Rezultatele parțiale arată că formațiunea politică a lui Vladimir Putin, Rusia Unită, a câștigat 45 % din sufragii la alegerile parlamentare, potrivit BBC.
Numeroase voci contestă desfășurarea scurtinului acuzând fraude majore.
Un membru al partidului Rusia Unită a spus în piața din Moscova, in fața mulțimii adunate, că alegerile au fost câștigate onest. De altfel, partidul lui Putin și-a revendicat victoria după doar câteva ore de la închiderea urnelor.
Deși potrivit rezultatelor pațiale se află pe primul loc în alegerile parlamentare, formațiunea politică a pierdut 9 procente față de alegerile din 2016. Un posibil motiv pentru scăderea încrederii ar putea fi acuzațiile de corupție și încarcerarea lui Alexei Navalny, critic al Kremlinului.
Sursa:europafm.ro