Joi dimineaţa, medicii de familie din Arad au pichetat sediul Prefecturii pentru a se face auziţi, după ce greva japoneză a acestora, începută în data de 16 octombrie, a fost total ignorată de prefectul Aradului.
Aproximativ 20 de medici de familie şi reprezentanţi ai societăţii civile arădene şi-au dat întâlnire în faţa prefecturii, pentru a-şi face auzite doleanţele legate de neregulile şi neajunsurile sistemului sanitar românesc.
Aşa cum era de aşteptat, Florentina Horgea nu a ieşit în stradă să stea de vorbă cu medicii care protestau, preferând să aştepte o listă cu revendicările acestora.
Deşi s-au organizat în număr mic pentru a nu perturba circulaţia în zonă, medicii de familie sunt hotărâţi şi spun că acţiunile de protest vor continua şi în perioada următoare până în momentul în care prefectul Aradului îi va lua în seamă şi va transmite Ministerului Sănătăţii problemele din teritoriu.