În luna aprilie, profesorii și angajații din sistemul de Învățământ primesc o tranșă din plata unor restanțe salariale ce au fost stabilite prin hotărâri judecătorești, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Plata se va face eșalonat, în 5 ani.
Este vorba despre ordinul nr. 3.841 din 26 februarie 2024, privind stabilirea procedurii de efectuare a plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din unitățile/instituțiile din învățământul preuniversitar de stat, aferente tranșelor cu data scadentă în anul 2024.
Școlile și Inspectoratele școlare au avut de trimis, până în data de 15 martie 2024, Ministerului Educației sumele necesare pentru plata diferențelor salariale rezultate prin aplicarea hotărârilor judecătorești pentru angajații din învățământ.
Amintim că, aprobată în aprilie 2022, Ordonanța de urgență nr.48/2022 a fost elaborată după negocierile dintre guvern și reprezentanții profesorilor, după ce sindicatele acestora au obținut în instanță plata diferențelor salariale. Actul normativ prevede că sumele necesare acordării diferențelor de drepturi salariale stabilite se plătesc eșalonat pe o perioadă de 5 ani, astfel:
a)în primul an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 5% din valoarea diferențelor salariale;
b) în al doilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 10% din valoarea diferențelor salariale;
c) în al treilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 25% din valoarea diferențelor salariale;
d) în al patrulea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 25% din valoarea diferențelor salariale;
e) în al cincilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 35% din valoarea diferențelor salariale.
Sursa: edupedu.ro
Foto: arhivă