Centura Aradului, aflată în administratea Ministerului Transporturilor, s-a transformat într-un teren minat după ultimul episod de vreme rea. Gropile din asfalt au devenit adevărate cratere care pun în pericol viaţa conducătorilor auto iar cei care tranzitează şoseaua, sunt nevoiţi să circule cu viteză mică şi atenşie sporită, pentru a nu-şi rupe roţile. Şoseaua a fost cârpită de către CNAIR de nenumărate ori însă craterele continuă să apară şi să devină din ce în ce mai adânci şi mai periculoase.
După ce o filmare în care muncitorii CNAIR bătuceau asfaltul cu un butuc de lemn, a devenit virală pe internet şi mai apoi preluată de toată mass media din ţară, jurnaliştii Ghidului Arădean au reuşit să surprindă noi imagini scandaloase care arată că totuşi, există loc de şi mai rău.
Noua filmare a fost realizată joi, 29 martie, pe strada Ştefan Teneţchi din cartierul Gai, în apropierea intersecţiei cu strada Poetului şi arată lucrările de mântuială executate de către o echipă CNAIR.
În craterele din asfalt a fost turnată o mixtură asfaltică rece, adusă la faţa locului în saci de nailon. Muncitorii au cărat cu roaba mixtura asfaltică pe care au aruncat-o pur şi simplu în gropile pline cu noroi. Şi, pentru că butucul de lemn cu care tasau asfaltul în urmă cu câteva săptămâni, le-a creeat o mulţime de probleme, reprezentanţii CNAIR au decis ca de această dată, tasarea să o facă vehiculele, la trecerea peste asfalt.
Rezultatul? Gropi pe jumătate asfaltate şi bani aruncaţi în vânt, pe lucrări de mântuială!
Reprezentanţii CNAIR s-au închis în maşină la vederea aparatului de filmat şi nu au vrut să stea de vorbă cu reprezentantul Ghidului Arădean, pentru a da detalii legate de tehnica de lucru însă cu toate acestea, imaginile surprinse dovedesc bătaia de joc cu care a fost abordată lucrarea.
Întreaga cârpeală a durat câteva zeci de minute- timp destul pentru a irosi mixtura asfaltică rece a cărui preţ, depăşeşte, din informaţiile noastre, câteva sute de euro/ sac.

CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale și autostrăzi că joi, 6 iunie 2024, în intervalul orar 00:00 – 02:00 emiterea rovinietelor și peajelor poate fi îngreunată/î ...
Luni, 3 iunie, a fost depusă o ofertă pentru noul sistem electronic de tarifare al autovehiculelor care circulă pe rețeaua rutieră națională.
Contractul prevede atât servicii de dezvoltare și ...
În urma verificării stării drumului de către o comisie formată din reprezentanții CNAIR (inclusiv de la DRDP Craiova și SDNT Târgu Jiu), a fost luată decizia redeschiderii circulației rutiere pe ...
Primăria Municipiului Arad informează că în cursul acestei nopți, 24 spre 25 mai 2024, se vor defășura lucrări de asfaltare a sensului giratoriu în zona Subcetate, iar circulatia va fi &icir ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului maghiar ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a făcut un pas important pentru echipele care se ocupă de intervențiile de întreținere pe rețeaua națională de drumuri.
As ...
A început așternerea covorului asfaltic pe tronsonul de drum dintre Bocsig (de la intersecția cu DN 79) și Beliu. Pe acest tronson se realizează legătura cu nordul județului, zona Beliu-Hășmaș-Cărand ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis marți, 23 aprilie, la Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) documentația pentru contractul necesar construcției Al ...
Consiliul Județean a început asfaltarea drumului Mâsca-Măderat-Arăneag! Se lucrează intens, cu mai multe utilaje, atât la asfaltarea drumului, cât și la montarea de podețe și amenajare ...
Începând de joi, 11.04.2024 până vineri, 10.05.2024, traficul va fi restricționat pe strada Eugen Popa, tronsonul cuprins între Podul Rutier Micălaca și sensul giratoriu din interse ...
Aprox. 200 km de covoare asfaltice nou-nouțe, realizate în ultimii ani, se adaugă la cele 644 km de drumuri județene modernizate de Consiliul Județean Arad. Lor li se vor adăuga, anul acesta, î ...
La Nădlac II, coloana de camioane măsoară nu mai puțin de 13 km la intrarea în Ungaria, iar timpii de așteptare sunt de 240 de minute, deşi sunt deschise cinci artere, deschise de luni seara de la ora 23 ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a emis, la finele lunii martie, decizia de expropriere pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrăr ...
Joi, 28 martie, a fost dat în circulație încă un drum de mare viteză, DEx16 (Centura Oradea – A3) cu o lungime de 19 km, care a costat 546 de milioane de lei (fără TVA) și a fost finanțat pr ...
Traficul de automarfare prin punctele de trecere a frontierei spre Ungaria este foarte intens în acest moment, mai ales pe sensul de ieșire din țară, unde timpii de așteptare sunt crescuți, în speci ...
În această dimineață, 27 martie, în jurul orei 10:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism (furgonet ...
În această noapte, 25/26 martie, în jurul orei 02:30, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la terasa unui restaurant af ...
Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, spune despre lista camerelor de rovinietă, transformate în radare fixe: ”Este un Fake News. Lista aceea este cea a camerelor pentru rovinietă, c ...
CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale și autostrăzi, că începând cu data de 11.03.2024, ora 00:00, pentru o perioadă de aproximativ 3 ore, emiterea rovinietelor în punct ...
Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, și Florin Dema, primarul comunei Șimand, au vizitat astăzi șantierele deschise în comună.
„Da, construim şi la Şimand! Am promis lucrări ...
Pe sensul de intrare în țară prin punctul de frontieră Nădlac 2 (autostrada A1) CNAIR are în curs de implementare un sistem de preselecție în vederea fluidizării traficului autovehiculelor de ...
Joi, 22 februarie, au fost avizate în CTE – CNAIR studiile de fezabilitate necesare construcției a trei noi noduri rutiere pe autostrada A1 în județele Timiș și Hunedoara: Bethausen, Recaș și ...
Directorul general CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat că au fost trimise către validare documentațiile de atribuire necesare lansării procedurilor de achiziție publică pentru construcția drumului expres Arad ...
Pentru scoaterea cât mai rapidă a traficului greu din cartierul Gai, președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, susține că lucrările la drumul expres Arad-Oradea trebuie să înceapă &i ...
CNAIR a transmis luni, 5 fabruarie, spre validare la Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) documentația pentru construcția Variantei de Ocolire Timișoara Vest.
Viitoarea nouă rută (13,9 ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere informează utilizatorii rețelei naționale de drumuri și autostrăzi din România că se suspendă emiterea rovinietelor și a peajelor prin int ...
Președintele Consiliului Județean Arad Iustin Cionca a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre investițiile prin programul Anghel Saligny și despre colaborarea cu parlamentarii.
„Marile p ...
CNAIR informează utilizatorii rețelei naționale de drumuri naționale și autostrăzi din România că începând de azi, 10 ianuarie 2024 se suspendă temporar emiterea peajelor în punctele ...
CNAIR informează conducătorii auto că în zilele de duminică 31 decembrie 2023, luni 1 ianuarie 2024 și marți 2 ianuarie 2024 (Anul Nou și ziua premergătoare), se introduc restricții de tonaj pe u ...
Se pare că de Crăciun, Moșul da drumul la circulație pe centură în zona Micălaca, și se va circula pe viaductul care are o istorie contorversată. După o “luptă” de 13 ani de la înc ...
Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor.
&nbs ...
Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...
Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului.
&nb ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...
Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...
Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.