În cursul nopții de joi spre vineri, 13 decembrie pompierii arădeni s-au deplasat pe Calea Aurel Vlaicu, unde Biserica Betel a luat foc. AFLĂ detalii
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta violent și cu degajări mari de fum. Se pare că Biserica a fost recent renovată.
UPDATE: ” În momentul sosirii echipajelor de intervenție incendiul se manifesta în interior, posibilitatea de propagarea la întreaga construcție, cu degajări mari de fum. A fost localizat în limitele găsite fără a se extinde la restul construcției. A ars doar mobilierul depozitat în mijlocul bisericii. Cauza probabila "jar sau scântei provenite de la un aparat de sudat sau tăiat" a precizat maiorul Pleșca George, ISU Arad.
”Incendiul se manifestă în interiorul Bisericii cu degajări mari de fum” a precizat maiorul George Pleșca, purtător de cuvânt al ISU Arad.
S-a intervenit cu Detașamentul Arad, care a acționat cu două autospeciale de stingere, o autospecială de lucru și salvare la înălțimi, o ambulanță SMURD și o autospecială, iar pompierii au reușit să stingă focarul după ce au ridicat nacela macaralei la o înălțime de peste 20 de metri, acționând asupra acoperișului clădirii aflată în pericol de a se aprinde cu totul.
Mobilierul din interior a fost distrus în totalitate, fiind evacuat de către pompieri, ajutați de enoriași. Incendiul a fost lichidat în jurul orei 1:30 noaptea.
foto/video: ISU Arad
În cursul nopții de joi spre vineri, 13 decembrie pompierii arădeni s-au deplasat pe Calea Aurel Vlaicu, unde Biserica Betel a luat foc. AFLĂ detalii
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta violent și cu degajări mari de fum. Se pare că Biserica a fost recent renovată.
UPDATE: ” În momentul sosirii echipajelor de intervenție incendiul se manifesta în interior, posibilitatea de propagarea la întreaga construcție, cu degajări mari de fum. A fost localizat în limitele găsite fără a se extinde la restul construcției. A ars doar mobilierul depozitat în mijlocul bisericii. Cauza probabila "jar sau scântei provenite de la un aparat de sudat sau tăiat" a precizat maiorul Pleșca George, ISU Arad.
”Incendiul se manifestă în interiorul Bisericii cu degajări mari de fum” a precizat maiorul George Pleșca, purtător de cuvânt al ISU Arad.
S-a intervenit cu Detașamentul Arad, care a acționat cu două autospeciale de stingere, o autospecială de lucru și salvare la înălțimi, o ambulanță SMURD și o autospecială, iar pompierii au reușit să stingă focarul după ce au ridicat nacela macaralei la o înălțime de peste 20 de metri, acționând asupra acoperișului clădirii aflată în pericol de a se aprinde cu totul.
Mobilierul din interior a fost distrus în totalitate, fiind evacuat de către pompieri, ajutați de enoriași. Incendiul a fost lichidat în jurul orei 1:30 noaptea.
În acest sfârșit de săptămână (19.04 - 21.04.2024) la nivelul județului Arad, pompierii militari au gestionat 88 misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor și protecția c ...
Marți, 16 aprilie 2024, în jurul orei 13:30, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată și mărăciniș, &ic ...
În acest sfârșit de săptămână (12 - 14.04.2024), la nivelul județului Arad, pompierii militari au gestionat 102 misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor și protecția co ...
Trei salvatori ai Secției de Pompieri Bârzava au fost implicați duminică după masă într-o misiune de căutare a 2 motocicliști rătăciți în pădure între localitățile Văsoaia și B ...
În această dimineață, 31 martie, în jurul orei 09:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei anexe ...
În ultimul sfârșit de săptămână (22 – 24 martie) la nivelul județului Arad, pompierii militari au gestionat 85 misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor și protecț ...
În perioada 11 – 14 martie, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Vasile Goldiș" al județului Arad au efectuat 25 controale în domeniul prevenirii și ...
Marți, 05 martie, începând cu ora 08:00, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Vasile Goldiș” al judeţului Arad, sub coordonarea ofițerului special ...
În această după-amiază (1 martie), în jurul orei 14:15, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodăreas ...
Două românce erau pe lista persoanelor dispărute la incendiul care a mistuit un bloc din Valencia. Acestea locuiau la etajul 8 al turnului de 14 etaje exact deasupra apartamentului de unde a izbucnit incendi ...
În cursul zilei de vineri, 23 februarie 2024, pompierii militari arădeni au intervenit pentru a stinge și a înlătura efectele negative produse de arderile necontrolate ale vegetației uscate și măr ...
Azi dimineață, 21 februarie, în jurul orei 10:30, a izbucnit un incendiu la o casă din localitatea Sânmartin
Au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială de sti ...
În acest sfârșit de săptămână (16 – 18 februarie), la nivelul județului Arad, pompierii militari au gestionat 94 misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor și protec ...
În această seară (17 februarie) a izbucnit un incendiu la o cabană situată pe Trei Insule.
Au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Arad cu două autospeciale de stingere cu apă și sp ...
Pompierii militari ai Detașamentului Arad au intervenit luni seara (22 ianuarie) cu două autospeciale de stingere, în sprijinul pompierilor militari timișeni pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o ha ...
Vineri seara (19 ianuarie), în jurul orei 21:00, a izbucnit un incendiu la coșul de evacuare a fumului de la o casă situată pe strada Rusu Șirianu din Arad.
La fața locului ai intervenit prompt p ...
În acest sfârșit de săptămână (12 – 14 ianuarie) la nivelul județului Arad, pompierii militari au gestionat 98 misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor și protecț ...
Astăzi, 12 ianuarie, în jurul orei 12:30, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism aflat strada Ilarion Felea di ...
O tânără de 30 de ani, mamă a unui bebeluş de cinci luni, a sărit de la etajul trei al unui bloc din municipiul Iaşi, după ce locuinţa i-a fost cuprinsă de flăcări.
Incendiul a izbucnit &ic ...
În acest sfârșit de săptămână (05 – 07 ianuarie), la nivelul județului Arad, pompierii militari au gestionat 115 misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor și protec ...
Pompierii militari ai Detașamentului Arad au intervenit astăzi, 5 ianuarie, în jurul orei 12:15 cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la u ...
În perioada minivacanței de Revelion (29 decembrie 2023 – 02 ianuarie 2024) peste 130 de pompieri arădeni s-au aflat zilnic la datorie, pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor.
&nb ...
În această dimineață, 02 ianuarie, în jurul orei 06:30, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodăreas ...
În această perioadă, activitățile de control ale pompierilor au fost orientate cu precădere, la obiectivele la care s-a organizat Revelionul sau evenimente cu public numeros.
Astfel, inspectorii ...
În perioada 29 - 30.12.2023, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Vasile Goldiș” al Județului Arad au efectuat 14 controale pe linia apărării &icir ...
Opt persoane au murit și alte două au fost rănite în urma incendiului de la pensiunea Ferma Dacilor din Tohani. Citește și: Tragedie de Crăciun. Pensiunea ”Ferma Dacilor” a ars în to ...
În această dimineață, 22 decembrie, în jurul orei 07:30, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o autoutilitară afl ...
În ultimul sfârșit de săptămână (15 – 17 decembrie), la nivelul județului Arad, pompierii militari au gestionat 109 misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor și pro ...
Duminică seara, 17 decembrie, în jurul orei 18:00 a izbucnit un incendiu la un apartament situat pe strada.Mihai Eminescu din Arad.
Au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Arad cu două a ...
În această noapte, 5/6 decembrie, Detașamentul de Pompieri Arad a intervenit în localitatea Vladimirescu cu 2 autospeciale de stingere în vederea lichidării unui incendiu ce se manifesta la o an ...
Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor.
&nbs ...
Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...
Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului.
&nb ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...
Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...
Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.