Doi deputați PNL au o propunere foarte bună în ceea ce privesc alocațiile copiilor, care sunt foarte mici în România, însă posibil ca această propunere să nu fie aprobată de Senat.
Deputații PNL au propus ca de la 1 ianuarie 2019, toți copiii cu vârsta de până în 2 ani să primească alocație în valoare de 300 lei, în timp ce alocația copiilor cu vârste cuprinse între 2- 18 ani să fie de 150 lei.
Propunerea celor din PNL este foarte bună, însă ne așteptăm ca din partea altor partide să apară "piedici". Din nefericire România se află pe ultimul loc în ceea ce privește cuantumul alocației pentru copii .
În alte țări alocația copiilor pornește de la peste 100 de euro iar în România alocația unui copil nu depășește 18 euro, bani cu care părinții nu reușesc să acopere necesarul unui copil .
Proiectul a fost depus la Camera Deputaților iar Senatul este cameră decizională în ceea ce privește acest proiect care poate fi un mare ajutor pentru români.