În atenţia proprietarilor! Clădirile cu faţadele nerefăcute vor fi supraimpozitate

Joi, 11 Octombrie, 2018 08:09 Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactia LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Joi, 11 Octombrie, 2018 08:09 Tiparire

Proprietarii clădirilor şi terenurilor neîngrjite au la dispoziţie mai puţin 3 luni de zile pentru a face demersurile necesare evitării supraimpozitării. În acest sens ei trebuie să facă dovada faptului că au demarat începerea lucrărilor de construire, renovare sau demolare a clădirilor aflate într-un stadiu avansat de degradare, repectiv că au început amenajarea terenurilor neîngrijite.

Direcţia Venituri din cadrul Primăriei Municipiului Arad reaminteşte faptul că în conformitate cu prevederile art.489 alin.(5) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru clădirile şi terenurile neîngrijite, situate în intravilan, consiliul local poate majora impozitul pe clădiri şi impozitul pe teren cu până la 500%.

În cursul acestui an, proprietarii clădirilor și terenurilor neîngrijite au fost somați, în condițiile Hotărârii Consiliului Local al municipiului Arad nr.235/10.07.2017 cu privire la aprobarea Regulamentului privind stabilirea condiţiilor de majorare a impozitului pentru clădirile/terenurile neîngrijite și terenurile agricole nelucrate timp de 2 ani consecutiv de pe raza municipiului Arad, să efectueze lucrările de întreţinere/îngrijire necesare şi să menţină în continuare clădirea/terenul în stare de întreţinere/îngrijire.

Pe baza evaluărilor din teren, a documentaţiei şi a fotografiilor efectuate, comisia de specialitate constituită în scopul inventarierii clădirilor şi terenurilor neîngrijite, a emis până la data de 15 mai 2018, aproximativ 16.000 de somaţii. Prin intermediul acestora, proprietarilor li se recomandă să facă demersurile necesare în vederea reabilitării clădirilor.

Întrucât o parte dintre aceste somaţii s-au întors la expeditor, respectiv la Direcţia Generală Poliţia Locală, Departamentul Disciplină în Construcţii şi Afişaj Stradal, s-a recurs la somaţia publică a proprietarilor care nu au fost găsiţi la domiciliile fiscale. Prima somaţie publică cuprinde o listă cu 43 de nume.

Pe toată durata lunilor octombrie şi noiembrie în municipiul Arad se desfăşoară cea de a II-a etapă de verificare a proprietarilor somaţi pentru a se vedea dacă aceştia au făcut demersuri necesare în vederea reabilitării.

Proprietarii care, până la data de 31 decembrie a acestui an, nu iau măsurile care se impun pentru efectuarea lucrărilor de întreţinere/îngrijire necesare sunt pasibili de plata unui impozit mărit începând cu data de 1 ianuarie 2019, în funcţie de procentul de degradare pe care îl prezintă clădirea pe care o au în proprietate. În aceeaşi situaţie se află şi proprietarii terenurilor neîngrijite.

Fac excepţie de la majorarea impozitului pentru clădirile/terenurile neîngrijite proprietarii care deţin autorizaţie de construire/desfiinţare valabilă, în vederea construirii/renovării/demolării/amenajării terenului şi au anunţat la Inspectoratul de Stat în Construcţii şi la autoritatea publică locală începerea lucrărilor până cel târziu la data de 31.12.2018.

Stiri asemanatoare

Percheziții domiciliare la 22 de adrese din județul Arad ale mai multor suspecți de trafic de droguri. Șapte persoane au fost reținute

Marti, 27 Mai, 2025 09:38

Percheziții domiciliare la 22 de adrese din județul Arad ale mai multor suspecți de trafic de droguri. Șapte persoane au fost reținute

Luni, 26 mai 2025, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată ...

Un șofer de 18 ani a omorât doi oameni care mergeau pe lângă șosea

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 08:20

Un șofer de 18 ani a omorât doi oameni care mergeau pe lângă șosea

Un tragic accident rutier care s-a soldat cu moartea a doi oameni s-a petrecut vineri seara în comuna doljeană Ostroveni, sat Lișteava.   La fața locului, pe DN 55, polițiști di ...

Ultimele zile ale lui 2024 la UVVG au fost dedicate Galei Premiilor Academice

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 12:41

Ultimele zile ale lui 2024 la UVVG au fost dedicate Galei Premiilor Academice

Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" din Arad a organizat seara trecută Gala Premiilor Academice UVVG, un eveniment dedicat recunoașterii meritelor și a efortului depus de membrii marii fami ...

Mașină în flăcări în Micălaca

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 18:49

Mașină în flăcări în Micălaca

Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.   La sosirea echipajului de in ...

Deși suntem în spațiul Schengen, MAI a început controalele aleatorii în zona de frontieră din a treia zi de liberă trecere

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 16:54

Deși suntem în spațiul Schengen, MAI a început controalele aleatorii în zona de frontieră din a treia zi de liberă trecere

Miercuri dimineața, Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, respectiv Poliția Română, Poliția de Frontieră și Jandarmeria Română, a derulat controale în pro ...

Pericol de explozie pe calea ferată. Circulația feroviară întreruptă timp de aproape 6 ore

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 08:47

Pericol de explozie pe calea ferată. Circulația feroviară întreruptă timp de aproape 6 ore

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, vineri, începând cu ora 15:38, traficul feroviar a fost întrerupt în zona HM Albești Târna ...

România închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres

Joi, 02 Ianuarie, 2025 10:56

România închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres

În total, România a închis anul 2024 cu aproape 201 de kilometri noi de autostradă și drum expres, dintre care, cei mai mulți – 102 km, pe Autostrada Moldovei A7. ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Câte zile libere și minivacanțe vor avea românii în 2025! Calendarul complet

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 16:09

Câte zile libere și minivacanțe vor avea românii în 2025! Calendarul complet

În 2025, angajații din România vor beneficia de 17 zile libere legale, dintre care 13 vor cădea în timpul săptămânii și 4 vor fi în weekend. Un aspect remarcabi ...

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

Miercuri, 05 Iunie, 2024 15:48

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...

Studenții au reducere pe tren din 1 ianuarie 2025 doar în anumite condiții. Anunțul făcut de CFR Călători

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 09:26

Studenții au reducere pe tren din 1 ianuarie 2025 doar în anumite condiții. Anunțul făcut de CFR Călători

Prin art. XXIX alin. (1) al Ordonanței de Urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024 publicată în Monitorul Oficial nr. 1334 din 31 decembrie 2024, în anul 2025, prin derogare de la pr ...

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 11:15

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

În intervalul 17 octombrie (ora 16.00) - 18 octombrie (ora 8.00),  străzile Păstorului, Lipovei și Prutului vor fi tranzitate de câteva transporturi agabaritice constând ...

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 10:56

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei Ora 09.30 o mașină s-a răsturnat între Dezna și Buhani.   În urma accidentului au rezultat 2 victime incarcerate conști ...

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Marti, 15 Octombrie, 2024 10:49

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Începând cu această săptămână, în municipiul Arad se desfășoară programul de colectare gratuită a biodeșeurilor provenite din grădini și parcuri și a deșeuril ...

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.