”Frumusețea” în vizită la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad

Marti, 23 Iulie, 2024 16:25 Redactie LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactie LOCALE Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Marti, 23 Iulie, 2024 16:25 Tiparire

Membrele echipei finaliste a celei de a XIX-a ediții a  concursului „Miss Arad” au vizitat recent, o parte dintre obiectivele importante ale Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. Concurentele au avut prilejul de a vedea expoziții de excepție, precum biroul regretatului rector fondator al universității arădene, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, muzeul Baruțu Arghezi, Casa Universitarilor, sediul  rectoratului UVVG și Sala Senatului universității, reprezentanții Bibliotecii UVVG oferindu-le domnișoarelor un altfel de lecție de istorie.

Tinerele au trăit cu mare interes această experiență deosebită, organizatorii concursului Miss Arad încercând să îmbine frumusețea fizică cu cea lăuntrică, câștigată doar prin caracter, educație și cunoaștere.

Vizita se regăsește în cadrul unui parteneriat pe care Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad îl are cu organizatorii Miss Arad, rectorul  UVVG, prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci, încercând și prin acest demers să implementeze proiecte educaționale, culturale în viața comunității locale.

„Apreciem frumusețea, însă pentru a crea un întreg în ceea ce privește frumosul, dincolo de înfățișare, nu putem neglija mintea. Iar ea are nevoie de cunoaștere, de educație continuă. Când aceste două laturi se îmbină, dau rezultate cu adevărat minunate. Fetele care participă în acest an la Miss Arad sunt superbe și sper din suflet că măcar o picătură din încărcătura istorică și emoțională pe care au avut șansa să o simtă alături de noi, să le însoțească și să le trezească și mai mult dorința de cunoaștere”, apreciază prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci.

„Tematica concursului de frumusețe este “Frumusețea înseamnă cultură”, concurentele fiind călăuzite pe întreaga durată de desfășurare a proiectului să devină membri implicați în activitățile culturale ale comunității din care fac parte. Activitățile vizate sunt cele care promovează identitatea, ideile, practicile și tradițiile locale, utilizate de către comunitatea arădeană și românească. Concurentele sunt îndrumate de asemenea să fie atente la nevoile semenilor dezavantajați sau aflați în suferință, fiind angrenate și în activități de voluntariat. În cadrul concursului se  aplică principiul de echitate între fetele din mediul rural și cele din mediul urban, și se promovează o competiție sănătoasă”, afirmă Adela Czebely, organizator Miss Arad.

Fetele care s-au calificat la finala concursului Miss Arad sunt următoarele tinere: Frunza Sofia, Timiș Sheyla Beatrice, Ducec Daria Adelina, Macavei Delia Maria, Lupulescu Jessica, Roșca Denisa-Gabriela, Krupla Bianca, Ursache Sandra, Kuncz Karina, Blaga Anda Maria,  Bulboacă Bianca și Boncaciu Daniela. Lor li se alătură reprezentantele orașului  Miss Ineu.

Finala concursului „Miss Arad” va avea loc în data de 1 august, la Vechiul Cazinou din Arad. Evenimentul are scop caritabil, toți banii obținuți din vânzarea biletelor de la finală fiind donați de către organizatori, cazului umanitar reprezentat de fetița Alma Dehelean, de 11 luni, cu diagnostic principal, după naștere, de teratom sacro-coccigian.

Prima ediție a Concursului Județean de frumusețe Miss Arad a avut loc în anul 2006, iar în fiecare an, concursul şi-a îmbogățit agenda culturală, astfel devenind singurul concurs de frumusețe, județean, cu scop caritabil și  direcţie educativă din România.

Stiri asemanatoare

Mașină în flăcări în Micălaca

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 18:49

Mașină în flăcări în Micălaca

Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.   La sosirea echipajului de in ...

Un șofer de 18 ani a omorât doi oameni care mergeau pe lângă șosea

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 08:20

Un șofer de 18 ani a omorât doi oameni care mergeau pe lângă șosea

Un tragic accident rutier care s-a soldat cu moartea a doi oameni s-a petrecut vineri seara în comuna doljeană Ostroveni, sat Lișteava.   La fața locului, pe DN 55, polițiști di ...

Ultimele zile ale lui 2024 la UVVG au fost dedicate Galei Premiilor Academice

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 12:41

Ultimele zile ale lui 2024 la UVVG au fost dedicate Galei Premiilor Academice

Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" din Arad a organizat seara trecută Gala Premiilor Academice UVVG, un eveniment dedicat recunoașterii meritelor și a efortului depus de membrii marii fami ...

Mașină în flăcări în Micălaca

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 18:49

Mașină în flăcări în Micălaca

Detașamentul Arad a intervenit astăzi (3 ianuarie), în cartierul Micălaca, zona 300 pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism.   La sosirea echipajului de in ...

Deși suntem în spațiul Schengen, MAI a început controalele aleatorii în zona de frontieră din a treia zi de liberă trecere

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 16:54

Deși suntem în spațiul Schengen, MAI a început controalele aleatorii în zona de frontieră din a treia zi de liberă trecere

Miercuri dimineața, Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, respectiv Poliția Română, Poliția de Frontieră și Jandarmeria Română, a derulat controale în pro ...

Pericol de explozie pe calea ferată. Circulația feroviară întreruptă timp de aproape 6 ore

Sambata, 04 Ianuarie, 2025 08:47

Pericol de explozie pe calea ferată. Circulația feroviară întreruptă timp de aproape 6 ore

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, vineri, începând cu ora 15:38, traficul feroviar a fost întrerupt în zona HM Albești Târna ...

România închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres

Joi, 02 Ianuarie, 2025 10:56

România închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres

În total, România a închis anul 2024 cu aproape 201 de kilometri noi de autostradă și drum expres, dintre care, cei mai mulți – 102 km, pe Autostrada Moldovei A7. ...

Sărbătorim dragostea la Arad!

Luni, 12 Februarie, 2024 17:02

Sărbătorim dragostea la Arad!

Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.  La kilometrul 0 al orașulu ...

Câte zile libere și minivacanțe vor avea românii în 2025! Calendarul complet

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 16:09

Câte zile libere și minivacanțe vor avea românii în 2025! Calendarul complet

În 2025, angajații din România vor beneficia de 17 zile libere legale, dintre care 13 vor cădea în timpul săptămânii și 4 vor fi în weekend. Un aspect remarcabi ...

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

Miercuri, 05 Iunie, 2024 15:48

Încă o mașină a luat foc în Arad în urma unui scurtcircuit electric

În această după-amiază (5 iunie), în jurul orei 15:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un ...

Studenții au reducere pe tren din 1 ianuarie 2025 doar în anumite condiții. Anunțul făcut de CFR Călători

Vineri, 03 Ianuarie, 2025 09:26

Studenții au reducere pe tren din 1 ianuarie 2025 doar în anumite condiții. Anunțul făcut de CFR Călători

Prin art. XXIX alin. (1) al Ordonanței de Urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024 publicată în Monitorul Oficial nr. 1334 din 31 decembrie 2024, în anul 2025, prin derogare de la pr ...

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 11:15

Nu parca în zonă, trece un mastodont – vezi traseul!

În intervalul 17 octombrie (ora 16.00) - 18 octombrie (ora 8.00),  străzile Păstorului, Lipovei și Prutului vor fi tranzitate de câteva transporturi agabaritice constând ...

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Miercuri, 16 Octombrie, 2024 10:56

Accident cu două victime încarcerate între Dezna și Buhani

Azi dimineață (16 octombrie), în jurul orei Ora 09.30 o mașină s-a răsturnat între Dezna și Buhani.   În urma accidentului au rezultat 2 victime incarcerate conști ...

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Marti, 15 Octombrie, 2024 10:49

Curătenia de toamnă – programul de colectare a biodeșeurilor voluminoase

Începând cu această săptămână, în municipiul Arad se desfășoară programul de colectare gratuită a biodeșeurilor provenite din grădini și parcuri și a deșeuril ...

Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare. Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate si apoi sa confirmi acordul tau.