Lucrările la drumul Mâsca-Măderat-Arăneag evoluează în mod constant, acum modernizarea ajungând la 70%. Drumul are lungimea de 11,6 km. Valoarea lucrărilor este de aproximativ 36 de milioane de lei, iar termenul de execuție este de 22 de luni. Lucrarea este în termen, urmând să fie finalizată cel târziu până în toamnă. Finanțarea este asigurată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
„Ne dorim o lucrare de calitate, care să confere acestei zone un plus de mobilitate, ca prim obiectiv, dar și un acces mai rapid pentru turiști, în zona de agrement Căsoaia. Avem investiții importante în zonă, în tabăra școlară, dar și în parcul de sculptură. Revitalizăm întreaga zonă, iar modernizarea drumului reprezintă un prim și important pas în realizarea acestui obiectiv”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Drumul județean Mâsca-Măderat-Arăneag este o prelungire a proiectului amplu Pâncota-Târnova-Buteni, prin care Consiliul Județean a modernizat ruta către Căsoaia și către stațiunea Moneasa. Din Buteni, drumul se bifurcă înspre Moneasa, respectiv Gurahonț, ambele tronsoane fiind deja modernizate, la rândul lor, de către Consiliul Județean Arad.