Sâmbătă, de la ora 13:00, pe „Motorul”. UTA dispută primul meci al sezonului competițional 2019-2020. Adversar este Dunărea Călărași, echipă retrogradată din prima ligă. După plecarea aproape întregului lot și a antrenorului Dan Alexa, Călărașiul s-a „refăcut” sub comanda lui Cristian Pustai, ajutat pe bancă de arădeanul Cristi Todea, care ocupă funcția de secund.
La conferința de presă premergătoare meciului au luat parte antrenorul Laszlo Balint și jucătorii Ciprian Rus și Marius Tomozei, foști colegi în trecut chiar la Dunărea Călărași.
„Suntem în fața unui debut de sezon, probabil cel mai frumos din istoria Ligii a 2-a, totodată și cel mai greu. Și nu este doar opinia mea, ci și a multor oameni din fotbalul românesc. Se aliniază la start multe echipe cu tradiție, cu forță sportivă și financiară. UTA este una dintre echipele care sper să emită pretenții. În primul rând prin evoluția echipei și tocmai de aceea știm că este o responsabilitate pe umerii noștri, dar eu cred că suntem pregătiți. Am făcut o campanie de transferuri, cred eu, destul de bună pentru acest nivel. În plus, am parcurs niște etape bune în toată această perioadă de pregătire și așteptăm cu încredere acest debut de sezon. Știm că nu va fi ușor, mai ales că primul meci îl vom disputa pe propriul teren, în compania unui adversar care sezonul trecut a evoluat în primul eșalon. Încercăm să ne uităm doar la ce am pregătit în această perioadă, la potențialul nostru și să încercăm să ne apropiem victoria în acest meci de sâmbătă, unde sper să evoluăm în fața unui stadion plin” a declarat tehnicianul Laszlo Balint, care astăzi susține, la București, examenul scris pentru Licența UEFA PRO.
Ciprian Rus, căpitan și golgheter al UTA-ei în sezonul trecut, are o concurență puternică pe post în acest sezon, chiar golgheterul Ligii a II-a, Valentin Buhăcianu. „Ne așteaptă un meci cu o echipă la care am activat și eu și Tomi (n.r. Marius Tomozei). A fost o perioadă scurtă, dar frumoasă, când am reușit să facem ceva important acolo. Sperăm să reușim și la finalul acestui sezon la UTA. Au fost schimbări majore și la ei, dar au adus jucători cu nume și un antrenor cu experiență la nivelul primei ligi. Dar, până la urmă contează ce faci pe teren. Noi credem că suntem pregătiți și fizic și mental pentru partida de sâmbătă. Cel mai mult îmi doresc să promovăm, dacă voi marca tot atâtea goluri sau mai multe, va fi un bonus. Într-adevăr, au venit mulți jucători obișnuiți cu golul, mai ales Buhăcianu. E golgheterul sezonului trecut, nu poate fi decât un plus pentru echipă. Cine joacă trebuie să-și facă treaba, avem un interes comun”
Despre meciul cu fosta sa echipă a vorbit și fundașul de bandă Marius Tomozei: „Ne așteaptă un meci dificil cu Călărașiul, dar am mare încredere în colegii mei și în staff. Ne-am pregătit foarte bine și cred că după meci ne vom bucura. Sper să avem stadionul plin, să fim încurajați și să ne bucurăm împreună de o victorie”
Ultimul duel dintre UTA și Dunărea Călărași s-a disputat pe 1 aprilie 2018 și s-a încheiat cu victoria Călărașiului pe teren propriu, 2-1. Pentru gazdele de la acea vreme au înscris Valentin Alexandru și chiar Ciprian Rus, în timp ce pentru UTA puncta Marius Curtuiuș. Din lotul de atunci al „roș-albilor”, nici un jucător nu mai evoluează la Arad, iar antrenorul Cristian Todea este secund chiar la Dunărea. Pe lângă Rus, la trupa antrenată atunci de Dan Alexa mai evoluau Cristian Pușcaș și Marius Tomozei, care au semnat în această vară cu UTA.