Un accident rutier pe splaiul General Praporgescu s-a produs vineri, la ora 13.30, în municipiul Arad.
Implicate au fost două autoturisme Ford, unul înmatriculat în Franţa , celălalt, o autoutilitară înmatriculată în judeţul Bihor. De vină pentru producerea incidentului este conducătorul autoutilitarei care, mergând dinspre Maranata spre Primărie, a pătruns pe contrasens şi a intrat frontal în autoturismul înmatriculat în Franţa, care circula regulamentar din sens opus.
Un martor ocular care circula în spatele autoutilitarei, a povestit pentru Ghidul Arădean că şoferul avea un comportament cel puţin ciudat. Se pare că utilitara era încărcată peste limită iar conducătorul auto, în vârstă de aproximativ 40 de ani, rula foarte încet şi nu reuşea să păstreze direcţia maşinii, întrând adesea pe contrasens, făcând practic, imposibilă orice depăşire.
După producerea accidentului, bărbatul s-a arătat amuzat de întreaga situaţie, a râs, a claxonat, a ieşit din maşină, a intrat din nou şi a claxonat iar când a vrut să scoată cheile din contact, a adormit instant. Se pare că şoferul vinovat nu mirosea a alcool.
La faţa locului a ajuns şi un echipaj SMURD care l-a preluat pe bărbat şi l-a transportat de urgenţă la spital. Potrivit medicilor, este posibil ca bărbatul să fi suferit un atac cerebral însă nu exte exclusă nici varianta a acesta să fi consumat substanţe interzise. În urma analizelor medicale, medicii vor stabili cauza exactă a comportamentului ciudat al bărbatului iar rezultatul va fi comunicat poliţiei rutiere.
"Din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a stabilit că azi, în jurul orei 12,30, un bărbat de 39 de ani, din județul Bihor (Oradea), a condus un autoturism pe Splaiul General Praporgescu, în direcția Tribunalului, și în apropierea blocului 40 a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din Arad. În urma evenimentului a fost rănit ușor conducătorul auto din județul Bihor" Precizează Claudia Iuga ,purtător de cuvânt al IPJ Arad.

Termoviziune, amprentare în laboratorul mobil de criminalistică, cum funcționează autospeciala de stingere a incendiilor, dotările unei ambulanțe SMURD, ochelarii care imită efectele unei intoxica ...
Agenda sportivă liberală are o largă paletă de investiții, ținte concrete și semnificative deoarece sportul este la el acasă aici, în Arad.
Cel mai important proiect cu care venim în fața arăd ...
DGASPC Arad anunță finalizarea implementării proiectului ”Construirea a două case de tip familial Hansel si Gretel si reabilitarea unui centru de zi și recuperare pentru copii cu dizabilități mintale Si ...
În urma investigațiilor efectuate de polițiștii orașului Sântana a fost identificat un tânăr de 19 ani, din Arad, care, în perioada 11-25 mai, ar fi închiriat periodic biciclete, p ...
Compania de Apă Arad a semnat zilele trecute contractul de finanțare în valoare de 5,3 milioane de lei, prin care 568 de gospodării aparținând unor familii cu venituri reduse vor fi conectate la sist ...
Vineri dimeneața, în localitatea Sânpetru German, un cetățean s-a urcat pe un turn de comuncații, însă pentru moment nu se cunosc detalii legate de motivul acestui gest. La incident se deplas ...
Cristian Galea este candidatul din partea Partidului Alternativa Dreaptă la Primăria Aradului. Cine este Cristian Galea și care este viziunea lui pentru Arad? El afirmă, pe scurt: „un creștin asumat, fami ...
La Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad s-a desfășurat cea de-a XXVI-a ediție a sesiunilor de comunicări științifice studențești. Timp de mai multe zile, viitorii ingineri au avut oportunitatea ...
Multă bucurie, voie bună si distracție la Centrul Multifucțional „Curcubeu” din cadrul Direcției de Asistență Socială Arad. Peste 100 de copii români și ucraineni din Arad au sarbato ...
Un accident rutier a avut loc în jurul orei 14.00, în municipiul Arad, în sensul giratoriu de la Aeroport, la breteaua de acces spre Autostrada A1. În incidentul rutier au fost implicate 3 v ...
„Universul copiilor“- evenimente pentru copii de 1 Iunie, în municipiul Arad!
1 Iunie - Ziua Internațională Copilului va fi sărbătorită, în mai multe zone din municipiul Arad, cu spect ...
În cadrul acțiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii Serviciului de Inves ...
În urma unui accident rutier produs recent în municipiu, 4 copaci din specia Tilia tomentosa (Tei argintiu) din aliniamentul de arbori de pe Bvd. Revoluției, sensul de mers spre Palatul Administrativ, a ...
Încă o promisiunie onorată. Aceasta s-ar putea spune despre piața volantă care se va organiza începând de săptămâna aceasta în piața Catedralei Vechi. Printre primii clienți ai ...
Miercuri, 29 mai 2024, pompierii militari arădeni au desfășurat un amplu exercițiu de cooperare de nivel tactic-județean, simulând un incendiu de proporții în zona de pădure din apropierea orașul ...
Cea mai frumoasă sală de sport din județul Arad a fost inaugurată, miercuri, în satul Nadăș, comuna Tauț! Sala poartă numele doamnei Carmen Tocală, președinta Federației Române de Baschet, pre ...
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în executare la data de 27 mai, un mandat de executare a pedepsei închisorii de 1 an și 2 luni, emis de magistrații Judecătoriei Arad, pe num ...
Compania de Apă Arad anunță că joi, 30.05.2024, vor avea loc lucrări de întreținere și mentenanță la rețeaua de distribuție în zona localităților Dorobanți și Iratoș. Pentru executarea ac ...
1 Iunie - Ziua Internațională a Copilului va fi sărbătorită, în mai multe zone din municipiul Arad, cu spectacole interactive, spectacole de magie, jocuri, teatru de păpuși, muzică, dans și multă dis ...
„Zilele academice arădene” au fost organizate recent, într-un cadru elegant, în incinta Palatului Cultural al orașului. Momentul deschiderii propriu-zise a fost precedat de un moment religi ...
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Arad, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au probat activitatea infracțională a d ...
FAN Courier, liderul pieţei locale de curierat, îşi propune creşterea cifrei de afaceri cu 14% în acest an, până la 1,4 miliarde lei, potrivit Ziarului Financiar.
Anul trecut, compania ...
La data de 28 mai a.c., în jurul orei 01.20, polițiștii Biroului Rutier au depistat un bărbat de 33 de ani, din județul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism pe strada Petru Rareș din arad.
...
Universitatea Aurel Vlaicu din Arad a găzduit recent un eveniment deosebit, dedicat integrării imigranților în comunitatea locală, sub titlul ”Immigrant in Arad, Shared Experiences”. Evenimentu ...
Primăria Municipiului Arad anunță toate persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și familiale, precum și persoanele juridice care desfășoară activitate de transport persoane și marfă ...
”În județul Arad, la fiecare 11 arădeni există câte o firmă privată. Asta înseamnă că, din punct de vedere al mediului de afaceri, Aradul este unul dintre cele mai active județe din R ...
Compania de Apă Arad a semnat zilele trecute contractul de finanțare în valoare de 5,3 milioane de lei, prin care 568 de gospodării aparținând unor familii cu venituri reduse vor fi conectate la sist ...
Niciodată în istoria Aradului nu s-au realizat lucrări atât de ample pentru dezvoltarea și modernizarea județului, ca în ultimii ani. Asta se datorează capacității Consiliului Județean și ...
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad au probat activitatea infracțională a unei femei de 43 de ani, din județul Maramureș.
Din cercetări, a reieșit că cea în cauză, ...
La Socodor, Pilu și Grăniceri a pornit astăzi alimentarea cu gaz! Flacăra a pornit în căminele culturale din Socodor și Pilu, dotate cu instalații de alimentație publică. La Grăniceri, gazul a fost a ...
Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor.
&nbs ...
Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...
Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului.
&nb ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...
Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...
Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.