Sindicaliştii din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Arad sunt marţi dimineaţa tot grevă spontană ca urmare a nemulţumirilor legate de legea salarizării. Sindicaliştii vor avea miercuri o întâlnire cu ministrul Finanţelor.
Toţi cei 450 de angjaţi ai Adminsitraţiei Judeţene a Finaneţelor Publice din Arad şi a Serviciilor Fiscale din judeţul Arad au fost în a doua zi de grevă spontană, oprind lucrul cu publicul.
Angajaţii au protestat pe coridoarele instituţiei, iar unii au ieşit şi în faţa clădirii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Arad, aflată pe Bulvevardul Revoluţiei. Pe poarta instiţiei a fost a amplasat un afiş cu mesajul "Grevă spontană".

Proteste au fost şi la Serviciile Fiscale din localiţăţile Lipova, Chişineu-Criş, Sebiş. Ineu şi Săvârşin.
Protestarii spun că nu au un termen la care vor încheia greva.
Contribuabilii care au mers marţi la ghişeele Fisculului nu şi-au putut rezolva problemele, cei mai mulţi plecând pentru a reveni când se va încheia protestul.
În grevă au mai fost marţi şi angajaţii Inspecţiei Fiscale, aşa că verificările care urmau să aibă loc marţi dimineaţa au fost reprogramate.

Pe lângă perspectiva de a avea salarii chiar şi 30 la sută mai mici, conform viitoarei legi a salarizării, sindicaliştii se plâng că sunt nevoiţi ca să-şi cumpere din banii proprii hârtie, tonner sau alte bunuri de care au nevoie la lucru.
Sindicaliştii ameninţă că dacă doleanţele nu le vor fi rezolvate, protestele vor continua.