Pompierii arădeni au intervenit în cursul serii de marţi de un incendiu care s-a declanşat la o casă particulară de pe strada Clujului, din municipiul Arad.
La locul incendiului s-au deplasat 13 subofiţeri şi un ofiţer, cu patru autospeciale, inclusiv una pentru descarcerare uşoară.
Două victime au fost evacuate, care nu prezentau arsuri, au fost preluate de echipajul SMURD pentru investigații.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la acoperis cu posibilitatea de propagare la construcțiile invecinate.
Pompierii au reuşit stingerea incendiului fără ca acesta să se propage la construcţiile vecine urmând să se stabilească cauzele care au dus la declanşarea acestuia.
Pompierii arădeni au intervenit în cursul serii de marţi de un incendiu care s-a declanşat la o casă particulară de pe strada Clujului, din municipiul Arad.
La locul incendiului s-au deplasat 13 subofiţeri şi un ofiţer, cu patru autospeciale, inclusiv una pentru descarcerare uşoară.
Două victime au fost evacuate, care nu prezentau arsuri, au fost preluate de echipajul SMURD pentru investigații.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la acoperis cu posibilitatea de propagare la construcțiile invecinate.
Pompierii au reuşit stingerea incendiului fără ca acesta să se propage la construcţiile vecine urmând să se stabilească cauzele care au dus la declanşarea acestuia.
În această seară (5 iunie) în Șimand s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme.
Au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Chișineu-Criș c ...
În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un autovehicul ce se a ...
Azi dimineață (4 iunie), în jurul orei 09:00 s-a produs o tamponare între 2 mașini în localitatea Galșa în urma căreia au rezultat 2 victime incarcerate.
La locul accidentului s ...
Un accident rutier s-a produs azi dimineață (4 iunie), în jurul orei 08:40, pe DN 67C – Transalpina, între Șugag și Mărtinie.
Este vorba despre două autovehicule implicate, două perso ...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe autostrada A1 Sibiu-Deva, la kilometrul 341, pe sensul către Sibiu, în zona localității Turdaș, județul Huned ...
Sâmbătă în jurul orei 15:00 a avut loc un accident destul de stupid putem spune cu victime. Mai exact, un conducător auto, a intrat cu mașina în poarta curții, iar acesta în urma impact ...
Azi, 30 mai, în jurul orei 11:00, s-a produs o tamponare violentă între 2 autoturisme în zona Monumentului Eroilor de la Păuliș.
În urma accidentului au rezultat 4 victime, dintre ...
În cadrul acțiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii Serviciului de Inves ...
Miercuri, 29 mai 2024, pompierii militari arădeni au desfășurat un amplu exercițiu de cooperare de nivel tactic-județean, simulând un incendiu de proporții în zona de pădure din apropierea orașul ...
Intervin pompierii militari ai Detașamentului Arad cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
Incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul acoperișului an ...
În acest sfârșit de săptămână (24 – 26 mai), pompierii militari au acționat pentru gestionarea optimă a celor 86 situații de urgență produse la nivelul județului Arad. Majoritatea a ...
Un incendiu a izbucnit duminică în jurul amiezii, la o casă din cartierul Micălacă de pe strada Renașterii.
La incident intervin pompierii militari ai Detașamentului Arad cu două autospeciale de stinge ...
Rețele Electrice Banat a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul ...
Azi, 24 mai, la orele amiezii, a izbucnit un incendiu puternic la o anexă gospodărească de pe strada Șezătorii din Arad.
Au intervenit pompierii Detașamentului Arad cu două autospeciale de stingere, ...
Un incendiu a izbucnit în această seară (23 mai) la o casă situate pe strada Colonel Stefan Rene Mihailescu din Arad.
Au intervenit pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Arad cu două a ...
Pompierii arădeni au fost sesizați în această dimineață despre un posibil incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul 2 al unui bloc de locuințe situate pe Calea Romanilor din Arad.
&nbs ...
Miercuri după-amiaza, în jurul orei 18:15, a avut loc un accident rutier în localitatea Săvârșin.
În incidentul rutier au fost implicate un autocamion și un autoturism.
...
În seara zilei de marți, 21 mai, în jurul orei 21:30, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale, a ...
Azi, 20 mai, puțin înainte de ora 13.00, o mașină s-a răsturnat la intrarea în orașul Ineu, în zona firmei Aptiv.
În urma accidentului au rezultat 2 victime conștiente: un băr ...
În acest sfârșit de săptămână (17 – 19 mai), pompierii militari au acționat pentru gestionarea optimă a celor 101 situații de urgență produse la nivelul județului Arad. Majoritatea ...
Sâmbătă seara, 18 mai, în juryl orei 21.25, s-a produs un accident rutier în localitatea arădeană Șepreuș.
În urma evenimentului au rezultat 2 victime: șoferul autoturismului, ...
Azi după masă (17 mai), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier la ieșirea din Horia spre Șiria în care au fost implicate 3 autoturisme.
În urma coliziunii au rezultat 5 vic ...
În această după-amiază (16 mai), în jurul orei 17:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodăreasc ...
Azi, 16 mai, în jurul orei 11:00 a izbucnit un incendiu la o casă de pe strada Elena Ghiba Birta din Arad.
Au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială de stingere cu a ...
Rețele Electrice Banat a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul ...
În perioada minivacanței prilejuite de Ziua Internațională a Muncii și Paștele Ortodox (01 – 06 mai), peste 130 de pompieri arădeni s-au aflat zilnic la datorie, pentru asigurarea protecției și s ...
Luni noaptea spre marți, în jurul orei 00:30, a avut loc un accident grav la intersecția străzilor A. Șaguna cu Kogălniceanu. În incidentul rutier au fost implicate 2 autoturisme, care au fost grav ...
Coca-Cola HBC România, liderul pieţei de băuturi răcoritoare, a înregistrat în primul trimestru o scădere a volumelor cu peste 10% (low-double digits), declin condus de categoriile de băuturi ...
În această seară (5 iunie) în Șimand s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme.
Au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenț ...
Alegerile locale și europarlamentare au loc pe 9 iunie 2024. Pentru activitatea desfășurată vor fi acordate indemnizații care pot ajunge la 730 de lei/zi în cazul președinților și l ...
Au fost efectuate primele rețineri în dosarul în care mai mulți foști angajați din MAI sunt acuzați de trafic de migranți.
Firmele deținute de grupare aduceau străini ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
Azi dimineață (6 iunie), în jurul orei 08:30 o mașină s-a răsturnat în afara părtii carosabile la coborârea de pe podul Decebal în apropierea intrării în ștr ...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi (6 iunie), se vor efectua o serie de lucrări care impun restricții de circulație, astfel:
& ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...
Consiliul Județean este criticat de Primăria din Moneasa, condusă de un primar PSD, pentru că nu ar fi investit suficient în comună. În realitate, Consiliul Județean, condus de ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.