Spectacol mai rar întâlnit pe stadioane cum s-a întâmplat la meciul de fotbal dintre UTA și FC Botoșani, contând pentru etapa a 3-a din play-out-ul Superligii de fotbal.
În jur de 5.000 de copii, dintre care unii de doar 6-7 anișori, au creat o atmosferă de vis pe stadionul Francisc Neuman, după ce unii diriguitori cu capete înguste din fotbalul românesc au interzis timp de 4 etape accesul spectatorilor la meciurile UTA-ei de pe teren propriu!
Nu voi intra în detalii despre motivul suspendării, pentru că sunt convins că toții iubitorii Bătrânei Doamne îl cunosc, dar prin momentul petrecut vineri seara la Arad, s-a demonstrat pentru a nu știu câta oară că atunci când ți se pun bariere de tot felul, mai puțin sau mai mult drepte, iubirea pentru o idee, pentru o stare de spirit va învinge întotdeauna!
Marea de copii de vineri seara, dintre care unii nici n-au visat că vor pătrunde pe ”Arena Viselor” din Arad, reprezintă o doză de optimism pentru viitorul fotbalului arădean, dar și românesc, căci acești micuți au demonstrat că poți fi fan și fără bătăi, înjurături sau jigniri!
În seara zilei de vineri, 5 aprilie, pe stadionul Francisc Neuman am asistat la o poveste pe viu, în care recunosc că mi-au dat lacrimile atât mie cât și altor colegi de breaslă, căci am avut șansa să fiu părtaș la o seară unică, magnifică, care ar trebui să dea de gândit tuturor celor ce sunt implicați în fenomenul fotbalistic și nu numai.
Dacă nu mă înșel cu această ocazie aceasta s-a născut un record național privind mulțimea copiilor care au fost prezenți într-un meci de Superligă. E adevărat pe Arena Națională, nu cu mult timp în urmă, au fost prezenți 20.000 de copii la o partidă a reprezentativei României, ceea ce mi se pare puțin la nivel de țară față de ceea ce s-a întâmplat la Arad la un meci de campionat. Iar dacă vorbim de comparații, cred că este o diferență de la cer la pământ față de audiența de la meciul lui Dinamo cu Petrolul, în care de abia s-au strâns vreo 350 de puști.
Despre partidă nu sunt prea multe de spus, evoluția echipei gazdă fiind mult sub cea a copiilor care au susținut-o cu frenezie dar, importante sunt cele 3 puncte obținute în stil italian care o propulsează deocamdată pe primul loc în play-out.
Am avut câteodată impresia că jucătorii UTA-ei au fost copleșiți de dragostea arătată de picii din tribune și, din dorința de a răsplăti-o, au făcut câteodată erori copilărești care puteau fi taxate de un adversar mai valoros.
În ideea că mereu am susținut un pact de neagresiune între diriguitorii UTA-ei și Suporter Club Arad, doresc să-i felicit atât pe cei din conducerea clubului pentru mobilizarea făcută în aducerea copiilor la stadion, dar și pe suporteri care și-au trimis copiii mai mari care au însufleți frumoasa gașcă de copiii ai Aradului.
”E-o lume minunată în care veți găsi Numai copii O lume cu mult soare si mii de jucării Pentru copii În lumea cu povești si flori veți întâlni Numai copii Și-o lume a inocenței păstrați-o orice ar fi Pentru copii”,
spun versurile minunate ale cântecului regretatului Mihai Constantinescu, versuri cântate de copii la ieșirea de pe stadion!
Aradul respiră fotbal!
FOTO: Lucian Ciobanu

În data de 23.04.2024, în jurul orei 01:35, un echipaj de ordine publică din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad ce patrula în zona străzii Banu Mărăcine, a identificat un autoturi ...
Noul sediu al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu" Arad, a fost inaugurat, în prezența oficialităților Aradului.
Iustin Cionca, președintele Consiliului Jude ...
În ultimele weekend, polițiștii rutieri arădeni au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente cu consecințe grave, precum și pentru conștientizarea, de către par ...
Magazinele PPC Energie din judeţele Timiş, Caraş–Severin, Arad şi Hunedoara vor fi închise miercuri, 1 Mai 2024, respectiv în intervalul 3-6 mai, în perioada Paștelui, zile libere legale ...
Delegația politică a fost condusă de Miao Yanhong și a discutat crearea unui grup de lucru care să pregătească pentru anul viitor programul prin care Aradul să fie promovat în Hainan, iar Hainanul &ici ...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, 29 aprilie, începând cu ora 20:00, se vor deplasa 5 transporturi agabaritice care vor străbate județ ...
Din punct de vedere al infracționalității sesizate, la nivelul județului Arad, au fost înregistrate 1.839 de fapte, dintre care 989 de infracțiuni judiciare, 247 de natură economico-financiară și 603 d ...
S.C. RECONS S.A. ARAD, prin serviciul Parcări de Reședință, aduce la cunoștință că din data de 07.05.2024 începe preluarea și înregistrarea de documente pentru licitatii privind parcările ...
Sâmbătă, 27 aprilie, polițiștii orașului Sebiș au depistat un bărbat de 52 de ani, din Bârsa, în timp ce conducea un autoturism în Cuied. Testare cu aparatul alcooltest a indicat o &ic ...
Un lac de o culoare deosebită, situat în comuna Bačka Topola din Serbia a devenit anul acesta una dintre cele mai interesante destinaţii din Voivodina, unde se adună turiştii din întreaga ţară, da ...
Băncile sunt obligate pentru toate tipurile de credite să demonstreze că au încercat restructurarea datoriilor care înregistrează întârzieri la plată mai mari de 90 de zile. Măsurile de ...
Astăzi, 29 aprilie, între orele 12 – 21 pe autostrada A1 km 540 – km 560, Arad – Pecica, se execută lucrări de reparații la partea carosabilă.
Se circulă pe banda 2. Banda 1 ș ...
Preșcolari, elevi de toate vârstele, chiar și părinții și bunicii unora dintre ei s-au întâlnit săptămână trecută cu polițiștii Biroului Siguranță Școlară.
Aproximativ ...
În sâmbăta dinaintea Floriilor, în municipiul și județul Arad au fost organizate mai multe acțiuni de amploare, pentru descurajarea fenomenului infracțional și impunerea respectării legisla ...
Sute de pacienți și cadre medicale din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad au avut, în ultimele două dimineți, cel puțin un motiv de a zâmbi. Studenții români și străini ai ...
Mădălina Stanca, o sportivă de 20 de ani din Timișoara a participat în acest weekend la Campionatul Balcanic de Culturism și Fitness, unde a obținut de două ori locul I la categoria Bikini fitness (locu ...
În urma investigațiilor polițiștilor Serviciului Județean Poliția Transporturi, a fost identificat și depistat un tânăr de 17 ani, din județul Bihor.
Din cercetări, a reieșit că, &ici ...
Duminică, în jurul orei 13:30, a izbucnit un incendiu la un adăpost de animale din localitatea Vladimirescu.
La incident intervin pompierii militari ai Detașamentului Arad cu două autospeciale de ...
Rețele Electrice Banat a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul ...
Se întâmpla în vara anului 1898 că Aradul era zguduit de un mare scandal de delapidare. O sumă colosală, de 800.000 de franci a fost furată de funcționarul Krivány János, casier ...
Rețele Electrice Banat a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul ...
În data de 23 aprilie, în jurul orei 01:35, un echipaj de ordine publică din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad ce patrula în zona străzii Banu Mărăcine, a identificat un autoturi ...
La data de 26 aprilie, în cultura grâului de toamnă, conținutul de umiditate pe adâncimea de sol 0-100 cm prezintă valori scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică moderată și put ...
Luni 29.04.2024 Zona Ind. VEST-STR.I, II Zona Ind. VEST, Zona IND.VEST-ST.III, Zona IND.N-VEST-SIII, Zona IND.VEST-STR.IV, I Zona IND. VEST, I Zona IND.N-VEST, Stefan Tenetchi, Calea Aurel Vlaicu, IV Zona IND. ...
În dimineața zilei de 25 aprilie., polițiștii municipiului Arad au desfășurat o acțiune de amploare, în zonele aglomerate, piețe, precum și pe șoselele din zona urbană și rurală, pentru preve ...
La data de 9 aprilie a.c., în jurul orei 18:40, în cadrul unei acțiuni, polițiștii Biroului Rutier au oprit un autoturism (n.r.-marca Ferrari) condus de un arădean de 37 de ani, pe Calea Radnei.
&nb ...
De o bună vreme încoace suporterii Bătrânei Doamne nu au mai stat atât de liniștiți în ultimele etape ale campionatului, căci cu 3 runde înainte de finalul competiției, UTA este s ...
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au depistat, în municipiu, un cetățean sirian, de 67 de ani, căutat de autoritățile maghiare pentru săvârșirea de infracțiuni din sfera corupț ...
PNL Arad regretă trecerea în neființă a prof. univ. dr. Corneliu Pădurean. Prin contribuția sa ca profesor și istoric, ca intelectual preocupat de trecutul, prezentul și viitorul Aradului, Corneli ...
Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor.
&nbs ...
Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...
Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului.
&nb ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...
Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...
Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.