Membrii unei familii din Sânmartin a privit neputincioasă, luni noaptea cum agoniseala de-o viaţă le este mistuită de un incendiu puternic izbucnit în toiul nopţii.
În jurul orei 3:20 un apel la numărul unic de urgenţă 112 a dat alarma pompierilor. Aceştia au fost anunţaţi că acoperişul unei case din Sânmartin a fost cuprins de flăcări.
Pompierii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi opt subofiţeri. Pentru stingerea incendiului a acţionat şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Macea, care a intervenit cu o autospecială şi un efectiv de şase voluntari.
Până la sosirea pompierilor, acoperişul locuinţei a fost cuprins în totalitate de flăcările puternice. În cele din urmă, pompierii au reuşit să stingă focul însă acesta a mistuit aproape 80% din suprafaţa totală a casei.
Din primele cercetări de la faţa locului, se pare că incendiul a pornit de la coşul de fum necurăţat. Singurul aspect pozitiv din întreaga tragedie a fost faptul că nimeni nu a fost rănit, existând doar pagube materiale însemnate.