S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air

S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air

Luni, 11 Iulie, 2022 17:46 Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Luni, 11 Iulie, 2022 17:46 Tiparire

Petrecăreții din vestul țării au avut parte de trei zile de distracție, muzică, good vibes și mulți artiști renumiți. Arad Open Air a ajuns la sfârșit. Festivalul a umplut Aeroportul Internațional Arad cu multă lume care s-a distrat în fiecare zi până la răsărit.

 

În ultima seară de festival, Cargo a făcut un show incendiar. Melodia „Ziua Vrăjitoarelor” a umplut atmosfera de cele mai tari ritmuri rock, în timp ce „Ploaia” a adus emoție în inimile celor prezenți.

 

YNY Sebi a fost printre primii artiști care au concertat aseară, iar publicul arădean l-a primit cu brațele deschise. YNY a stat cu fanii după concert timp de o oră pentru a face poze și a da autografe. Aceștia au fost extrem de entuziasmați și bucuroși că au avut ocazia să se fotografieze cu artistul lor preferat.

 

Nu mai puțin de 39 de artiști au fost prezenți la cele 3 scene de la Arad Open Air Festival: Main Stage, ABC și DNB. Printre cei mai așteptați artiști au fost: Smiley, B.U.G Mafia, Cargo, Șatra B.E.N.Z, Tujamo, YNY Sebi, și Spike. La scena ABC a avut loc o premieră pentru Arad, atunci când cei de la [a:rpia:r] au mixat toți pe aceeași scenă. Fanii au fost în delir și nu au ezitat să se bucure de acest moment până la răsărit.

 

„Festivalul crește de la an la an. Avem fani care ne sunt alături încă de la început, dar la fiecare ediție numărul de participanți crește. Mă bucură că, împreună cu echipa AOA, am reușit să pun Aradul pe harta festivalurilor din România. Deja am început pregătirile pentru anul viitor, când ne dorim să aducem mai mulți artiști, dar și o experiență și mai bună pentru participanți.” ne-a transmis Glad Varga, organizatorul festivalului.

 

Primul atelier gratuit de dezvoltare emoțională a avut loc în cadrul festivalului, acesta constând în profesioniști care au dezbătut subiecte importante pentru generația actuală, precum: înțelegerea grijilor, valori personale, stima de sine, capcanele gândirii și multe altele.

 

Asociația OWPN Academy reprezintă prima Academie Europeană Gratuită de Educație Emoțională și Profesională pentru muzica electronică, concentrându-se pe educația cu privire la sănătatea mintală, fizică și emoțională, sprijinind schimbul de experiență într-un cadru prietenos. DJ Shiver și Alexandra Dușa au fost prezenți și au discutat cu participanții la atelierul susținut în cadrul evenimentului. Prin acest proiect, AOA a creat o legătură specială cu cei care s-au bucurat nu doar de distracție, dar și de cunoaștere de sine.

 

Participanții au dansat la scene pe toată perioada festivalului, food truck-urile le-au oferit o experiență culinară de neuitat, iar barurile i-au ținut răcoriți până dimineață. AOA2022 a fost un adevărat succes, oferind celor prezenți clipe de neuitat.

 

Pentru a fii la curent cu toate noutățile despre eveniment urmărește pagina de Facebook ttps://www.facebook.com/aradopenair/  și pagina de Instagram - https://www.instagram.com/aradopenair/.

 

Parteneri: Coca-Cola, Cramele Recaș, Ursus, Red bull, Bulldog Gin, Costa Coffee, PRbeta Agency, Virgin Radio România, West Media.

Petrecăreții din vestul țării au avut parte de trei zile de distracție, muzică, good vibes și mulți artiști renumiți. Arad Open Air a ajuns la sfârșit. Festivalul a umplut Aeroportul Internațional Arad cu multă lume care s-a distrat în fiecare zi până la răsărit.

 

În ultima seară de festival, Cargo a făcut un show incendiar. Melodia „Ziua Vrăjitoarelor” a umplut atmosfera de cele mai tari ritmuri rock, în timp ce „Ploaia” a adus emoție în inimile celor prezenți.

 

YNY Sebi a fost printre primii artiști care au concertat aseară, iar publicul arădean l-a primit cu brațele deschise. YNY a stat cu fanii după concert timp de o oră pentru a face poze și a da autografe. Aceștia au fost extrem de entuziasmați și bucuroși că au avut ocazia să se fotografieze cu artistul lor preferat.

 

Nu mai puțin de 39 de artiști au fost prezenți la cele 3 scene de la Arad Open Air Festival: Main Stage, ABC și DNB. Printre cei mai așteptați artiști au fost: Smiley, B.U.G Mafia, Cargo, Șatra B.E.N.Z, Tujamo, YNY Sebi, și Spike. La scena ABC a avut loc o premieră pentru Arad, atunci când cei de la [a:rpia:r] au mixat toți pe aceeași scenă. Fanii au fost în delir și nu au ezitat să se bucure de acest moment până la răsărit.

 

„Festivalul crește de la an la an. Avem fani care ne sunt alături încă de la început, dar la fiecare ediție numărul de participanți crește. Mă bucură că, împreună cu echipa AOA, am reușit să pun Aradul pe harta festivalurilor din România. Deja am început pregătirile pentru anul viitor, când ne dorim să aducem mai mulți artiști, dar și o experiență și mai bună pentru participanți.” ne-a transmis Glad Varga, organizatorul festivalului.

 

Primul atelier gratuit de dezvoltare emoțională a avut loc în cadrul festivalului, acesta constând în profesioniști care au dezbătut subiecte importante pentru generația actuală, precum: înțelegerea grijilor, valori personale, stima de sine, capcanele gândirii și multe altele.

 

Asociația OWPN Academy reprezintă prima Academie Europeană Gratuită de Educație Emoțională și Profesională pentru muzica electronică, concentrându-se pe educația cu privire la sănătatea mintală, fizică și emoțională, sprijinind schimbul de experiență într-un cadru prietenos. DJ Shiver și Alexandra Dușa au fost prezenți și au discutat cu participanții la atelierul susținut în cadrul evenimentului. Prin acest proiect, AOA a creat o legătură specială cu cei care s-au bucurat nu doar de distracție, dar și de cunoaștere de sine.

 

Participanții au dansat la scene pe toată perioada festivalului, food truck-urile le-au oferit o experiență culinară de neuitat, iar barurile i-au ținut răcoriți până dimineață. AOA2022 a fost un adevărat succes, oferind celor prezenți clipe de neuitat.

 

Pentru a fii la curent cu toate noutățile despre eveniment urmărește pagina de Facebook ttps://www.facebook.com/aradopenair/  și pagina de Instagram - https://www.instagram.com/aradopenair/.

 

Parteneri: Coca-Cola, Cramele Recaș, Ursus, Red bull, Bulldog Gin, Costa Coffee, PRbeta Agency, Virgin Radio România, West Media.


Galeria Foto

S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 1
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 2
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 3
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 4
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 5
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 6
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 7
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 8
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 9
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 10
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 11
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 12
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 13
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 14
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 15
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 16
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 17
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 18
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 19
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 20
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 21
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 22
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 23
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 24
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 25
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 26
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 27
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 28
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 29
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 30
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 31
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 32
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 33
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 34
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 35
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 36
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 37
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 38
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 39
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 40
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 41
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 42
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 43
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 44
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 45
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 46
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 47
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 48
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 49
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 50
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 51
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 52
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 53
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 54
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 55
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 56
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 57
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 58
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 59
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 60
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 61
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 62
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 63
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 64
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 65
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 66
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 67
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 68
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 69
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 70
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 71
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 72
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 73
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 74
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 75
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 76
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 77
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 78
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 79
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 80
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 81
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 82
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 83
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 84
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 85
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 86
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 87
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 88
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 89
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 90
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 91
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 92
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 93
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 94
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 95
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 96
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 97
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 98
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 99
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 100
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 101
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 102
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 103
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 104
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 105
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 106
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 107
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 108
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 109
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 110
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 111
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 112
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 113
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 114
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 115
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 116
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 117
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 118
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 119
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 120
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 121
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 122
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 123
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 124
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 125
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 126
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 127
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 128
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 129
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 130
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 131
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 132
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 133
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 134
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 135
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 136
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 137
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 138
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 139
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 140
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 141
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 142
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 143
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 144
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 145
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 146
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 147
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 148
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 149
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 150
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 151
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 152
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 153
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 154
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 155
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 156
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 157
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 158
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 159
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 160
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 161
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 162
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 163
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 164
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 165
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 166
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 167
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 168
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 169
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 170
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 171
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 172
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 173
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 174
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 175
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 176
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 177
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 178
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 179
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 180
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 181
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 182
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 183
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 184
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 185
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 186
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 187
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 188
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 189
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 190
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 191
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 192
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 193
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 194
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 195
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 196
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 197
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 198
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 199
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 200
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 201
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 202
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 203
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 204
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 205
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 206
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 207
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 208
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 209
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 210
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 211
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 212
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 213
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 214
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 215
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 216
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 217
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 218
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 219
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 220
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 221
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 222
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 223
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 224
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 225
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 226
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 227
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 228
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 229
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 230
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 231
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 232
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 233
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 234
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 235
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 236
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 237
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 238
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 239
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 240
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 241
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 242
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 243
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 244
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 245
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 246
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 247
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 248
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 249
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 250
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 251
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 252
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 253
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 254
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 255
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 256
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 257
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 258
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 259
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 260
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 261
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 262
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 263
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 264
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 265
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 266
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 267
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 268
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 269
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 270
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 271
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 272
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 273
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 274
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 275
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 276
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 277
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 278
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 279
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 280
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 281
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 282
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 283
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 284
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 285
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 286
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 287
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 288
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 289
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 290
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 291
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 292
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 293
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 294
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 295
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 296
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 297
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 298
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 299
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 300
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 301
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 302
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 303
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 304
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 305
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 306
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 307
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 308
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 309
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 310
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 311
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 312
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 313
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 314
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 315
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 316
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 317
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 318
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 319
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 320
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 321
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 322
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 323
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 324
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 325
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 326
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 327
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 328
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 329
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 330
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 331
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 332
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 333
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 334
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 335
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 336
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 337
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 338
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 339
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 340
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 341
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 342
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 343
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 344
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 345
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 346
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 347
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 348
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 349
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 350
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 351
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 352
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 353
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 354
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 355
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 356
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 357
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 358
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 359
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 360
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 361
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 362
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 363
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 364
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 365
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 366
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 367
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 368
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 369
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 370
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 371
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 372
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 373
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 374
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 375
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 376
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 377
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 378
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 379
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 380
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 381
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 382
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 383
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 384
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 385
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 386
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 387
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 388
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 389
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 390
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 391
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 392
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 393
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 394
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 395
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 396
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 397
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 398
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 399
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 400
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 401
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 402
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 403
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 404
S-a încheiat cea de-a 6-a ediție Arad Open Air FOTO - 405

Stiri asemanatoare

Mașină în flăcări în Micălaca

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 18:49

Mașină în flăcări în Micălaca

Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.   La sosirea echipajului de in ...

Un șofer de 18 ani a omorât doi oameni care mergeau pe lângă șosea

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 08:20

Un șofer de 18 ani a omorât doi oameni care mergeau pe lângă șosea

Un tragic accident rutier care s-a soldat cu moartea a doi oameni s-a petrecut vineri seara în comuna doljeană Ostroveni, sat Lișteava.   La fața locului, pe DN 55, polițiști di ...

Ultimele zile ale lui 2024 la UVVG au fost dedicate Galei Premiilor Academice

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 12:41

Ultimele zile ale lui 2024 la UVVG au fost dedicate Galei Premiilor Academice

Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" din Arad a organizat seara trecută Gala Premiilor Academice UVVG, un eveniment dedicat recunoașterii meritelor și a efortului depus de membrii marii fami ...

Mașină în flăcări în Micălaca

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 18:49

Mașină în flăcări în Micălaca

Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.   La sosirea echipajului de in ...

Deși suntem în spațiul Schengen, MAI a început controalele aleatorii în zona de frontieră din a treia zi de liberă trecere

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 16:54

Deși suntem în spațiul Schengen, MAI a început controalele aleatorii în zona de frontieră din a treia zi de liberă trecere

Miercuri dimineața, Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, respectiv Poliția Română, Poliția de Frontieră și Jandarmeria Română, a derulat controale în pro ...

Pericol de explozie pe calea ferată. Circulația feroviară întreruptă timp de aproape 6 ore

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 08:47

Pericol de explozie pe calea ferată. Circulația feroviară întreruptă timp de aproape 6 ore

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, vineri, începând cu ora 15:38, traficul feroviar a fost întrerupt în zona HM Albești Târna ...

România închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres

Joi, 02 Ianuarie, 2025 10:56

România închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres

În total, România a închis anul 2024 cu aproape 201 de kilometri noi de autostradă și drum expres, dintre care, cei mai mulți – 102 km, pe Autostrada Moldovei A7. ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Câte zile libere și minivacanțe vor avea românii în 2025! Calendarul complet

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 16:09

Câte zile libere și minivacanțe vor avea românii în 2025! Calendarul complet

În 2025, angajații din România vor beneficia de 17 zile libere legale, dintre care 13 vor cădea în timpul săptămânii și 4 vor fi în weekend. Un aspect remarcabi ...

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

Miercuri, 05 Iunie, 2024 15:48

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...

Studenții au reducere pe tren din 1 ianuarie 2025 doar în anumite condiții. Anunțul făcut de CFR Călători

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 09:26

Studenții au reducere pe tren din 1 ianuarie 2025 doar în anumite condiții. Anunțul făcut de CFR Călători

Prin art. XXIX alin. (1) al Ordonanței de Urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024 publicată în Monitorul Oficial nr. 1334 din 31 decembrie 2024, în anul 2025, prin derogare de la pr ...

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 11:15

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

În intervalul 17 octombrie (ora 16.00) - 18 octombrie (ora 8.00),  străzile Păstorului, Lipovei și Prutului vor fi tranzitate de câteva transporturi agabaritice constând ...

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 10:56

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei Ora 09.30 o mașină s-a răsturnat între Dezna și Buhani.   În urma accidentului au rezultat 2 victime incarcerate conști ...

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Marti, 15 Octombrie, 2024 10:49

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Începând cu această săptămână, în municipiul Arad se desfășoară programul de colectare gratuită a biodeșeurilor provenite din grădini și parcuri și a deșeuril ...



Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.