În această dimineață, 31 martie, în jurul orei 09:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei anexe gospodărești de pe strada Armoniei din Arad.
Pentru misiune au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad cu două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi și o autospecială pentru descarcerare. La locul evenimentului a fost alocată și o ambulanță SAJ.
La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta violent, prin ardere generalizată la nivelul acoperișului anexei, pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați cu posibilitate de extindere la casa de locuit, lipită de aceasta.
Incendiul a fost localizat și lichidat prompt, în limitele găsite, reducând astfel pagubele materiale.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic generat de coșul de fum amplasat necorespunzător față de materialele combustibile.
Sursa: ISU Arad