Ziua Sfântului Patrick este sărbătorită în fiecare an pe 17 martie pentru a-l comemora pe Sfântul Patrick, patronul Irlandei. Ceea ce a fost cândva o sărbătoare religioasă a devenit, astăzi, o sărbătoare internațională a Irlandei, a culturii și a istoriei acestei țări.
În Irlanda și nu numai, în toate comunitățile irlandeze din întreaga lume, Ziua Sfântului Patrick este marcată prin parade, muzică, dans irlandez, mâncare tradițională irlandeză și purtarea culorii verde, potrivit site-ului https://www.ireland.ie/.
Sfântul Patrick s-a născut într-un sat din Marea Britanie romană în secolul al V-lea. Se pare că a fost răpit de pirații irlandezi în adolescență și ținut în sclavie în Irlanda, unde a avut grijă de animale și a învățat limba irlandeză. După ce a scăpat și a învățat pentru a deveni preot, s-a întors în Irlanda pentru a-i converti pe irlandezi la creștinism. El a folosit un trifoi cu trei foi pentru a explica Sfânta Treime păgânilor irlandezi.
În Irlanda, Ziua Sfântului Patrick a fost inițial o sărbătoare religioasă, iar sărbătorile timpurii s-au concentrat pe dansuri, cine și concerte. Parada tradițională se crede că își are originea în Statele Unite, fiind organizată de emigranții irlandezi care își onorau astfel moștenirea. Numărul imigranților irlandezi în SUA a crescut semnificativ după Marea Foamete din secolul al XIX-lea, care a lovit țara, culturile de cartofi fiind distruse în mai multe rânduri de mană. Au murit atunci peste un milion de irlandezi, iar alte aproximativ două milioane au imigrat în mai multe zone ale lumii.
Irlandezii și-au luat cu ei doar tradițiile, astfel încât parada organizată de Sfântul Patrick a devenit, în timp, modalitatea acestora de a-și manifesta identitatea. Una dintre primele parade înregistrate a avut loc în New York City în 1762, iar prima paradă din Irlanda a avut loc la Waterford, în 1903.
În același an, Ziua Sfântului Patrick a devenit Ziua națională a Republicii Irlanda, iar în noiembrie 1995, guvernul a avut inițiativa organizării Festivalului Sfântului Patrick, care are loc, începând din 1996, în fiecare an, la Dublin.
Sursa: ziuaveche.ro