Odată cu creșterea salariului minim, programată pentru începutul anului viitor, va crește, în mod automat, și suma ce trebuie plătită la Fisc de persoanele ce nu au venituri și care vor să se asigure opțional la sănătate.
Asigurarea anuală voluntară reprezintă, potrivit Codului fiscal, 10% din valoarea a șase salarii minime brute. Asta înseamnă că, ținând cont de faptul că salariul minim va crește, de la 1 ianuarie, la 2.550 de lei, valoarea de plată pentru asigurarea voluntară se va majora în consecință.
Astfel, ținând cont de faptul că, de la începutului lui 2022, valoarea salariului minim va fi de 2.550 de lei, cei ce vor dori să se asigure la sănătate vor trebui să plătească, din ianuarie, 10% din 15.300 (2.550 x 6), adică 1.530 de lei. Valoarea de plată pentru acest an este de 1.380 de lei.
Cei fără venituri ce doresc să plătească CASS și să fie asigurați, timp de un an, în sistemul sanitar public pot depune oricând declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.
Conform Codului fiscal, asigurarea intră în vigoare în momentul depunerii declarației, dar este necesară și încheierea unui contract de asigurare la casa de sănătate.
Sursa:wall-street.ro