Consiliul Județean Arad invită arădenii să participe la Festivalul Toamnei și al Familiei, care se va desfășura în perioada 10–12 octombrie, între orele 10.00 și 22.00, pe platoul din fața Consiliului Județean Arad.
Pe parcursul celor trei zile, arădenii se vor putea bucura de Picnic Garden, unde vor putea găsi preparate tradiționale, mâncare bună și autentică, pentru cele mai pretențioase gusturi. Tradițiile arădene vor fi aduse în fața publicului de Grupurile de Acțiune Locală din județul Arad, unde producători din tot județul vor expune produse specifice sezonului. Copiii se vor distra la atelierele de joacă, organizate special pentru cei mici.
În toate cele trei zile de festival vor avea loc spectacole de muzică populară și ușoară, evenimentul urmând a se încheia cu concertul lui Horia Brenciu.
Citește și:Festivalul Toamnei și Festivalul Familiei – trei zile de sărbătoare la Consiliul Județean Arad
***
Programul evenimentelor:
10–12 octombrie | 10.00 – 22.00
Picnic Garden – loc de relaxare și degustare de produse tradiționale
Tradiții arădene – prezentate de Grupurile de Acțiune Locală din județ
Vineri, 10 octombrie
18.00 – 22.00 – Spectacol al ansamblurilor minorităților etnice din județul Arad
Sâmbătă, 11 octombrie
12.00 – 16.30 – Ateliere și activități interactive pentru copii
17.00 – 22.00 – Concerte de muzică populară cu:
Grupul vocal „Sânzienele”, Ciprian Tărșan, Roberta Tomșa, Vlad Șerban, Cosmina Brădean, Nelu Barna, Daniela Dudaș, Claudia Volentir, Andrei Gurău și Feciorii Zărandului, Roxana Suciu, Daniela Han, Alex Pop Zărăndean, Marius de la Arad și Orchestra Rapsodia
Duminică, 12 octombrie
19.00 – 22.00 – Concerte de muzică ușoară cu Epicenter, Arthur și Horia Brenciu & HB Orchestra
„Vă invit la Consiliul Județean, să petreceți trei zile frumoase la Festivalul Toamnei, în perioada 10–12 octombrie, între orele 10.00 și 22.00, pe platoul din fața instituției. Haideți să ne bucurăm împreună de preparatele tradiționale la Picnic Garden, de tradițiile locale păstrate și promovate de producătorii locali, de ateliere pentru copii, spectacole folclorice și concerte de muzică ușoară. Duminică, 12 octombrie, de la ora 19.00, pe scenă va urca celebrul Horia Brenciu! Ne dorim ca acest sfârșit de săptămână să fie o sărbătoare a toamnei pentru toți cei care iubesc Aradul! Vă așteptăm cu drag!”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.