Europa s-a confruntat în 2023 cu un număr record de zile în care căldura resimţită a fost „extremă” pentru organismul uman, din cauza temperaturilor de peste 35 sau chiar 40 de grade Celsius, ale căror efecte asupra oamenilor au fost accentuate de umiditate, absenţa vântului sau de betonul încins, în zonele urbane, potrivit observatorului european Copernicus şi al Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM).
Continentul european se încălzește de două ori mai repede decât restul globului din cauza schimbărilor climatice, a declarat, în direct la Euronews România, Jean-Noel Thepaut, director al Serviciului Copernicus din cadrul Centrului European de Prognoze Meteo, care a avertizat că Europa s-ar putea confrunta cu temperaturi și mai mari dacă nu reduce drastic emisiile de dioxid de carbon.
„Anul 2023 a înregistrat un număr record de zile de „stres termic extrem”, adică zile în care „temperatura resimţită” a depăşit echivalentul a 46°C”, potrivit raportului. Acest indice de „stres termic” ia în considerare efectul temperaturii asupra corpului uman combinat cu alţi factori – umiditate, vânt, radiaţia solară.
Pe 23 iulie anul trecut, la apogeul caniculei, 13% din Europa se confrunta cu un nivel de stres termic fără precedent. Căldura extremă a lovit în principal sudul Europei, unde temperatura aerului a ajuns până la 48,2°C în Sicilia, cu 0,6 grade sub recordul continental.
Pe lângă caniculă, continentul a suferit numeroase fenomene meteorologice extreme pe parcursul anului: două milioane de oameni au fost afectaţi de inundaţii sau furtuni, secete severe au afectat Peninsula Iberică şi estul Europei, iar cel mai mare incendiu de pădure din istoria continentului a devastat 96.000 de hectare în Grecia, aminteşte raportul anual al Serviciului Copernicus al Uniunii Europene pentru monitorizarea schimbărilor climatice, realizat împreună cu agenţia ONU responsabilă de probleme legate de meteorologie, climă şi ape.
Sursa : digi24.ro