Un accident grav s-a produs miercuri după-amiaza în județul Timiș. Doi morți și 10 răniți au fost raportați de autorități, după ce o mașină plină cu migranți s-a răsturnat.
În urma accidentului, două persoane au murit, iar alte 10 au fost rănite, într-un accident care a avut loc pe drumul care leagă localitățile Biled și Iecea Mică.
Accidentul s-a petrecut pe drumul ce leaga comuna Biled de Iecea Mica, la mai puțin de 30 de kilometri de Timișoara.
Mașina în care se aflau șoferul și cei 12 transfugi a părăsit șoseaua și s-a răsturnat într-un șant. Doi dintre migranți au murit pe loc, iar ceilalți 10 au fost grav răniți.
Șoferul a fugit imediat după producerea accidentului. Mai multe ambulanțe, dar și echipaje de poliție au fost trimise imediat spre locul unde s-a produs tragedia.
Cei 10 supraviețuitori au fost preluati de salvatori și transportați la spitalele din Timișoara. Doi dintre afgani sunt în stare grava, în coma, iar ceilalți au diferite leziuni.
Polițiștii au început imediat cercetările. Echipajelor de poliție națională le-au venit rapid in sprijin și polițiștii de frontieră.
„Pe Drumul Județean 693 între localitățile Biled și Iecea Mica, din județul Timiș, a avut loc un accident rutier soldat cu două persoane decedate și mai multe persoane rănite. Din primele informații a reieșit că un autoturism condus de către o persoana necunoscută ar fi părăsit partea carosabilă și s-ar fi răsturnat, în urma impactului rezultând, din nefericire, decesul a doi bărbați și ceilalti răniți. În cauza a fost intocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpa și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției, polițiștii efectuând verificări în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor producerii accidentului, precum și a identificării conducatorului auto„ a transmis IPJ Timis.
Polițiștii l-au identificat pe soferul care a fugit de la locul accidentului. Acesta este român, are în jur de 25 de ani, 1.80 m înălțime. A cumpărat mașina de la cineva din Timișoara, după ce fusese vândută de mai multe ori. Continuă să îl caute, însă spun că este o chestiune de timp până când îi vor da de urmă.
Sursa: opiniatimisoarei.ro

Un grav accident rutier a avut loc în noaptea de marți spre miercuri (18/19 iunie), în jurul orei 1.30, pe autostrada A1, la km 298, pe sensul de mers Sibiu-Sebeș. Un tânăr de 22 de ani a deceda ...
Azi, 16 iunie, în jurul orei 11:00, o mașină s-a răsturnat la Sintea Mare, ieșirea spre Țipari.
În urma accidentului au rezultat 4 victime, dintre care 2 adulți și 2 tineri.
Un b ...
Azi dimineață (14 iunie), in jurul orei 5:00, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite din cercetări, pe D.N. 79 (Arad-Oradea), a avut loc un accident mortal.
Din primele cercetări, a reieșit ...
Azi, 10 iunie, în jurul orei 15.15, între Arad și Horia, în zona Uzinei de Apă 2, s-a produs un accident rutier grav în care au fost implicate o mașină de teren și o betonieră.
...
Un accident grav a avut loc azi (7 iunie), în jurul orei 14:30, pe autostrada A6, la coborâre de pe A1 spre Lugoj.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române inf ...
În această seară (5 iunie) în Șimand s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme.
Au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Chișineu-Criș c ...
Adolescentul de 17 ani care a fost rănit, sâmbătă, de o copertină răsturnată de vânt, la evenimentul Drag Racing desfășurat pe Aeroportul Arad, este în stare gravă, fiind transferat î ...
Azi dimineață (4 iunie), în jurul orei 09:00 s-a produs o tamponare între 2 mașini în localitatea Galșa în urma căreia au rezultat 2 victime incarcerate.
La locul accidentului s ...
Un accident rutier s-a produs azi dimineață (4 iunie), în jurul orei 08:40, pe DN 67C – Transalpina, între Șugag și Mărtinie.
Este vorba despre două autovehicule implicate, două perso ...
În urma investigațiilor efectuate de polițiștii orașului Pecica a fost identificat un bărbat de 31 de ani, din localitate, care duminică 2 iunie, ar fi sustras un autoturism de la o cunoștință, ulteri ...
La data de 1 iunie, în jurul orei 1315, în cadrul unul eveniment organizat în incinta Aeroportului Arad, a avut loc un accident în carea fost implicat un adolescent.O copertină smulsă de v& ...
Sâmbătă în jurul orei 15:00 a avut loc un accident destul de stupid putem spune cu victime. Mai exact, un conducător auto, a intrat cu mașina în poarta curții, iar acesta în urma impact ...
Șantierul variantei de ocolire Timișoara Sud începe luna iunie cu un stadiu de execuție de 85% și o mobilizare constantă a personalului - peste 430 persoane, adică muncitori (dulgheri, fierari, trafic et ...
Un accident rutier a avut loc în jurul orei 14.00, în municipiul Arad, în sensul giratoriu de la Aeroport, la breteaua de acces spre Autostrada A1. În incidentul rutier au fost implicate 3 v ...
Azi, 30 mai, în jurul orei 11:00, s-a produs o tamponare violentă între 2 autoturisme în zona Monumentului Eroilor de la Păuliș.
În urma accidentului au rezultat 4 victime, dintre ...
În urma unui accident rutier produs recent în municipiu, 4 copaci din specia Tilia tomentosa (Tei argintiu) din aliniamentul de arbori de pe Bvd. Revoluției, sensul de mers spre Palatul Administrativ, a ...
Universitatea de Vest din Timișoara pune la dispoziția elevilor din întreaga țară, în mod gratuit, servicii permanente de consiliere individuală în carieră.
Platforma YTM este o plat ...
DRDP Timişoara face angajări pentru Agențiile de Control și Încasare Nădlac II și Vărșand.
Sunt vacante 3 posturi de controlor trafic la Nădlac II și 1 post la Vărșand. Sunt necesa ...
În această dimineață (28 mai), în jurul orei 06:30, un grav accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un autotren s-a produs pe DN1, lângă localitatea bihoreană Uileacu ...
În această seară (27 mai), puțin înainte de ora 18:00, la Gurahonț a avut loc un accident de circulație ciudat.
Din primele informații, un bolovan a căzut de pe un versant pe o mașină pe care a ...
Miercuri după-amiaza, în jurul orei 18:15, a avut loc un accident rutier în localitatea Săvârșin.
În incidentul rutier au fost implicate un autocamion și un autoturism.
...
În această dimineață, în jurul orei 09:40 în localitatea Cicir s-a produs o tamponare între un autoturism și o camionetă.
În urma accidentului rutier, a rezultat o victim ...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că o autoutilitară a lovit parapetul medial, răsturnând-se pe a doua bandă pe autostrada A1 pe sensul Deva – N ...
Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, este astăzi (20 mai), la Timişoara, unde reprezintă Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România la a doua reuniune a Comitetului de Monit ...
Azi, 20 mai, puțin înainte de ora 13.00, o mașină s-a răsturnat la intrarea în orașul Ineu, în zona firmei Aptiv.
În urma accidentului au rezultat 2 victime conștiente: un băr ...
Stadiul lucrării la Varianta de Ocolire Arad Est, unde DRDP Timișoara asigură supervizarea proiectului, este de aproape 44%.
În ultima perioadă, au fost executate următoarele lucrări de drum: de ...
Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi a aterizat forțat duminică, 19.05.2024, informează presa iraniană preluată de Reuters.
Elicopterul în care se af ...
Sâmbătă seara, 18 mai, în juryl orei 21.25, s-a produs un accident rutier în localitatea arădeană Șepreuș.
În urma evenimentului au rezultat 2 victime: șoferul autoturismului, ...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că în această dimineață (18 mai), în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, bloc&a ...
Vineri seara, 17 mai, în jurul orei 22:05, pe strada Voinicilor, din Arad, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite din cercetări, a avut loc un accident mortal.
Un tânăr de 26 de ani ...
În această seară (5 iunie) în Șimand s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme.
Au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenț ...
Alegerile locale și europarlamentare au loc pe 9 iunie 2024. Pentru activitatea desfășurată vor fi acordate indemnizații care pot ajunge la 730 de lei/zi în cazul președinților și l ...
Au fost efectuate primele rețineri în dosarul în care mai mulți foști angajați din MAI sunt acuzați de trafic de migranți.
Firmele deținute de grupare aduceau străini ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
Azi dimineață (6 iunie), în jurul orei 08:30 o mașină s-a răsturnat în afara părtii carosabile la coborârea de pe podul Decebal în apropierea intrării în ștr ...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi (6 iunie), se vor efectua o serie de lucrări care impun restricții de circulație, astfel:
& ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...
Consiliul Județean este criticat de Primăria din Moneasa, condusă de un primar PSD, pentru că nu ar fi investit suficient în comună. În realitate, Consiliul Județean, condus de ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.