Conferinta de presa premergatoare meciului:UTA-LUCEAFARUL ORADEA.
Antrenorul cu origini aradene Imi Jenei va fi sărbătorit la meciul cu Luceafărul (VIDEO)
Traditionala conferinta de presa de astazi a avut o alta gazda itineranta:cofetaria “LIBELULA” redeschisa dupa o lunga perioada de timp dar la standard excelente.
Au participat antrenorul principal al UTA-ei Laurentiu Rosu insotit de Alexandru Manea- unul dintre fundasii centrali care va trebui sa anihileze forta ofensiva a “luceferilor”din Oradea.Alaturi de ei au participat Codru Gradinaru(director general UTA) si primarul Valentin Bot-gazda din Siria al UTA-ei.
Surpriza,din deschiderea conferintei a venit din partea primarului Valentin Bot care a declarat: „În ședință de Consiliu Local am decis decernarea titlului de cetățean de onoare al comunei Șiria pentru cel mai titrat antrenor român, domnul Emerich Jenei. Lucrurile se leagă, deoarece dânsul a împlinit recent o frumoasă vârstă(80 de ani), ocazie cu care județul în care s-a născut trebuie să-și aducă recunoștința pentru calitatea sportivă și umană a lui nea’ Imi. Știm că marele antrenor nu are o legătură directă cu Șiria, atâta timp cât s-a născut la Agrișu Mic și a jucat la UTA, dar mi-a povestit odată că obișnuia să tranziteze deseori comuna noastră. Își vizita rudele de la Pîncota, iar săgeata verde trecea bineînțeles prin Șiria. Ca și gazdă a UTA-ei în această primăvară, am crezut că e oportun să-i oferim această distincție domnului Jenei. Îl așteptăm duminică la meci, probabil în pauză îi vom da acest titlu, sper ca și pentru suporterii UTA-ei să fie un eveniment frumos. Din punctul meu de vedere, nea’ Imirămâne unic în fotbalul românesc, e greu de crezut că un alt antrenor de fotbal din România va reuși ceea ce a reușit dânsul”
Prezentarea palmaresului impresionat al jucatorului si antrenorului Emeric Jenei:
Emerich Jenei s-a născut pe 22 martie 1937 în Agrișu Mic. A jucat la UTA (1955, 1956), Steaua București (1957-1969, de trei ori a fost campion și tot de atâtea ori a ridicat Cupa României deasupra capului) și Kayserispor (Turcia, 1969-1972). * De 12 ori a fost selecționat în prima reprezentativă a României. * Ca antrenor al Stelei a câștigat cinci titluri naționale și patru Cupe ale României (în două rânduri a fost event). * Cu echipa roș-albastră a reușit o performanță neegalată în fotbalul românesc – câștigarea Cupei Campionilor Europeni, în 1986, 2-0 în finala cu FC Barcelona de la Sevilla, finală rămasă în istorie după ce arădeanul Helmut Duckadam a apărat toate loviturile de departajare executate de spanioli. * Între 1986 și 1990 a fost selecționerul României, pe care a condus-o la Campionatul Mondial din Italia. * A mai antrenat CS Târgoviște, FC Bihor, Universitatea Craiova, Fehervar (Ungaria), Pannionios (Grecia) și echipa națională a Ungariei. A fost :Secretar de stat în Ministerul Tineretului și Sportului, director tehnic al Federației Române de Fotbal.
Mărturisindu-ne faptul că a fost debutat la Steaua chiar de către Emerich Jenei, Laurențiu Roșu se declară nerăbdător să-l revadă pe antrenorul său, într-un cadru festiv. „Până una alta, doresc să-i transmit mulă sănătate și bucurii pentru ziua sa de naștere și să-l felicit pentru imensa carieră în fotbal. Nea’ Imi m-a debutat la Steaua la 18 ani, am avut foarte multe lucruri de învățat de la dânsul. L-am mai avut antrenor și în 1999, dar și selecționer la Euro 2000, iar relația noastră a fost mereu excelentă. Mă bucur să-l revăd după atăția ani și să-mi exprim personal aprecierea pentru dânsul”.
In partea a doua a conferintei de presa antrenorul Laurentiu Rosu a declarat:” nu mai are rost să se discute despre liga I. Acum trebuie să ne gândim – tot timpul – doar la meciul ce urmează”.Laurenţiu Roşu spune că „ne-a durut înfrângerea cu FC Braşov, dar acum suntem concentraţi la ceea ce avem de făcut duminică, la partida cu Luceafărul Oradea. Oaspeţii formează o echipă tânără, la ultimul joc de campionat a aliniat şase jucători sub 21 de ani. Îi au, însă, în atac, pe Arnăutu şi M. Matei, doi atacanţi de mare valoare, care – dacă îi lăsăm să joace mingea în careu – vor fi extrem de periculoşi. Cert e un singur lucru: trebuie să câştigăm cele trei puncte puse în joc. Nu mai doresc să vorbim de promovare, o vom face pe final de campionat, dacă suntem în cărţi. Trebuie să ne gândim – tot timpul – doar la meciul ce urmează. Sper ca duminică să nu mai facem gafele din trecut, în apărare, pentru ca apoi să trebuiască să ne chinuim să revenim cu goluri. Am mai făcut-o în câteva meciuri, dar nu mai e cazul să încercăm. Trebuie să nu luăm gol, în primul rând” .
Jucatorul Alex Manea a fost scurt in declaratii preferand sa inchida toate culoarele spre poarta aradeana ,alaturi de colegii sai,in meciul dintre UTA Arad-Luceafarul Oradea care se va disputa duminica ,02 aprilie, de la ora 11.00 pe arena din Siria.
A consemnat & Foto Viorel Musca

Vineri, 7 iunie 2024, începând cu orele 17:00, Biblioteca Judeţeană „Alexandru D. Xenopol” Arad organizează lansarea volumului de poezii cu titlul „Sacralitatea visului: visuri &icir ...
Începând de miercuri, 5 iunie, ora 13:00, până vineri, 21 iunie se pot reînnoi abonamente online pentru cei care au adresa de email înregistrată în baza noastră de date.
  ...
La data de 4 iunie, în jurul orei 03.30, polițiștii Secției 1 Rurală Arad au depistat un bărbat de 26 de ani, din Felnac, în timp ce conducea un autoturism în localitate.
Testarea cu ...
Alegerile locale din 9 iunie pun în balanță un model de dezvoltare și un model de stagnare, a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.
Pun în balanță o comună mică, Socod ...
Primăria Municipiului Arad, prin operatorul economic contractat în acest scop, va derula o nouă acțiune de dezinsecție pe domeniul public și privat al municipiului Arad. Pentru o mai mare eficiență, se ...
Adolescentul de 17 ani care a fost rănit, sâmbătă, de o copertină răsturnată de vânt, la evenimentul Drag Racing desfășurat pe Aeroportul Arad, este în stare gravă, fiind transferat î ...
Ziua Internațională a Copiilor este un prilej de bucurie pentru marea majoritate a copiilor din Arad, din țară și din lume. Din nefericire, mai sunt situații în care copilăria este încărcată de ...
În acest week-end la Brașov perechile royale au performat la cel mai înalt nivel în cadrul Campionatului Național de 10 dansuri, un maraton competițional al dansului sportiv
După multi ...
Cristian Galea, candidatul Partidului Alternativa Dreapta, vine în întâmpinarea cetățenilor cu câteva proiecte reprezentative. El este arădean, soț, tată de 5 copii, inginer informaticia ...
Azi noapte pe DN6, în zona viaductului Bahna, un autotren înmatriculat în județul Arad care circula dinspre Drobeta Turnu-Severin spre Orșova a lovit un parapet, după care a căzut în Dun ...
În urma investigațiilor efectuate de polițiștii orașului Pecica a fost identificat un bărbat de 31 de ani, din localitate, care duminică 2 iunie, ar fi sustras un autoturism de la o cunoștință, ulteri ...
Integrarea migranților, deschiderea față de educația interculturală au fost subiectul unui șir de întâlniri cu studenții și elevii din Arad, în cadrul proiectului european EuBelong derulat ...
Duminică, 02 iunie, jandarmii arădeni au desfășurat împreună cu reprezentanți A.N.P.A Transilvania, o acțiune de prevenire a pescuitului ilegal, în zona localităților Chișineu-Criș, Socodor, P ...
Compania de Apă Arad S.A., în calitate de beneficiar, şi Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), în calitate de finanţator al Investiţiei 3. Sprijinirea conectării populaţiei cu venituri mici l ...
Primăria Municipiului Arad pune un accent deosebit pe activitatea sportivă din Arad, atât cea profesionistă, cât și în ceea ce privește sportul de masă!
Pentru ca această activitate să se ...
Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț a susținut luni, 3 iunie 2024 o conferință de presă pe Arena Francisc Neuman. Cu această ocazie edilul a dat asigurări că Primăria Municipiului Arad va rămân ...
Un bărbat a atacat azi (3 iunie), la ora prânzului ambasada Israelului din București. Atacatorul a mers la clădirea din Piața Unirii înarmat cu un cocktail molotov și l-a aruncat în intrarea b ...
La finele lunii mai, stadiul lucrărilor la Varianta de Ocolire Arad Est a fost de 48,4%. Pe șantier au fost mobilizate, în ultima săptămână, 165 de persoane, inclusiv personalul TESA, și peste 100 ...
Meteorologii au emis o avertizare de cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată pentru jumătate din țară în intervalul de valabilitate: 3 iunie, ora 15:00 – 4 iunie, ora 03:00.
&I ...
Polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara efectuează cercetări pentru găsirea unei tinere în vârstă de 16 ani, pe care mama din străinătate a dat-o dispărută.
„La data de 2 iunie, &ici ...
La data de 1 iunie, în jurul orei 1315, în cadrul unul eveniment organizat în incinta Aeroportului Arad, a avut loc un accident în carea fost implicat un adolescent.O copertină smulsă de v& ...
Rețele Electrice Banat a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul ...
”Începând cu ora 16:00 (n.r. 1 iunie) se închide circulația mașinilor și a tramvaielor pe tronsoanele din fața Primăriei Municipiului Arad pentru evenimentele dedicate Zilei Copilului!&r ...
„Printre cărți și flori”- expoziție de carte pentru copii, Sala Împrumut Carte Copii, perioada 1-15 Iunie, coordonator Mihaela Blaga
„Mișcarea teatrală independentă din Europa ...
Rețele Electrice Banat a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul ...
Eroii copilăriei noastre, aventurile și poveștile lor, melodiile care îi însoțesc și pe care le fredonăm de fiecare dată când îi reîntâlnim în fața micilor sau a mar ...
Asociația Suporter Club UTA demarează o nouă acțiune de sprijinire a copiilor din Academia UTA, oferindu-le acestora cadouri cu ocazia „Zilei Internaționale a Copilului”.
Este vorba despre ...
Joi, 30 mai, polițiștii orașului Nădlac au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii de 2 ani și două luni, emis de magistrații Judecătoriei Arad, pe numele unui bărbat de 30 ...
Termoviziune, amprentare în laboratorul mobil de criminalistică, cum funcționează autospeciala de stingere a incendiilor, dotările unei ambulanțe SMURD, ochelarii care imită efectele unei intoxica ...
Duminică seara (11 februarie), în jurul orei 17:30, s-a produs un accident rutier pe centura orașului Ineu. Un autoturism a părăsit carosabilul și a ieșit în décor.
&nbs ...
Ministerul Sănătăţii a transmis lista cu spitalele afectate de atacul cibernetic, acolo unde sistemul este nefuncţional. În total, 18 unităţi medicale sunt afectate, de la spitale ma ...
Șoferii care conduc mașina fără a avea poliță RCA riscă amenzi de cinci ori mai mari. Totodată, asigurarea poate fi plătită în rate sau suspendată la cererea proprietarului.
&nb ...
Înainte cu cîteva zeci de minute de începerea meciului cu Botoșani, s-a Încheiat Adunarea Generală a Asociației Fotbal Club UTA, în care s-a decis excluderea SCU ...
Săptămâna aceasta se lansează licitația pentru construirea drumului expres Arad-Oradea! Informația, prezentată la București de ministrul Sorin Grindeanu, a fost confirmată de preșe ...
Polițiștii Biroului de ordine Publică au emis, în dimineața zilei de 10 februarie, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din Arad, care, pe fondul unor ...
În dimineața zilei de 10 februarie a.c., polițiștii orașului Pecica, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pent ...
Sâmbătă 10 februarie, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost solicitați la un local din localitatea Grăniceri, unde, un bărbat de 42 de ...
Miercuri, 14 februarie invităm toate cuplurile de îndrăgostiți să se căsătorească pentru o zi pe Platoul Administrativ, într-un cadru festiv.
La kilometrul 0 al orașulu ...
Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei ţări membră a NATO care nu îndeplineşte dir ...
Compania de Apă Arad anunță că marți, 13.02.2024, între orele 09:00- 17:00, în localitățile Beliu și Tăgădău vor avea loc lucrări de spălare a rețelelor de apă. Atragem ...
Inaugurarea noului Terminal de plecări externe al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara este programată chiar în 31 martie, data agreată, în principi ...
Înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale din Federația rusă care vor avea loc în luna martie a.c. s-au încheiat. Unicul opozant real al lui Vladimir Putin, ...
Sub coordonarea Serviciului Rutier, la data de 10 februarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de amploare, pe drumurile județene din mediul rural, precum și în mediul urban.
...
{**}
Acest site foloseşte cookies pentru a imbunatati experienta ta de navigare.
Pentru mai multe detalii referitoare la cum folosim datele tale si la drepturile tale te invitam
sa citesti: Politica de cookies sau/si Politica de Confidentialitate
si apoi sa confirmi acordul tau.