Lava suferinței scoate din adâncul unei ființe cele mai fierbinți sentimente și gânduri ce-i mocnesc în timp: dezamăgirea neputinței de a preveni colapsul rostogolirii distrugerii unei liniști asurzitoare, împletită cu lipsa logicii declanșării unui conflict de percepții asupra condiției umane. În căutarea unei viitoare acalmii, minereul vâscos al dezastrului își croiește calea prin lunca inertă a unei acceptări de moment a situației, până ce întreaga scenă anostă se așază într-o deltă a uitării. În timp ce pașii unui copil se împleticesc pe acest relief incomprehensibil al trecutului unei omeniri cu structura anatomică comună, căutarea unor răspunsuri satisfăcătoare, oneste din partea unui adult se va opri în fața imaginii de ansamblu când, la analiza sub lupa rațiunii obiective, ies la iveală viermii unor acțiuni ce schilodesc trunchiul obârșiei treptat-treptat, cerșind clemența divinității pentru greșelile anterioare.

Filmul unei tragedii, ce poate avea ca eroi persoane cunoscute sau mai puțin cunoscute și se derulează pe ecranul unei știri transmise cu rapiditatea unui oftat declanșat spontan, poate fi, pe de o parte, rezultatul incompetenței și al neglijenței, iar pe de altă parte, al conjuncției unor fenomene neprevăzute declanșate inexplicabil de mintea noastră în locuri neașteptate. Intersecția acestor axe declanșează nu doar un punct inocent, ci un semnal de exclamare a unei tragedii cu ecou în timp. Paginile istoriei sângerează cu un număr inexact, dar de dimensiunea unei creșteri asemănătoare unei medii geometrice, de vieți curmate subit într-un neant al amneziei netratabile. Câți dintre acești semeni ar fi lăsat o semnătură pe un brevet de invenție ce contribuia la progresul nostru?
Dacă cineva ar avea puterea să întoarcă ceasul omenirii cu doar un moment în trecut, ar reuși să o stăpânească! Ce bine este că avem această limită neatinsă! Dar nici capacitatea de a grăbi timpul nu ne aparține. În puterea noastră ar fi să cercetăm chestiuni legate de modul în care depășim evenimentele tragice. Te-ai întrebat vreodată „Cum pot să fac față situațiilor tragice?”. Nu lupta cu necunoscutul poate doborî, ci ignorarea mijloacelor de a le ține piept subțiază supraviețuirea în condiții grele. Vântul schimbării unei situații poate bate din orice direcție, dar modul și momentul în care ne ridicăm pânzele va face ca o călătorie pe mare să continue.
Ai observat următoarea realitate: într-o zonă a planetei, un dezastru a creat o tragedie inimaginabilă. Viața unei societăți a fost tulburată instantaneu. Lacrimi de durere curgeau pe fețele multora. Moartea și-a cerut un tribut nemilos. După ce a fost gustată această știre, și probabil, comentată de câțiva, obloanele unei memorii limitate s-au coborât după puțin timp. Ne-am văzut fiecare de treaba lui. De multe ori, chiar în momentul de cumpănă pentru unii, alții trăiesc în extaz. Empatia, doar durerea altuia ce încerci să o simți în momentul tău de liniște, chiar de bucurie, reprezintă un mod de a demonstra omenie, nu neapărat de a găsi soluții. Așadar, „atitudinea contează!”. Chiar dacă nu-i putem stinge vecinului suferința, nici nu-i vom ignora tristețea și durerea, ca și când ar fi o știre pe care nu dorim sau nu avem tăria de a o privi.

Conflictele de personalitate sau de interese ridică valuri înalte ce distrug catargul vieții colective. Arma ucide, cuvântul convinge. Dar și un argument meschin poate lichida un concept pașnic când îți arăți puterea distrugătoare. Războiul nu reprezintă doar etalarea ostentativă a brațului coroziv, ci reacția instinctivă în urma limitării unui mod de a comunica pe unda unei mentalități diferite. Reprimarea unei ideologii distincte prin mijloace opresive dovedește o ambiție hrănită în prealabil cu noțiuni inhibate de o atitudine posesivă, superioară. De aceea ne întrebăm: „De ce este pacea mondială atât de greu de realizat?”. Idealul unei păci durabile reprezintă un deziderat comun. Motivele aproape coincid. Doar mijlocul de a-l deține diferă.
Nu doar sufletele arse pe altarul ambiției, nu doar viețile curmate colateral din pricina ignoranței, nu doar inimile frânte de suferința cauzată de imprudența unor lideri, nu doar lacrimile curse din pricina unor dezastre neprevăzute, ci întrebarea „Până când”? ar trebui să ne frământe.
Tragediile reprezintă un fir roșu pe moneda autentică de schimb a viziunii asupra viitorului. Adică ele confirmă că acestea trebuie să ne ajute la o percepție diferită a ceea ce ne așteaptă. Un bărbat din vechime, soț fidel, ce a fost martor la schimbări de situații, a scris următoarele cuvinte cu peste 2700 de ani în urmă: „Nimănui nu-i vor mai veni în minte lucrurile din trecut, nici nu i se vor mai întoarce în inimă”. Când se vor dovedi realitate aceste cuvinte?
Nu doar avalanșa tragediilor ar trebui să ne mobilizeze pentru căutarea unor răspunsuri satisfăcătoare, ci însuși motivul existenței noastre. Cea mai mare tragedie din istoria omenirii contribuie în realitate la salvarea ei. La ce mă refer? Deoarece reprezintă referința centrală a celor două ere din istorie și a constituit un model desăvârșit al vieții multor generații, informații demne de încredere găsim pe o pagină media tradusă în peste o mie de limbi. Evenimentul dramatic nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată, dar curmarea vieții sale, nefirească și nedreaptă, poate contribui la viitorul oricărei persoane sincere care dorește să găsească răspuns la întrebarea „De ce a murit?”. Verificând argumentele, vom găsi o viziune optimistă și plină de speranță asupra viitorului.
De Stelian Deaconu
Foto: JW.ORG

Lava suferinței scoate din adâncul unei ființe cele mai fierbinți sentimente și gânduri ce-i mocnesc în timp: dezamăgirea neputinței de a preveni colapsul rostogolirii distrugerii unei liniști asurzitoare, împletită cu lipsa logicii declanșării unui conflict de percepții asupra condiției umane. În căutarea unei viitoare acalmii, minereul vâscos al dezastrului își croiește calea prin lunca inertă a unei acceptări de moment a situației, până ce întreaga scenă anostă se așază într-o deltă a uitării. În timp ce pașii unui copil se împleticesc pe acest relief incomprehensibil al trecutului unei omeniri cu structura anatomică comună, căutarea unor răspunsuri satisfăcătoare, oneste din partea unui adult se va opri în fața imaginii de ansamblu când, la analiza sub lupa rațiunii obiective, ies la iveală viermii unor acțiuni ce schilodesc trunchiul obârșiei treptat-treptat, cerșind clemența divinității pentru greșelile anterioare.

Filmul unei tragedii, ce poate avea ca eroi persoane cunoscute sau mai puțin cunoscute și se derulează pe ecranul unei știri transmise cu rapiditatea unui oftat declanșat spontan, poate fi, pe de o parte, rezultatul incompetenței și al neglijenței, iar pe de altă parte, al conjuncției unor fenomene neprevăzute declanșate inexplicabil de mintea noastră în locuri neașteptate. Intersecția acestor axe declanșează nu doar un punct inocent, ci un semnal de exclamare a unei tragedii cu ecou în timp. Paginile istoriei sângerează cu un număr inexact, dar de dimensiunea unei creșteri asemănătoare unei medii geometrice, de vieți curmate subit într-un neant al amneziei netratabile. Câți dintre acești semeni ar fi lăsat o semnătură pe un brevet de invenție ce contribuia la progresul nostru?
Dacă cineva ar avea puterea să întoarcă ceasul omenirii cu doar un moment în trecut, ar reuși să o stăpânească! Ce bine este că avem această limită neatinsă! Dar nici capacitatea de a grăbi timpul nu ne aparține. În puterea noastră ar fi să cercetăm chestiuni legate de modul în care depășim evenimentele tragice. Te-ai întrebat vreodată „Cum pot să fac față situațiilor tragice?”. Nu lupta cu necunoscutul poate doborî, ci ignorarea mijloacelor de a le ține piept subțiază supraviețuirea în condiții grele. Vântul schimbării unei situații poate bate din orice direcție, dar modul și momentul în care ne ridicăm pânzele va face ca o călătorie pe mare să continue.
Ai observat următoarea realitate: într-o zonă a planetei, un dezastru a creat o tragedie inimaginabilă. Viața unei societăți a fost tulburată instantaneu. Lacrimi de durere curgeau pe fețele multora. Moartea și-a cerut un tribut nemilos. După ce a fost gustată această știre, și probabil, comentată de câțiva, obloanele unei memorii limitate s-au coborât după puțin timp. Ne-am văzut fiecare de treaba lui. De multe ori, chiar în momentul de cumpănă pentru unii, alții trăiesc în extaz. Empatia, doar durerea altuia ce încerci să o simți în momentul tău de liniște, chiar de bucurie, reprezintă un mod de a demonstra omenie, nu neapărat de a găsi soluții. Așadar, „atitudinea contează!”. Chiar dacă nu-i putem stinge vecinului suferința, nici nu-i vom ignora tristețea și durerea, ca și când ar fi o știre pe care nu dorim sau nu avem tăria de a o privi.

Conflictele de personalitate sau de interese ridică valuri înalte ce distrug catargul vieții colective. Arma ucide, cuvântul convinge. Dar și un argument meschin poate lichida un concept pașnic când îți arăți puterea distrugătoare. Războiul nu reprezintă doar etalarea ostentativă a brațului coroziv, ci reacția instinctivă în urma limitării unui mod de a comunica pe unda unei mentalități diferite. Reprimarea unei ideologii distincte prin mijloace opresive dovedește o ambiție hrănită în prealabil cu noțiuni inhibate de o atitudine posesivă, superioară. De aceea ne întrebăm: „De ce este pacea mondială atât de greu de realizat?”. Idealul unei păci durabile reprezintă un deziderat comun. Motivele aproape coincid. Doar mijlocul de a-l deține diferă.
Nu doar sufletele arse pe altarul ambiției, nu doar viețile curmate colateral din pricina ignoranței, nu doar inimile frânte de suferința cauzată de imprudența unor lideri, nu doar lacrimile curse din pricina unor dezastre neprevăzute, ci întrebarea „Până când”? ar trebui să ne frământe.
Tragediile reprezintă un fir roșu pe moneda autentică de schimb a viziunii asupra viitorului. Adică ele confirmă că acestea trebuie să ne ajute la o percepție diferită a ceea ce ne așteaptă. Un bărbat din vechime, soț fidel, ce a fost martor la schimbări de situații, a scris următoarele cuvinte cu peste 2700 de ani în urmă: „Nimănui nu-i vor mai veni în minte lucrurile din trecut, nici nu i se vor mai întoarce în inimă”. Când se vor dovedi realitate aceste cuvinte?
Nu doar avalanșa tragediilor ar trebui să ne mobilizeze pentru căutarea unor răspunsuri satisfăcătoare, ci însuși motivul existenței noastre. Cea mai mare tragedie din istoria omenirii contribuie în realitate la salvarea ei. La ce mă refer? Deoarece reprezintă referința centrală a celor două ere din istorie și a constituit un model desăvârșit al vieții multor generații, informații demne de încredere găsim pe o pagină media tradusă în peste o mie de limbi. Evenimentul dramatic nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată, dar curmarea vieții sale, nefirească și nedreaptă, poate contribui la viitorul oricărei persoane sincere care dorește să găsească răspuns la întrebarea „De ce a murit?”. Verificând argumentele, vom găsi o viziune optimistă și plină de speranță asupra viitorului.
De Stelian Deaconu
Foto: JW.ORG