CEX al PSD a decis vineri să o remanieze pe Ana Birchall din funcția de ministru al Justiției. În locul ei a fost propusă Dana Gârbovan, care a şi acceptat propunerea.
Dana Gârbovan este președintele UNJR, susținător al modificărilor aduse de PSD la legile justiției.
Premierul Viorica Dăncilă, lider al Pardidului Social Democrat, a făcut mai multe schimbări în Guvern de când a fost aleasă lider al partidului, iar în urma CExN-ului de vineri, Dana Gârbovan este noul ministru al Justiţiei.
Se pare că Liderul PSD nu se opreşte aici, Dăncilă a vorbit și despre alte posibile remanieri.
S-ar putea să mai fac și alte modificări acolo unde lucrurile nu vor merge bine. Desigur că va trebui să remaniez și să aduc alte persoane care vor face performanță. Nu am un orizont de timp pentru că dacă sunt miniștri care nu își țin promisiunile făcute sau nu își respectă programul de guvernare atunci este normal să iau decizii imediate și să nu aștept mai mult timp pentru că așa am stabilit public”, a precizat Viorica Dăncilă, potrivit Antena3.
Nici Mihai Fifor (cel care-i ţinea umbrela într-un slugărnicism dus la rang de artă) nu stă rău, acesta este nominalizat pentru a prelua portofoliul Internelor, după ce a deţinut interimar această funcţie.