„Priviți din nou acel punct. Acolo ne aflăm noi. Este casa noastră. Suntem noi. … un fir de praf suspendat într-o rază de soare” ‘[Avem] responsabilitatea ... de a păstra și iubi palidul punct albastru, singurul cămin pe care îl cunoaștem.’ (Carl Sagan, Un palid punct albastru, 1994).
Pământul abundă într-o diversitate atât de uluitoare a formelor de viață încât ne captivează iremediabil și ne încântă uneori până la lacrimi. Armonia concertelor pornite ad-hoc într-un pâlc de copaci este deseori sublimă. Iar mireasma, uneori de-a dreptul amețitoare, a florilor și incredibila paletă de culori a firmamentului completează capodoperele efemere și mereu schimbătoare ale căminului nostru unic. O locuință demnă de admirație perpetuă, cu un relief ce îmbie în același timp la permanență și explorare și care alungă plictiseala sau tristețea oricărui suflet secătuit de vigoare ori abătut.
Când sonda spațială Voyager, aflată la circa 6 miliarde de kilometri de Pământ, a transmis către cei lăsați în urmă imaginea pixelului palid, alb-albăstrui, abia întrezărit pe fundalul imensității cosmosului, aceasta a fixat în mentalul colectiv valoarea incomensurabilă a ”singurei noastre case pe care am avut-o vreodată”, cum a fost descrisă ulterior de astronomul Carl Sagan.
Acest minuscul giuvaer cosmic ne poate face șederea atât de plăcută încât doar o inimă insensibilă la frumos îl poate trata drept o simplă sursă de câștig material sau o biată scenă pentru urmărirea unor interese meschine și egoiste.
Sub imperiul degradării
„Ne îndreptăm cu pași repezi spre o catastrofă climatică: orașe mari acoperite de ape, valuri de căldură fără precedent, furtuni devastatoare, criză de apă în tot mai multe zone, dispariția a milioane de specii de plante și animale. Nu este ficțiune sau exagerare. Este ceea ce spune știința că se va întâmpla din cauza politicilor noastre privind energia.” (António Guterres, secretarul general al Națiunilor Unite, vorbind despre raportul Grupului interguvernamental privind schimbările climatice emis în 4 aprilie 2022).
Deciziile cu efecte negative luate de decenii la nivel global, viteza imprudenței colective și ignorarea semnelor de avertizare ale ecosistemelor Terrei dau impresia unei garnituri de tren scăpate de sub control ce se îndreaptă cu viteză terminală spre marginea unui hău învăluit în umbră. Rostogolirea către deznodământul tragic prevăzut de experți are o inerție socială imensă, ce întreține dinamica degradării.
Spectatorul care asistă uimit la această cursă sinucigașă își pune pe bună dreptate următoarea întrebare: Ce anume ne pune mai mult în pericol existența ca specie dominantă pe Pământ? Exploatarea agresivă a resurselor, poluarea generată de deșeurile aruncate iresponsabil sau degradarea morală a majorității chiriașilor nerecunoscători și egoiști ai planetei, care abuzează de cămările ei generoase și de răbdarea proprietarului său de drept?
Frumusețea perenă a gesturilor simple
Ce poate fi mai înduioșător decât să privești o femeie în vârstă încovoiată deasupra câtorva straturi de flori încropite cu migală pe o mică parcelă de pământ din fața unui bloc cu fațada la fel de grizonată ca părul ei? Grija cu care le plivește și le udă, bucuria pură din priviri și atenția cu care le ferește de câinii de pripas din cartier sunt ca apa rece de izvor într-o zi caniculară. Simți că înclinația noastră către bine și frumos nu a pălit cu totul în fața egoismului. Și parcă întrezărești firele timide ale speranței că toată urâțenia umanității va fi înlocuită la un moment dat de forța puternică și indestructibilă a binelui și frumosului etern.
Și totuși...
Intersecțiile cu sensuri opuse ale opiniilor și intereselor specialiștilor, corporațiilor și diverselor organizații, guverne și alianțe, politice, economice ori militare, iscă ambuscade în care se pierd adevăratele valori. Și totuși, … cea mai veche carte modernă a omenirii conține o declarație făcută în urmă cu mai bine de 3000 de ani cu referire la viitorul locuinței noastre planetare, din perspectiva proprietarului de drept al acesteia: „Ai așezat pământul pe temeliile lui și el nu va fi clintit din locul lui nicicând, da, niciodată”. (Psalmul 104, versetul 5)
Nebunia vanității
„S-a spus uneori că astronomia este o experiență care te umple de umilință și îți întărește caracterul. Poate că nu există vreo dovadă mai bună a nebuniei vanității umane decât această imagine îndepărtată a măruntei noastre lumi.” (Carl Sagan, Un palid punct albastru, 1994)
Omul modern, în vanitatea sa, se poartă ca și când i s-ar cuveni să exploateze fără nicio limită vastele resurse ale Pământului, în dauna tuturor celorlalte forme de viață, „lipsite de rațiune”. În goana sa nebună după profit, putere și plăceri, omul ignoră faptul că în realitate fiecare formă de viață are o „rațiune de a fi” și că existența, diversitatea și abundența acestora îi este de folos chiar lui, celui înzestrat cu rațiune.
Nostalgia paradisului
„Nostalgia paradisului este una dintre puternicele nostalgii ce par să obsedeze ființa umană. Poate este chiar cea mai puternică și cea mai persistentă dintre toate. O anumită aspirație spre paradis este prezentă la orice nivel al vieții religioase“. (Encyclopedia.com, Philosophy and Religion > Other Religious Beliefs and General Terms > Religion: General > Paradise)
Cu referire la acest subiect, cartea de căpătâi a creștinismului afirmă că „pământul ars de căldură se va preface într-un iaz cu trestii, iar pământul însetat, în izvoare de apă”. (Isaia, capitolul 35, versetul 7) Că omenirea va depăși stadiul actual de egoism, lăcomie, indiferență și ignoranță. Iar paradisul pe pământ va deveni o realitate perpetuă, astfel că omenirea nu va mai fi nevoită să celebreze anual o Zi a Pământului pentru a sensibiliza conștiința comunității globale în privința necesității conservării tuturor formelor de viață. Prin intermediul Bibliei, Creatorul și Proprietarul „palidului punct albastru” de pe firmament garantează că viitorul planetei noastre este sigur.
articol de opinie - de Stelian Deaconu
„Priviți din nou acel punct. Acolo ne aflăm noi. Este casa noastră. Suntem noi. … un fir de praf suspendat într-o rază de soare” ‘[Avem] responsabilitatea ... de a păstra și iubi palidul punct albastru, singurul cămin pe care îl cunoaștem.’ (Carl Sagan, Un palid punct albastru, 1994).
Pământul abundă într-o diversitate atât de uluitoare a formelor de viață încât ne captivează iremediabil și ne încântă uneori până la lacrimi. Armonia concertelor pornite ad-hoc într-un pâlc de copaci este deseori sublimă. Iar mireasma, uneori de-a dreptul amețitoare, a florilor și incredibila paletă de culori a firmamentului completează capodoperele efemere și mereu schimbătoare ale căminului nostru unic. O locuință demnă de admirație perpetuă, cu un relief ce îmbie în același timp la permanență și explorare și care alungă plictiseala sau tristețea oricărui suflet secătuit de vigoare ori abătut.
Când sonda spațială Voyager, aflată la circa 6 miliarde de kilometri de Pământ, a transmis către cei lăsați în urmă imaginea pixelului palid, alb-albăstrui, abia întrezărit pe fundalul imensității cosmosului, aceasta a fixat în mentalul colectiv valoarea incomensurabilă a ”singurei noastre case pe care am avut-o vreodată”, cum a fost descrisă ulterior de astronomul Carl Sagan.
Acest minuscul giuvaer cosmic ne poate face șederea atât de plăcută încât doar o inimă insensibilă la frumos îl poate trata drept o simplă sursă de câștig material sau o biată scenă pentru urmărirea unor interese meschine și egoiste.
Sub imperiul degradării
„Ne îndreptăm cu pași repezi spre o catastrofă climatică: orașe mari acoperite de ape, valuri de căldură fără precedent, furtuni devastatoare, criză de apă în tot mai multe zone, dispariția a milioane de specii de plante și animale. Nu este ficțiune sau exagerare. Este ceea ce spune știința că se va întâmpla din cauza politicilor noastre privind energia.” (António Guterres, secretarul general al Națiunilor Unite, vorbind despre raportul Grupului interguvernamental privind schimbările climatice emis în 4 aprilie 2022).
Deciziile cu efecte negative luate de decenii la nivel global, viteza imprudenței colective și ignorarea semnelor de avertizare ale ecosistemelor Terrei dau impresia unei garnituri de tren scăpate de sub control ce se îndreaptă cu viteză terminală spre marginea unui hău învăluit în umbră. Rostogolirea către deznodământul tragic prevăzut de experți are o inerție socială imensă, ce întreține dinamica degradării.
Spectatorul care asistă uimit la această cursă sinucigașă își pune pe bună dreptate următoarea întrebare: Ce anume ne pune mai mult în pericol existența ca specie dominantă pe Pământ? Exploatarea agresivă a resurselor, poluarea generată de deșeurile aruncate iresponsabil sau degradarea morală a majorității chiriașilor nerecunoscători și egoiști ai planetei, care abuzează de cămările ei generoase și de răbdarea proprietarului său de drept?
Frumusețea perenă a gesturilor simple
Ce poate fi mai înduioșător decât să privești o femeie în vârstă încovoiată deasupra câtorva straturi de flori încropite cu migală pe o mică parcelă de pământ din fața unui bloc cu fațada la fel de grizonată ca părul ei? Grija cu care le plivește și le udă, bucuria pură din priviri și atenția cu care le ferește de câinii de pripas din cartier sunt ca apa rece de izvor într-o zi caniculară. Simți că înclinația noastră către bine și frumos nu a pălit cu totul în fața egoismului. Și parcă întrezărești firele timide ale speranței că toată urâțenia umanității va fi înlocuită la un moment dat de forța puternică și indestructibilă a binelui și frumosului etern.
Și totuși...
Intersecțiile cu sensuri opuse ale opiniilor și intereselor specialiștilor, corporațiilor și diverselor organizații, guverne și alianțe, politice, economice ori militare, iscă ambuscade în care se pierd adevăratele valori. Și totuși, … cea mai veche carte modernă a omenirii conține o declarație făcută în urmă cu mai bine de 3000 de ani cu referire la viitorul locuinței noastre planetare, din perspectiva proprietarului de drept al acesteia: „Ai așezat pământul pe temeliile lui și el nu va fi clintit din locul lui nicicând, da, niciodată”. (Psalmul 104, versetul 5)
Nebunia vanității
„S-a spus uneori că astronomia este o experiență care te umple de umilință și îți întărește caracterul. Poate că nu există vreo dovadă mai bună a nebuniei vanității umane decât această imagine îndepărtată a măruntei noastre lumi.” (Carl Sagan, Un palid punct albastru, 1994)
Omul modern, în vanitatea sa, se poartă ca și când i s-ar cuveni să exploateze fără nicio limită vastele resurse ale Pământului, în dauna tuturor celorlalte forme de viață, „lipsite de rațiune”. În goana sa nebună după profit, putere și plăceri, omul ignoră faptul că în realitate fiecare formă de viață are o „rațiune de a fi” și că existența, diversitatea și abundența acestora îi este de folos chiar lui, celui înzestrat cu rațiune.
Nostalgia paradisului
„Nostalgia paradisului este una dintre puternicele nostalgii ce par să obsedeze ființa umană. Poate este chiar cea mai puternică și cea mai persistentă dintre toate. O anumită aspirație spre paradis este prezentă la orice nivel al vieții religioase“. (Encyclopedia.com, Philosophy and Religion > Other Religious Beliefs and General Terms > Religion: General > Paradise)
Cu referire la acest subiect, cartea de căpătâi a creștinismului afirmă că „pământul ars de căldură se va preface într-un iaz cu trestii, iar pământul însetat, în izvoare de apă”. (Isaia, capitolul 35, versetul 7) Că omenirea va depăși stadiul actual de egoism, lăcomie, indiferență și ignoranță. Iar paradisul pe pământ va deveni o realitate perpetuă, astfel că omenirea nu va mai fi nevoită să celebreze anual o Zi a Pământului pentru a sensibiliza conștiința comunității globale în privința necesității conservării tuturor formelor de viață. Prin intermediul Bibliei, Creatorul și Proprietarul „palidului punct albastru” de pe firmament garantează că viitorul planetei noastre este sigur.
articol de opinie - de Stelian Deaconu
4.756 ron
4.194 ron
