prezentările de moda de la New York, Viena, Sibiu si Bucureşti, nu e de mirare ca următoarea oprire să fie chiar capitala modei: P ...

  • Primar PSD reținut joi după-amiază !

    Primar PSD reținut joi după-amiază !

    Joi, 30 Martie, 2017 19:10

    Edilul a fost adus la audieri joi dimineața în urma perchezițiilor efectuate în Primărie. Află mai multe detalii !Primarul PSD a fost reținut joi după-amiază, în urma perchezițiilor care au avut loc în Primărie, precum şi la administratorii unor firme care au avut contracte cu instituția publică. Este vorba despre pri ...

  • CET-urile  din România tot mai în dificultate. Zeci de mii de apartamente debranşate în 2016

    CET-urile din România tot mai în dificultate. Zeci de mii de apartamente debranşate în 2016

    Joi, 30 Martie, 2017 18:04

    Peste 22.000 de apartamente au fost deconectate de la CET-uri  în 2016, arată o analiză realizată de Ariston Thermo România. Majoritatea proprietarilor au optat pentru un sistem propriu de încălzire din dorința de a reduce costurile, dar și de a beneficia de confort și independență.  Statistica de la Autoritatea Naţio ...

  • Noi precizări CCR legate de căsătoria între două persoane de acelaşi sex !

    Noi precizări CCR legate de căsătoria între două persoane de acelaşi sex !

    Joi, 30 Martie, 2017 15:33

    Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat joi, pentru data de 27 iunie, discutarea sesizării referitoare la nerecunoaşterea căsătoriilor dintre persoane de acelaşi sex.  În iulie 2016, Asociaţia ACCEPT şi Coaliţia antidiscriminare au prezentat cazul soţilor Relu Adrian Coman şi Robert Clabourn Hamilton, cetăţean a ...

  • Ana Birchall: „ Parteneriatul Strategic dintre România și Marea Britanie va continua și va fi consolidat, inclusiv după ieșirea britanicilor din Uniunea Europene. ”

    Ana Birchall: „ Parteneriatul Strategic dintre România și Marea Britanie va continua și va fi consolidat, inclusiv după ieșirea britanicilor din Uniunea Europene. ”

    Joi, 30 Martie, 2017 11:27

    Ana Birchall, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, a avut, miercuri, 29 martie a.c., o convorbire cu David Jones, ministru de stat în cadrul Departamentului pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană din Guvernul britanic. Discuția a avut ca temă notificarea oficială transmisă de către premierul britanic Theresa May privind demara ...

  • Trei frați români vor să dea statul în judecată ! AFLĂ ce au descoperit şi pentru ce anume cer daune de 1 milion de euro !

    Trei frați români vor să dea statul în judecată ! AFLĂ ce au descoperit şi pentru ce anume cer daune de 1 milion de euro !

    Miercuri, 29 Martie, 2017 22:28

    Descoperirea pe care au făcut-o cei trei frați, este una la care nimeni nu s-ar fi aşteptat ! AFLĂ de ce vor să dea statul în judecată, cei trei frați !Cei trei frați români au fost şocați, în momentul în care au observat că pe unele pachete de țigări, care erau vândute în Uniunea Europeană, era....chipul tat ...

  • Bilanţ tragic pe şoselele din România. Numărul morților în accidente rutiere este dublu față de cel din UE

    Bilanţ tragic pe şoselele din România. Numărul morților în accidente rutiere este dublu față de cel din UE

    Miercuri, 29 Martie, 2017 12:35

    Numărul deceselor rutiere la un milion de locuitori a fost anul trecut în România de 97, în ușoară creștere față de 2015. Aceste nivel este aproape dublul mediei UE, de 50 de decese la un milion de locuitori.    Lipsa autostrăzilor, calitatea îndoielnică a celor existente precum şi a multor şosele din Român ...

  • Primul heliport, deschis la Oradea pe acoperişul unui spital !

    Primul heliport, deschis la Oradea pe acoperişul unui spital !

    Miercuri, 29 Martie, 2017 12:18

    ORADEA. De acum, toţi pacienţii aflaţi în stare gravă, care necesită transfer urgent la Oradea vor ajunge direct în sala de operaţii. AFLĂ mai multe detalii ! Mai multe vieţi salvate de acum înainte, deoarece, medicii de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea vor putea prelua pacienţii aduşi cu elicopterul, direct de p ...

  • Arădeanca Lorena Gâlea, pe scena Next Star

    Arădeanca Lorena Gâlea, pe scena Next Star

    Miercuri, 29 Martie, 2017 07:23

    Lorena Gâlea este elevă în clasa a II – a la Şcoală Gimnazială “Aurel Vlaicu” Arad şi, din octombrie anul trecut, studiază Canto la Şcoala Populară de Arte Arad, cu profesoara Claudia Ştesco. Joi, 30 Martie, începând cu ora 20.30, Lorena va performa la Antena 1, în cadrul concursului Next Star.  ...

  • TRAGEDIE în România, din cauza jocului "Balena albastră" ! AFLĂ ce mesaj a transmis poliţiştii tuturor părinţilor !

    TRAGEDIE în România, din cauza jocului "Balena albastră" ! AFLĂ ce mesaj a transmis poliţiştii tuturor părinţilor !

    Marti, 28 Martie, 2017 14:13

    ÎNGROZITOR ! Tragedie prin care trece în aceste momente o familie din România, din cauza jocului „ Balena albastră „ ! AFLĂ ce mesaj transmit poliţiştii, tuturor părinţilor !   Un băieţel de 11 ani din comuna Cazaci, judeţul Dâmboviţa s-a jucat şi el jocul teribil, cunoscut sub numele de ”Balena alb ...

  • Trupa Teatrix – premiul de interpretare la Baia Mare

    Trupa Teatrix – premiul de interpretare la Baia Mare

    Marti, 28 Martie, 2017 10:46

    Vlad Nicoraș și Marius Boboc, membri ai trupei Teatrix, au câștigat Premiul de Interpretare masculină în cadrul Festivalului de teatru ACTING organizat recent de Rotary Club Baia Mare. Peste 100 de tineri s-au strâns la Baia Mare pentru a participa la cea de-a IV-a ediție a acestui festival. Tinerii actori au pregătit reprezentaţii d ...

  • Accident mortal pe şoseaua Arad-Oradea ! Un bărbat de 52 de ani a murit !

    Accident mortal pe şoseaua Arad-Oradea ! Un bărbat de 52 de ani a murit !

    Luni, 27 Martie, 2017 21:43

    Luni dimineața, în jurul orelor 10:00 a avut loc un grav accident de circulație, care s-a soldat cu decesul unui barbat în vârstă de 52 de ani.  Pe DN 79 între Oradea si Salonta, în localitatea Leş, un bărbat de 52 de ani, din Oradea se afla la volanul  unei autoutilitare, pe direcția Salonta-Oradea, când, ...

  • Atac sângeros ! Vânzătoare înjunghiată de o colegă de serviciu

    Atac sângeros ! Vânzătoare înjunghiată de o colegă de serviciu

    Luni, 27 Martie, 2017 17:58

    O vânzătoare a fost înjunghiată, chiar de colega ei de serviciu. O femeie de 47 de ani, după ce a atacat-o pe colega ei a încercat să fugă din magazinul unde s-a petrecut scena ! AFLĂ ce s-a întâmplat ! Agresoarea a intrat în magazin, cu scopul de a-şi jefui colega. Atacul s-a petrecut în centrul oraşului Tu ...

  • Vicepremierul Daniel Constantin, copreşedinte ALDE, a fost dat afară din guvern

    Vicepremierul Daniel Constantin, copreşedinte ALDE, a fost dat afară din guvern

    Luni, 27 Martie, 2017 11:27

    Frământările în ALDE sunt tot mai mari, dacă la filial arădeană s-a lasăt cu o “păruială” la propiu între cele două fracţiuni care compun ALDE, de curând domnii Purcaru şi Ciupe fiind despărţiţi de Mihăiţă Calimente după un schimb mai neortodox de replici, la nivel înalt, Daniel Constantin a fost re ...

  • Teribilism dus la cote maxime ! Mai exact la 192 km la oră !

    Teribilism dus la cote maxime ! Mai exact la 192 km la oră !

    Duminica, 26 Martie, 2017 22:11

    Ai spune că odată cu vârsta, omul devine mai înţelept şi mai precaut, şi cântăreşte fiecare decizie pe care o ia, că este atent şi cu băgare de seamă la consecinţele acţiunilor pe care le face. Sau cel puţin aşa am avea pretenţia.  Am avea şi speranţa, că numărul major de accidente tragice, ar fi un semnal de alarm ...

  • Total schimbată ! VEZI cum arată acum Anamaria Prodan, după ce a renunțat la palmier

    Total schimbată ! VEZI cum arată acum Anamaria Prodan, după ce a renunțat la palmier

    Duminica, 26 Martie, 2017 22:04

    Anamaria Prodan a fost mereu în centrul atenției şi chiar îi place acest lucru. Şi-a surprins mereu fanii prin aparițiile ei. VEZI FOTO ce schimbare de look şi-a făcut ! Plină de energie, mereu dornică de o schimbare, Anamaria Prodan a renunțat la "palmierul" care nu o prindea la fel de bine, cum arată noul ei look. Asta, spun fanii ei ...

  • Fetiță, la numai 12 ani a rămas fără vedere la un ochi! Doctoriță din Timişoara şi Monica Pop vinovate în acest caz ! AFLĂ mai multe detalii

    Fetiță, la numai 12 ani a rămas fără vedere la un ochi! Doctoriță din Timişoara şi Monica Pop vinovate în acest caz ! AFLĂ mai multe detalii

    Duminica, 26 Martie, 2017 12:46

    Celebra doctoriță Monica Pop, care conduce Spitalul de Oftalmologie din Bucureşti şi colega acesteia din Timişoara acuzate că sunt vinovate! AFLĂ numele doctoriței din Timişoara. O femeie din Reşița, cunoscută pe plan local pentru activitatea ei umanitară a depus plângere penală medicului Monica Pop, după ce fiica ei a rămas fără ved ...

  • Astăzi, Principesa Moștenitoare Margareta își serbează  ziua de naștere.
Detalii interesante din viața Alteței Sale Regale!

    Astăzi, Principesa Moștenitoare Margareta își serbează ziua de naștere. Detalii interesante din viața Alteței Sale Regale!

    Duminica, 26 Martie, 2017 12:21

    Prilej de sărbătoare la Casa Regală a României! Principesa Margareta împlinește frumoasa vârstă de 68 de ani!   Principesa Margareta s-a născut,  în exil, la Lausanne, în Elveția, pe 26 martie 1949 fiind  prima fiică a Regelui Mihai I și a Reginei Ana a României.  Potrivit site-ului Familiei ...

  • Şi-a omorât soția şi a dat foc casei !

    Şi-a omorât soția şi a dat foc casei !

    Sambata, 25 Martie, 2017 22:46

    Sâmbătă dimineața, o femeie în vârstă de 69 de ani a fost ucisă cu sânge rece chiar de soțul ei ! AFLĂ ce s-a întâmplat ! Un bărbat în vârstă de 79 de ani, din satul Sibişel, județul Hunedoara şi-a ucis soția cu un topor, după care a lăsat-o cu gâtul tăiat, într-o baltă de sâ ...

  • Vremea se schimbă ! VEZI când ne vom bucura din nou de vremea bună

    Vremea se schimbă ! VEZI când ne vom bucura din nou de vremea bună

    Sambata, 25 Martie, 2017 21:22

    AVERTIZARE METEO. Începând de sâmbătă spre duminică vor fi ploi şi vânt puternic în toată țara, potrivit ANM. AFLĂ până când ține vremea rea !Temperaturile au scăzut în acest weekend, ajungându-se la valorile normale pentru aceasta perioadă. De sâmbătă noaptea de la ora 03:00 şi p ...

  • Festivalul Untold de la Cluj-Napoca va avea un frate şi la Mamaia

    Festivalul Untold de la Cluj-Napoca va avea un frate şi la Mamaia

    Sambata, 25 Martie, 2017 14:01

    Celebrul festival de muzică electronică Untold de la Cluj-Napoca va avea un frate şi la Mamaia. Organizatorii nu au stabilit încă numele şi data, dar iau în calcul începutul ori finalul de sezon estival.   Primăria de la Constanţa a promis să ajute la găsirea unui loc pentru concerte, astfel încât prima ediţie d ...

  • Mâine are loc Marșul pentru viață, în Piața Avram Iancu ! VEZI care este traseul Marșului

    Mâine are loc Marșul pentru viață, în Piața Avram Iancu ! VEZI care este traseul Marșului

    Vineri, 24 Martie, 2017 18:36

    ARAD. Sâmbătă 25 martie, de Sărbătoarea Buneivestiri, la orele 13:00, în Piața Avram Iancu va avea loc Marșul pentru viață, care se află la cea de-a VI-a ediție sub sloganul ” Ajută mama și copilul ! Ei depind de tine! ” VEZI care este traseul marșului, la care sunt așteptați arădenii într-un număr cât mai ...

  • Cel mai mare laser din lume se află în România!

    Cel mai mare laser din lume se află în România!

    Vineri, 24 Martie, 2017 14:51

    Localitatea Măgurele adăposteşte cel mai mare laser din lume, ce are 10% din capacitatea Soarelui.  Laserul, de dimensiuni impresionate, ar putea în timp aduce soluţii pentru tratarea cancerului şi a unor boli rare, însă Statul Român se pare că îngreunează acest demers. România încă nu a găsit o rezolvare p ...

  • Magistraţii care se ocupă de cazul cămătarilor Martinescu au primit MESAJE de ameninţare !

    Magistraţii care se ocupă de cazul cămătarilor Martinescu au primit MESAJE de ameninţare !

    Vineri, 24 Martie, 2017 14:01

    TIMIŞOARA. Lumea interlopă din Timişoara este răscolită. Arestarea cămătarilor Martinescu a provocat reacţii dure în rândul cămătarilor. MESAJE de ameninţare către procurorul de caz, cât şi spre judecător !Tribunalul Timiș, în motivarea arestării, a înlăturat apărarea făcută de avocații inculpaților care au ...

  • Eveniment dedicat aniversării a 99 de ani de la unirea Basarabiei cu România- 27 martie 2017

    Eveniment dedicat aniversării a 99 de ani de la unirea Basarabiei cu România- 27 martie 2017

    Vineri, 24 Martie, 2017 13:36

    Centrul Municipal de Cultură Arad, Centrul Cultural Județean Arad și Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina – Filiala „Vasile Stroescu” Arad organizează luni, 27 martie 2017, un eveniment dedicat aniversării a 99 de ani de la Unirea Basarabiei cu Regatul României.   Acest eveniment este organizat în context ...

  • Rockerii de la Cargo au un nou basist

    Rockerii de la Cargo au un nou basist

    Vineri, 24 Martie, 2017 13:06

    Trupa Cargo anunţă despărţirea de basistul Florin Barbu, pentru apropiaţi Barby, în locul său, cei de la Cargo au optat pentru Alin Achim.   Unul dintre motivele despărţirii se pare că a fost distanţa dintre Sibiu, oraşul în care locuieşte Florin Barbu, şi Timişoara, unde-şi are trupa Cargo “sediul central”. &nb ...

  • Transportul feroviar de călători trece la ora de vară

    Transportul feroviar de călători trece la ora de vară

    Vineri, 24 Martie, 2017 12:21

      CFR Călători informează că începând cu data de 26 martie 2017, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară, ora 03.00 devenind ora 04.00.   Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia urmând a se efectua conform orarului prevăzut în ...

  • Forumul Economic Internațional de la Arad, din luna aprilie 2017,  mediatizat  în Republica Moldova

    Forumul Economic Internațional de la Arad, din luna aprilie 2017, mediatizat în Republica Moldova

    Vineri, 24 Martie, 2017 11:49

    In 20 martie 2017, s-a desfășurat la Chișinău , la Agenția de Presă IPN , conferința de presă prin care a fost mediatizat Forumul Economic Internațional , care se va desfășura la Arad , între 21-23 aprilie 2017. La evenimentul de presă , au participat Dr. Antoniu Martin , președintele pentru România al Centrului Interregional de Advo ...

  • Pe străzile din Socodor, aleargă porcii mistreți !

    Pe străzile din Socodor, aleargă porcii mistreți !

    Vineri, 24 Martie, 2017 11:18

    SOCODOR. Aşa cum numai pe străzile din România întâlneşti, găini, vaci, oi şi alte animale, de această dată, pe străzile din Socodor, din județul Arad, aleargă porci mistreți ! Un şofer a filmat cum un porc mistreț alerga pe străzile unui din satul Socodor, județul Arad, scrie ştirileprotv.ro. Omul era uimit de prezența m ...

  • BREAKING NEWS! Atentat cu bombă la Târgovişte

    BREAKING NEWS! Atentat cu bombă la Târgovişte

    Vineri, 24 Martie, 2017 10:45

      Întregul oraş Târgovişte este împânzit de poliţişti,mascaţi,jandarmi şi ofiţeri SRI, încă de la primele ore ale dimineţii.  Se pare că în cursul acestei dimineţi, a fost primită o alertă, printr-un apel telefonic anonim la 112, privind existenţa unei bombe în Colegiul Naţional &rdquo ...

  • Vacanţa de Paşte mai lungă ! AFLĂ de ce !

    Vacanţa de Paşte mai lungă ! AFLĂ de ce !

    Vineri, 24 Martie, 2017 08:50

    ARAD. Vacanţa de primăvară este programată în perioada 19 – 30 aprilie 2017, însă în acest an, vacanţa va fi mai lungă ! AFLĂ DE CE ! Elevii vor primi liber şi pe 18 aprilie, deoarece 16-17 aprilie sunt zile libere pentru Paşte, iar 1 Mai este zi liberă. Astfel, vacanţa de Paste 2017, care teoretic va începe pe 19 ...

  • Ovidiu Tender a scăpat de 3 ani și 5 luni de închisoare graţie dezincriminarii abuzului în serviciu

    Ovidiu Tender a scăpat de 3 ani și 5 luni de închisoare graţie dezincriminarii abuzului în serviciu

    Joi, 23 Martie, 2017 19:47

    Tribunalul Arad a admis contestaţia la executare formulată de afaceristul  Ovidiu Tender, anulând pedeapsa de 6 ani şi 9 luni de închisoare pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi i-a stabilit, pentru celelalte infracţiuni pentru care fusese condamnat, o pedeapsă de 9 ani şi 2 luni închi ...

  • Peste o treime dintre români au întârzieri la plata ratelor şi utilităţilor

    Peste o treime dintre români au întârzieri la plata ratelor şi utilităţilor

    Miercuri, 22 Martie, 2017 07:56

    Peste o treime dintre români (34%) îşi plătesc cu întârziere ratele la bancă, iar 35% au aceeaşi problemă la plata utilităţilor, potrivit unui studiu a companiei poloneze de recuperare de creanţe Kruk.   Potrivit studiului, în ceea ce priveşte procentul celor care înregistrează întârzieri la pl ...

  • VESTE bună pentru părinți ! Copiii nu vor mai fi...

    VESTE bună pentru părinți ! Copiii nu vor mai fi...

    Marti, 21 Martie, 2017 17:12

    A fost adoptat proiectul care vine în sprijinul părintilor ! AFLĂ despre ce este vorba !Veste bună pentru părinți ! Legea care le dă această veste părinților a fost adoptată de Parlament. Proiectul prin care copiii de până la 3 ani sunt scoşi de la plata întreținerii de la adociația de proprietari a fost adoptat marți, de Cam ...

  • Tragedie pe  DN1 ! Două persoane au murit şi alte opt accidentate (VIDEO)

    Tragedie pe DN1 ! Două persoane au murit şi alte opt accidentate (VIDEO)

    Marti, 21 Martie, 2017 16:53

    Marţi dimineaţă, pe  DN1, în apropierea localităţii Bărcăneşti, judeţul Prahova, a avut loc un accident rutier în urma căruia două persoane au murit şi alte opt au fost accidentate. Au fost implicate un autocamion, un microbus şi un autoturism.  La faţă locului au intervenit două autospeciale SMURD şi un elicopter SMUR ...

  • FOTO| Polițistul Marian Godină şi-a făcut public salariul! Vezi cât încasează acesta după 11 ani de muncă în folosul cetățeanului!

    FOTO| Polițistul Marian Godină şi-a făcut public salariul! Vezi cât încasează acesta după 11 ani de muncă în folosul cetățeanului!

    Luni, 20 Martie, 2017 18:49

    Intr-o postare pe Facebook, polițistul- scriitor, Marian Godină şi-a făcut public fluturaşul de salariu. Postarea, menită să distrugă mitul conform căruia polițistii au salarii „nesimțite” a adunat în scurt timp de la publicare, sute de aprecieri şi comentarii din cele mai diverse.   Potrivit documentului, salariul total ...

  • Celebra doctoriță Monica Pop a învins cancerul, dar s-a îngrăşat foarte mult ! VEZI FOTO cum arată acum

    Celebra doctoriță Monica Pop a învins cancerul, dar s-a îngrăşat foarte mult ! VEZI FOTO cum arată acum

    Luni, 20 Martie, 2017 18:40

    Celebra doctoriță Monica Pop a aflat în urmă cu trei ani că are cancer. După o lungă şi grea bătălie cu cancerul, doctorița l-a învins, dar s-a îngrăşat teribil de mult ! VEZI FOTO cum arată acum !După trei ani de luptă, doctorița a învins cancerul de colon. Doctorița a făcut citostatice, iar tratamentele agresi ...

  • Adio proiecte europene! Guvernul a epuizat fondul pentru cofinanţarea proiectelor!

    Adio proiecte europene! Guvernul a epuizat fondul pentru cofinanţarea proiectelor!

    Luni, 20 Martie, 2017 17:13

    Guvernul nu mai are bani pentru cofinanţarea proiectelor europene derulate de administraţiile locale, vicepremierul Sevil Shhaideh anunţând că plafonul de împrumut la nivel național a fost epuizat deja .  Astfel, primarii sunt în imposibilitatea de a implementa proiecte de ivestiţii cu bani europeni.   Situaţia a ie ...

  • Se trece la ora de vară ! AFLĂ când vom da ceasurile înainte cu o oră

    Se trece la ora de vară ! AFLĂ când vom da ceasurile înainte cu o oră

    Luni, 20 Martie, 2017 14:41

    ORA DE VARĂ. România trece la ora oficială de vară în ultimul sfârșit de săptămână din luna martie. AFLĂ când vom da ceasurile înainte cu o oră !Peste o săptămână, în noaptea de 25 spre 26 martie, ora 3:00 va deveni ora 4:00, iar ziua de 26 martie va fi cea mai scurtă zi din an.Odată cu modificare ...

  • Microbuz cu 18 elevi implicat într-un accident pe o şosea din vestul ţării

    Microbuz cu 18 elevi implicat într-un accident pe o şosea din vestul ţării

    Luni, 20 Martie, 2017 09:38

    Un microbuz care transporta elevi la un liceu din Deva s-a răsturnat luni dimineaţa în localitatea Cristur, pe şoseaua care face legătura între municipiile Deva şi Hunedoara.  În microbuz se aflau 18 copii, dintre care nouă au fost transportaţi iniţial la spitalele din Deva şi Hunedoara pentru investigaţii medicale. Ulterior, ...

  • Tragedie pe o şosea din vestul ţării! Trei morți și doi răniți după ce maşina s-a înfipt într-un cap de pod!

    Tragedie pe o şosea din vestul ţării! Trei morți și doi răniți după ce maşina s-a înfipt într-un cap de pod!

    Duminica, 19 Martie, 2017 10:05

    Tragedia s-a produs noaptea trecută, în judeţul Timiş, mai precis pe şoseaua ce leagă comunele Giulvaz și Foeni.  Conducătorul maşinii implicate în accident, un Mercedes ML, era cetăţeam german, patron al unei societăți agricole din localitatea Giulvăz. Acesta se de plasa spre localitatea Giulvăz fiind însoţit în ...

  • S-a sinucis ! Bărbatul care a împuşcat-o mortal pe tânăra din Oradea a sărit de la etajul 4 !

    S-a sinucis ! Bărbatul care a împuşcat-o mortal pe tânăra din Oradea a sărit de la etajul 4 !

    Sambata, 18 Martie, 2017 20:12

    Bărbatul care şi-a împuşcat mortal iubita, o tânăra de 24 de ani din Oradea, s-a sinucis sâmbătă seara. AFLĂ cum s-a petrecut totulAdrian Hadlii de 38 de ani din Oradea a răpit-o miercuri dimineața, pe fosta lui iubită, din fața casei, sub amenințarea armei. Tânăra a ieşit din casă, la brațul altui barbat, iar suspectu ...

  • AFLĂ cum va fi vremea de LUNI !

    AFLĂ cum va fi vremea de LUNI !

    Sambata, 18 Martie, 2017 18:32

    PROGNOZA METEO. Vremea a fost destul de schimbătoare în aceasta perioadă, iar acest sfârşit de săptămână se încheie cu ploi slabe în cea mai mare parte a țării. AFLĂ ce se întâmplă de LUNI ! LUNI. Începând de luni, vremea va intra într-un proces de încălzire. În cur ...

  • Programul RABLA 2017 - 2019. Ce schimbări vor apărea

    Programul RABLA 2017 - 2019. Ce schimbări vor apărea

    Sambata, 18 Martie, 2017 13:24

    Programul “Rabla” ar putea să se aplice doar pentru mașinile nepoluante. Măsura este cuprinsă într-un proiect care se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Mediului.   Valoarea primei de casare pentru Programul “Rabla” va rămâne, în 2017, de 6.500 de lei, iar din acest an se vor introd ...

  • Deputaţii  schimbă legea "51% produse româneşti în magazine"

    Deputaţii schimbă legea "51% produse româneşti în magazine"

    Sambata, 18 Martie, 2017 11:38

    Marile magazine nu mai sunt obligate să vândă produsele româneşti în spaţii speciale şi nu trebuie să mai achiziţioneze marfă pe lanţul scurt, ci prin parteneriat direct, este propunerea Comisiei pentru Agricultură de la Camera Deputaţilor.   "Este vorba despre o sesizare, notificare, de la Comisia Europenă pe care astăz ...

  • Polițiştii sunt alertați! Cinci elevi din Iaşi au ajuns la spital din cauza unui joc periculos !

    Polițiştii sunt alertați! Cinci elevi din Iaşi au ajuns la spital din cauza unui joc periculos !

    Vineri, 17 Martie, 2017 19:16

    Polițiştii sunt alertați ! Cinci elevi de la o şcoală din Iaşi au ajuns la spital dupa ce au participat la un joc straniu şi periculos ! AFLĂ ce s-a întâmplat ! Cinci copii, patru fete şi un băiat, cu vârste cuprinse între 12-13 ani, în pauza de la ora 12 şi-au ținut respirația cât au putut de mult, după cum ...

  • Clanul cămătarilor Martinescu ridicat de DIICOT Timişoara !

    Clanul cămătarilor Martinescu ridicat de DIICOT Timişoara !

    Vineri, 17 Martie, 2017 10:29

    TIMIŞOARA. Procurorii DIICOT, Serviciul Teritorial Timişoara au făcut, vineri dimineaţa, 16 percheziţii într-un dosar în care se fac cercetări, faţă de 17 persoane suspectate de constituire a unui grup infracţional organizat, camătă, evaziune fiscală şi spălare de bani. AFLĂ mai multe detaliiÎn perioada 2010-2017, a fost cons ...


Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, vine sâmbătă la Arad

STIREA ZILEI - Vineri, 10 Mai, 2024 12:18

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, vine sâmbătă la Arad Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, își va lansa sâmbătă, 11 mai 2024, la Arad, volumul „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO", cu prilejul vizitei pe care o va e ...

Două victime, dintre care o femeie în stop cardio respirator, în urma unui accident produs pe centura Ineului. Echipajul medical de pe ambulanță a reușit resuscitarea femeii

Luni, 12 Februarie, 2024 09:31

Două victime, dintre care o femeie în stop cardio respirator, în urma unui accident produs pe centura Ineului. Echipajul medical de pe ambulanță a reușit resuscitarea femeii

Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor. &nbs ...

Atac cibernetic la 18 spitale din toată țara. Sistemul e nefuncțional!

Luni, 12 Februarie, 2024 13:30

Atac cibernetic la 18 spitale din toată țara. Sistemul e nefuncțional!

Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...

Șoferii fără poliță RCA la mașină ar putea riscă amenzi de până la 10.000 de lei. Propunere ASF trimisă în Parlament

Luni, 12 Februarie, 2024 15:40

Șoferii fără poliță RCA la mașină ar putea riscă amenzi de până la 10.000 de lei. Propunere ASF trimisă în Parlament

Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului. &nb ...

Suporter Club UTA (SCU) exclusă oficial din conducerea clubului!

Luni, 12 Februarie, 2024 16:53

Suporter Club UTA (SCU) exclusă oficial din conducerea clubului!

Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...

Licitație pentru construirea drumului expres Arad-Oradea

Luni, 12 Februarie, 2024 17:08

Licitație pentru construirea drumului expres Arad-Oradea

Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...

Concubinul soacrei amenințat cu o armă albă de ginerele acesteia

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:49

Concubinul soacrei amenințat cu o armă albă de ginerele acesteia

Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...

Acțiune de amploare a polițiștilor arădeni în zona Pecica

Duminica, 11 Februarie, 2024 15:10

Acțiune de amploare a polițiștilor arădeni în zona Pecica

În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...

Supărat că și-a pierdut salariul la păcănele, un bărbat din Grăniceri a vrut să distrugă aparatul de joc

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:13

Supărat că și-a pierdut salariul la păcănele, un bărbat din Grăniceri a vrut să distrugă aparatul de joc

Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Donald Trump ar încuraja Rusia să „facă orice vrea” ţărilor NATO care nu cotizează destul pentru Alianță

Luni, 12 Februarie, 2024 12:14

Donald Trump ar încuraja Rusia să „facă orice vrea” ţărilor NATO care nu cotizează destul pentru Alianță

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...

Lucrări de spălare a rețelelor de apă în localitățile Ineu, Beliu și Tăgădău în cursul zilei de marți

Luni, 12 Februarie, 2024 17:31

Lucrări de spălare a rețelelor de apă în localitățile Ineu, Beliu și Tăgădău în cursul zilei de marți

Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...

Timișoara, primul oraș românesc care va intra oficial în Schengen

Duminica, 11 Februarie, 2024 15:47

Timișoara, primul oraș românesc care va intra oficial în Schengen

Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...

”Lecție” de democrație în Rusia! Rușii au de ales între Vladimir și Putin la alegerile prezidențiale

Duminica, 11 Februarie, 2024 16:45

”Lecție” de democrație în Rusia! Rușii au de ales între Vladimir și Putin la alegerile prezidențiale

Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...

Razie a rutieristilor pe raza municipiului și a județului sîmbătă noaptea, au fost vizați vitezomanii și alcoolul la volan, însă n-au scăpat nici cei fără carnet dar nici bicicliștii

Duminica, 11 Februarie, 2024 15:20

Razie a rutieristilor pe raza municipiului și a județului sîmbătă noaptea, au fost vizați vitezomanii și alcoolul la volan, însă n-au scăpat nici cei fără carnet dar nici bicicliștii

Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.   ...



{**}

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.