Copilărie ucisă la 13 ani. Ca de obicei, nimeni n-a văzut și nu știe nimic, desi probele zic altceva. Părinți, profesori încearcă să mușamalizeze oroarea întâmplată elevei de la Liceul de Artă ”Sabin Drăgoi”. ”Șterge in p...a mea filmarea"…
Desi conducerea Liceului de Artă ”Sabin Drăgoi” se dezice de incidentul în care o elevă a școlii a fost bătută într-un mod barbar de alții copii, cel putin un cadru didactic a încercat să mușamalizeze groaznica faptă.
“Conducerea Colegiul de Arte “Sabin Drăgoi” Arad împreună cu corpul profesoral își exprimă indignarea și îngrijorarea față de cele întamplate și este în deplin dezacord cu fapta în sine.
Precizăm că incidentul s-a pretrecut în iulie 2022, dată la care elevii se aflau în vacanța de vară. Grupul de adolescente nu se afla în incinta școlii noastre. De asemenea la acea dată doar una dintre adolescentele implicate era eleva școlii noastre, celelalte erau eleve la alte școli.
Inspectoratul Școlar Județean a anunțat organele abilitate care s-au prezentat la sediul colegiului nostru și au deschis o anchetă în acest caz.
Regretăm prezentarea tendențioasă a realității fără o documentare temeinică care aduce prejudicii unității de învățământ.” Transmite conducerea Colegiul
Cu toate acestea, reprezentanți ai Poliției Arad au inițiat la școală o acțiune de prevenție unde li s-a explicat elevilorcă de la 14 ani răspund penal.
Din surse sigure am aflat că cel puțin un profesor, un cadru didactic din școală, știa de filmare si i-a "prevenit", să nu spunem amenintat pe elevi, că dacă postează înregistrarea "o să aibă probleme".
Cu alte cuvinte, în loc să i-a atitudine, să nu se mai întample astfel de lucruri impardonabile, dascălul a încercat să pună batista pe țambal.
Tot pe surse am aflat că cea mai violentă dintre adolescente, nu este la prima abatere de acest fel, iar aceasta ar mai fi apelat la astfel de practici și cu alti tineri (colegi) care nu au avut însă curajul să spună nimănui despre cele întâmplate, însă după apariția în spațiul public a filmării, au început să povestească, ce-i drept, încă pe la colțuri.
Mai mult de atât, nici părinții nu sunt mai buni, o mamă a unei adolescente din grupul agresor, l-a sunat pe cel care a postat filmarea pe rețeaua de socializare si i-a cerut intr-un mod "extrem de civilizat" să șteargă postarea… cităm: ”sterge in p...a mea filmarea".
Până una alta, o fetiță a fost umilită și bătură în ultimul hal, lucru care sigur o va marca pe întreg parcursul vieții, timp în care cei care ar fi trebuit să o protejeze se fac că nu văd și nu aud și aruncă vina unul pe altul.
În curând vom reveni cu noi amănunte despre acest caz odios și vom ține sub presiune autoritățile până se va face lumină, iar vinovații vor plăti.

După vacanța de Paște, cursurile din modulul 5 de școală încep în mijlocul săptămânii, miercuri, 8 mai, și durează până pe 21 iunie 2024. Modulul 5 este cel în care au lo ...
Azi după masă (25 aprilie), în jurul orei 18:00, o fetiță de 6 ani a fost lovită de o mașină pe strada Dacilor, vizavi de stadionul Gloria.
Copila, care a suferit un traumatism la membrul infer ...
Alertă într-un liceu din Arad, acolo unde a fost înregistrat un caz de râie, descoperit în timpul unui control de rutină efectuat de medicul şcolii. După descoperirea infecției sălile d ...
Polițiștii Serviciului Criminalistic au fost invitați la Liceul Național de Informatică din Arad, pentru a cunoaște elevii, în cadrul programului “Școala altfel”.
Copiii au fost &ic ...
Nu știu dacă în vreun oraș al țării există o dragoste mai mare din partea copiiilor pentru echipa locală cum se întâmplă la Arad, unde puștii sunt trup și suflet alături de UTA.
...
Consiliul Județean Arad este și anul asta acesta partenerul Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) și al Inspectoratului Școlar Județean Arad în organizarea ...
În luna aprilie, profesorii și angajații din sistemul de Învățământ primesc o tranșă din plata unor restanțe salariale ce au fost stabilite prin hotărâri judecătorești, potrivit un ...
Câțiva dintre absolvenții promoției 1974 ai Liceului Economic Arad au apelat la ajutorul nostru pentru a face publică dorința acestora de a organiza întâlnirea de 50 de ani.
Astfel da ...
Un incendiu a izbucnit într-un apartament dintr-un bloc din Bologna, unde locuia o familie de români. În urma incendiului, o mamă și 3 copii minori și-au pierdut viața.
Femeia, Stefani ...
„La data de 13 martie a.c., Poliţia oraşului Strehaia a fost sesizată de Spitalul municipal Motru, cu privire la faptul că la unitatea medicală s-a prezentat o minoră de 14 ani, care a precizat că ar fi ...
Joi seara, 14 martie, o fetiță de 13 ani, însoțită de mama ei au fost lovite de o mașină la Frumușeni.
Cele 2 victime, conștiente, cu escoriații multiple au fost transportate de ambulanță l ...
Miercuri, 21 februarie, la Sala Clio din cadrul Complexului Muzeal Arad, a vut loc vernisajul expoziției Concursului Național de Arte Grafice: "FANTASTICUL DIN MINE ȘI DIN AFARA MEA", aflat la ediția a XXIII-a o ...
Timp de trei zile, Aradul va deveni epicentrul pasiunii pentru robotică și inovație, deoarece va găzdui etapa regională TURNEUL DE LIGA FIRST Tech Challenge Arad din Cadrul Sezonului #8 al FIRST Tech Chal ...
Elevii Colegiului de Arte “Sabin Drăgoi” Arad au participat, fiind însoțiți de către trei profesori de specialitate, în mobilitatea pentru învățare de scurtă durată, din cadrul ...
Un tânăr de 20 de ani, instructor de înot la clubul Dinamo, a fost reţinut de poliţişti şi procurori pentru viol asupra unei fetiţe de şapte ani. Fapta s-a petrecut în incinta bazinului de & ...
Începutul lunii februarie a venit cu vești bune pentru Liceul Tehnologic de Transporturi Auto „Henri Coandă" Arad, care se află pe lista cu proiecte acreditate Erasmus+ pentru domeniul „Formare ...
Mai multe asociații ale elevilor propun în proiectul ce vizează noul Statut al elevului, ca elevii de gimnaziu să nu petreacă mai mult de 5 ore pe zi la școală, și cei de liceu, cel mult 6 ore.
...
Municipiul Arad a fost și în acest an reprezentat cu succes la competiția muzicală tradițională ”Talent Prague 5” organizat în Sectorul 5 al orașului Praga din Republica Cehă, în ...
O crimă terifiantă a avut loc în această dimineață (31 ianuarie), în Galați. O copilă de numai nouă ani a murit miercuri dimineață, la câteva secunde după ce s-a trezit din somn. Unchiul ...
Echipa „Delta Force” a Liceului Național de Informatică, în colaborare cu Universitatea „Aurel Vlaicu” organizează primul League Meet de robotică din Arad, la sediul UAV.
Concursul ...
Un incident revoltător s-a petrecut în Italia. O fetiță româncă, în vârstă de 5 ani, a fost găsită abandonată pe stradă de către patronul unui bar. Copila rătăcea pe străzil ...
Învățământul special este un alt domeniu important pentru Consiliul Județean Arad, domeniu în care se investește permanent. Liceul Special Sfânta Maria este una dintre școlile aflate pe ...
Un perete s-a prabușit luni după-amiază, 18 decembrie, la internatul Liceului „Tamási Áron” din Odorheiu Secuiesc, mai mulți minori fiind surprinși sub dărâmături.
...
O fetiţă de 11 ani s-a aruncat azi, 12 decembrie, în jurul orei 15:20, de la etajul al II-lea al clădirii Colegiului Naţional „Emil Racoviţă” din Iaşi, susţin reprezentanţii serviciului de ...
O tragedie a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, 6/7 decembrie în localitatea timișeană Mașloc. O fetiță în vârstă de 4 ani a murit după ce s-ar fi lovit la cap căzând din ...
În seara zilei de 2 decembrie, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții, un bărbat de 42 de ani, din Hălmagiu, ar fi distrus mobilierul din casă și mai multe obiecte de veselă, și și-ar fi a ...
Un tată sfâșiat de durere l-a forțat pe pedofilul care i-ar fi abuzat fetița să-și sape singur mormântul, înainte de a-l înjunghia. Cazul șocant s-a întâmplat &ic ...
Într-un filmuleț apărut recent pe Facebook, apar imagini în care o fetiță de 13 ani este umilită și bătută cu sălbăticie de colegii ei.
Întâmplarea s-a petrecut în ac ...
Ministerul Educației a lansat în consultare publică procedura pentru completarea declarațiilor de interese de către personalul didactic de predare, iar conform documentului, profesorii trebuie să mențion ...
Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor.
&nbs ...
Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...
Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului.
&nb ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...
Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...
Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.