Parlamentul European a adoptat joi, 24 iunie, un raport prin care le cere celor 27 de state membre ale Uniunii Europene să garanteze accesul femeilor la avort, supus unor legi extrem de restrictive în unele state membre, şi să asigure în acelaşi timp accesul la "o contracepţie de calitate şi la preţuri accesibile", relatează AFP.
Raportul Matic prevede că și bărbații pot naște și că avortul e drept fundamental al omului. Este vorba "de un pilon fundamental al drepturilor femeilor şi al egalităţii de gen", care "nu poate fi în niciun fel redus sau retras", insistă rezoluţia, adoptată cu 378 de voturi ”pentru”, 255 ”împotrivă” şi 42 de abţineri.
Cei doi europarlamentari arădeni au votat diferit. Astfel în timp ce Gheorghe Falcă a votat împotrivă, reprezentantul USR PLUS, Vlad-Marius Botoș, a votat în favoarea raportului Matic, care de altfel a fost adoptat.