Duminică după-amiază, în jurul orei 13.00, o femeie în vârstă de 35 de ani, din București s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II pentru a intra în țară, însă, după efectuarea formalităților epidemiologice, reprezentantul DSP a constatat că aceasta figurează în evidențe ca fiind plasată în izolare la domiciliul declarat din București, în urma confirmării infectării cu virusul SARS CoV-2.
Mai mult, femeia a fost testată de două ori într-un interval de 48 de ore, fiecare test confirmând prezența virusului, primind în acest sens și mesajele de confirmare ”CoronaForms” prin care era informată cu privire la rezultatul testului. Aceasta nu a ținut cont de obligațiile legale pe care le avea pentru prevenirea răspândirii virusului și a efectuat, împreună cu un membru de familie, o călătorie în străinătate, chiar în ziua în care a fost confirmată pozitiv.
Astfel, echipajul de Jandarmerie a fost sesizat de către reprezentantul DSP, iar în urma verificărilor suplimentare efectuate au fost confirmate pe numele femeii, două alerte de tip ,,coronavirus asociat” și conform prevederilor legale în vigoare, femeia avea obligația să stea în izolare la domiciliu până în data de 13 februarie inclusiv.
Având în vedere cele constatate, jandarmii au întocmit pe numele femeii, actele necesare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, conform Codului Penal.
Actele de sesizare au fost înaintate organelor de Poliție în vederea continuării cercetărilor.