Meteorologii au anunțat că zăpezile și gerul își vor face din nou simțită prezența. În 2019 vremea va continua să se schimbe de la o zi la alta și ne va surprinde cu fenomene extreme. Vom trece de la temperaturi ridicate de până la 6 grade, la temperaturi cu minus de până la -15 grade. Specialiștii ne anunță că va ninge abundent și va fi viscol și în februarie, iar aprilie va veni cu temperaturi de vară.
Deja ne-am obișnuit ca vremea să se schimbe radical, iar fenomenele extreme să domine anotimpurile. Anul 2019 va fi un an al fenomenelor extreme, dictate de o creștere a temperaturii medii anuale. Altfel spus, vremea se încălzește iar vara câștigă mai multe luni.
Ianuarie a început cu temperaturi blânde dar va continua cu ger și zăpadă în toată țara. După 3 Ianuarie este posibil să vorbim despre o masă de aer rece, despre temperaturi maxime situate între -1 până la -6 grade, dar minime de la -1 până la -10 grade, iar în depresiunile din Transilvania și Moldova până la -13 grade.
De asemenea, meteorologii ne avertizează că iarnă în toată puterea cuvântului va fi și în februarie, când ne așteptăm la câteva episoade de viscol, iar stratul de zăpadă va fi consistent, inclusiv în sudul țării.
În primăvară vom vorbi de o vară timpurie, de prin luna aprilie chiar, iar în toamnă de o vară târzie. Pentru litoralul românesc, acest lucru ar putea însemna o prelungire a sezonului estival.
La toamnă ne amenință seceta prelungită. Iarna va alterna între zile cu viscol și ger și perioade cu temperaturi de primăvară. Vortexul polar va continua să schimbe agresiv anotimpurile în România.
Aerul rece polar va coborî tot mai des spre țara noastră și când va întâlni aerul umed mediteranean va duce ninsori și viscol. Vremea va influența radicali și agricultura.
Sursa: observator.tv