Potrivit ANM vă prezentăm în intervalul IULIE–SEPTEMBRIE 2018, cum va fi vremea în România. Estimările sezoniere prezentate au un grad de realizare de aproximativ 60%. Este estimată distribuția temperaturilor medii lunare, precum și distribuția cantităților lunare de precipitații, iar fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs, notează ANM.
Iulie 2018
Temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate de cât normal, în deosebi în regiunile sudice, sud – estice și vestice. Vor fi temperaturi medii chiar și cu 6 grade mai ridicate decât cele normale perioadei. Cantitățile totale lunare de precipitații se vor situa sub mediile climatologice în toate regiunile, deficitul cel mai pronunțat fiind de așteptat în sud – est și sud.
August 2018
În luna august 2018 temperatura aerului va avea valori peste norma climatologică, cu peste 6-7 grade, în cea mai mare partea țării. Precipitațiile totale lunare vor fi, în general, deficitare. Este posibilă şi seceta.
Septembrie 2018
Temperatura aerului va avea valori apropiate de media multianuală în nord și centru și mai ridicate în restul teritoriului. Precipitațiile totale lunare vor fi apropiate de normal în regiunile nordice și centrale și vor fi deficitare în rest.
sursa: evz.ro